[FOTO] La mulţi ani,Claudiu Bleonţ : ”Iubește și fă ce vrei!”. Cu accent pe ”iubește”

Motto:”Purtăm amprentele drumului pe care l-am parcurs”.Claudiu Bleonț

Articol editat de Radio Resita, 27 august 2021, 14:58 / actualizat: 28 august 2021, 7:50

Din categoria actorilor fără vârstă face parte și aniversatul zilei, Claudiu Bleonț!

Un artist ce a dominat printr-un stil aparte scena și pelicula românească , încă de la debutul său.Nonconformist și  educat, sensibil și altruist, Claudiu Bleonț este un nume de rezonanță pentru multe generații de spectatori.

Claudiu Bleonț s-a născut acum 62 de ani,  pe 27 august 1959 în București. A avut parte de o educație solidă la  Liceul German Goethe din București ,1979, după care a urmat Institutul de artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, clasa profesor Grigore Gonța  (1979 – 1983).

Roluri la absolvire: Ghiță Coscodan în „Agachi Flutur” de Vasile Alexandri, regia Grigore Gonța și Melchior Gabor în „Deșteptarea primăverii” de    Frank Wedekind, regia Gina Guzina.

A fost repartizat la Teatrul din Petroşani și a debutat cu piesa „Un bărbat și mai multe femei” de Leunid Zorin, pe care a și regizat-o și care i-a adus premiul pentru cel mai bun actor. A mai jucat aici în „Anonimul Venetian” de Giusepppe Berto, „Într-un parc, pe o bancă” de Alexander Ghelma.

Actorul a jucat pe aproape toate scenele din țară aducând cu el bucuria și dăruirea pentru teatru și iubitorii săi, asemeni unui Puck din Visul unei nopți de vară, meșteșugit și plin de voie bună incarcă sufletele celor veniți să trăiască alături de el magia teatrului.
De la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde a jucat in numeroase roluri, cum sunt Sir Andrew – A douasprezecea noapte de William Shakespeare, Tasso – Torquato Tasso de Johann Wolfgang von Goethe, pentru care a obţinut premiul pentru cel mai bun actor , Pamfilus / Byrria – Fata din Andros de Terentiu, Scipio – Caligula de Albert Camus, Billy Bibbit – Zbor deasupra unui cuib de cuci dupa Dale Wasserman, Reverend Hale – Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller, Trofimov – Livada de visini de A. P. Cehov, Nebunul – A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, Pistetairos – Pasarile de Aristofan, etc., a colaborat  cu Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Teatrul Naţional Târgu Mureş, Teatrul Arca, etc.

Debutul în cinematografie a avut loc tot în anul 1983, cu filmul Concurs, regizat de Dan Pița, ce i-a adus la Festivalul de la Costinești premiul pentru cel mai bun actor. A mai jucat în Să mori rănit din dragoste de viașă, Pas în doi, Rochia alba de dantelă, Polul Sud, O vară de neuitat, Femeia visurilor, Ursul. A fost distribuit și în producţii internationale, cum sunt Catherine the Great, regia Paul Burgess si John-Paul Davidson, Dracula III, regia Patrick Lussier, Dracula Ressurection, regia Patrick Loussier, Anaconda 4: Trail of Blood, Born to Raise Hell.

Este fericitul părinte al unei fete, Eva-Maria, căreia, după cum a mărturisit pentru Radio România Reșița , îi dorește să fie fericită și-i va respecta toate alegerile în viață.

Bun găsit, Claudiu Bleonţ. Să fiți sănătos și să ne bucurați mulți ani de-acum încolo.

– Să dea Dumnezeu! Ce pot spune? Dau inapoi ce-am primit.

Ați absolvit Liceul german ”Goethe” din București, deci sunteți vorbitor de limbă germană. Cum ați ajuns la teatru?

– Aveam un profesor de matematică extraordinar, domnul profesor Oprescu. Aveam ”Ziua clasei” o dată pe lună, la Casa de Cultură ”Friedrich Schiller” și mi-a plăcut să mă ocup de acest eveniment. Recitam. Am avut și un cerc de teatru și cu profesoara noastră de română am lucrat un Caragiale. Mi-a plăcut experiența de a fi împreună, de a învăța texte, de a comunica și de a învăța o formă de comunicare, pentru că teatrul e o formă, nu-i adevăr, e artă, e meșteșug și știință. De la 10 la 17 ani am făcut scrimă la Clubul Steaua, unde mă bucuram de cantonamente, de concursuri. Am avut prilejul, prin diverse competiții să văd România. În clasa a XI-a, la prima ediție a ”Cântării României”, domnul profesor Oprescu m-a selectat pentru brigada artistică, cu care am și câștigat toate etapele până la cea națională, stârnind uimirea celor din jur. În juriu a fost Cătălin Naum, care la acel moment conducea Teatrul Studențesc ”Podul”. Unul din studenții săi m-a întrebat dacă n-aș vrea să vin să fac teatru în ”Pod”. M-am integrat rapid, m-am desprins și de scrimă, m-am pregătit cu Cătălin Naum, eram o echipă: noi căram decorurile, făceam costumele, eram o familie acolo unde de fapt zici că te duci la muncă. Am luat examenul, eram temător (ce aveam, 18 ani !), am plecat în armată la Plenița unde eram în același pluton cu Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra, colegi de la Teatrul Odeon, studenți care intraseră la germană, cu toții am spălat WC-uri turcești. A fost o experiență armata, de așezare, de centrare, de maturizare.
În Institut am avut de asemenea o șansă, a contat enorm să lucrez cu Alexandru Gonța, pe un text de Eugen Ionesco. Aveam de spus la un moment dat ”Semeni cu mă-ta și cu neamul ei de imbecili și de idioți! Ea nu contează. E femeie. Și ce femeie!” Erau două propoziții negative și una pozitivă.

L-ați prins și pe Syr Tobi în facultate?

– Da, un om de un rafinament deosebit. Ne deschidea mintea, ne vorbea, nu arăta, dar rămâneau acolo umbre de informații importante. Trebuie să recunosc că apoi, în destinul meu a contat întâlnirea mea, în anii 90 cu Andrei Șerban. Am fost repartizat la Petroșani, trebuia să aleg între Reșița și Petroșani…

Ca Marius Manole și Ștefan Iordache…Ce interesant!

– Pe bune. Eram deja căsătorit și Reșița era departe. Am stat 7 ani la Petroșani, cu Magda Catone, din această experiență rămânând cu o prietenă pe viață. Spectacolul de debut a fost ”Un bărbat și mai multe femei”, pe care în continuare îl jucăm, e o mărturisire pe foarte multe planuri spectacolul acesta.

A venit apoi un punct când m-am dezbrăcat în teatru, a fost momentul salvator, când Mircea Cornișteanu m-a chemat să joc alături de Cerasela Iosif și de aici a început legătura mult mai adâncă, m-am recăsătorit, pe 2 septembrie am avut întâlnirea cu Mihai Mănuțiu, care montează aici, la Craiova.

Își revine Teatrul din Craiova? Pentru că de la Vlad Mugur, de la Generația de Aur, pe care a dus-o toată la Craiova, a avut un moment bun, în afara Festivalului Shakespeare, am senzația că redevine ce a fost.

– Craiova, prin teatru, mărturisește ce a avut prin tradiția adâncă. Tot spațiul ăsta vibrator, râvna, să nu uităm că mai sus este Hobița și este Brâncuși, toată zona asta este încărcată de spiritualitate. Câtă artă, câtă investiție culturală! Noroc că a rămas o carte, ”Moromeții”, în anii care au urmat a fost Silviu Purcărete, extraordinar, cu acești mari actori ai teatrului din Craiova.
O să mă întorc și voi lucra cu Nae Caranfil pe un text scris de el.

Iubiți mai mult teatrul sau filmul? Pentru că ați făcut și, și.

– Le iubesc pe ambele. Iubesc întâlnirea cu oameni mai deștepți decât mine, care mă învață, care îmi pun cărți în brațe, care mă pun să gândesc și altfel. Sunt un om la răscrucea întâlnirilor cu oamenii. Ceea ce sunt, sunt datorită întâlnirilor cu mari oameni.

Întâmplare sau nu, sunt doi ani de când a plecat Marin Moraru. El spunea că iubește actorul cult. Ați avut cu el o relație?

– Da, am jucat în ”Harap-Alb” și am fost fascinat de el, de Cozorici, de Silvia Popovici, o privire a mea, dar care se atașa contemplativ. Adică mirarea de a-i vedea sigur că s-a depus și în energiile mele. N-aș fi unde sunt dacă nu i-aș fi întâlnit și pe oamenii pe care i-am pomenit. Sunt mulți… Cătălina Buzoianu, Horia Popescu, Dan Pița în film, Naum. Sigur că filmul are o tehnică specială, se creează înt-un anume fel, dar sunt înrudite. Chiar și în momentul în care a apărut tehnica, tehnologia, baza era tot în teatru, pentru că teatrul este un loc în care oameni oglindesc oameni.

Vorbeați de un Naum, eu vă dau un citat dintr-un alt Naum, Gellu Naum, care spunea : ”Orice lucru permis nu are nimic comun cu ideea de libertate”. Cum ne-ați traduce acest lucru?

– E corectă afirmația, dar cred că, eu fiind nepot de preot, consider că suntem fiecare în Templul lui Dumnezeu. Este o căutare de așezare în acest drum între naștere și moarte. Referitor la afirmația lui Gellu Naum, ea mă sprijină în cuvintele Sfântului Augustin : ”Iubește și fă ce vrei!”. Cu accent pe ”iubește”.
Cea mai grea luptă este cu noi înșine, asta e clar, pentru cine și-o asumă.

Ați iubit femeia de-alungul vieții. Vi-a dat Dumnezeu și o fiică, să vă trăiască. Cum o vedeți peste 15 ani?

– Am fost și la psiholog și mi-am spus ce frumos, în relația asta reușesc să mă văd și pe mine și parcă să înceapă o ordine și înțelegere pentru a-mi înțelege personajele. La un moment dat m-a întrebat ce-mi doresc pentru fiica mea. Mie îmi place foarte mult ”Cezar și câinii”. La Cezar mi-a plăcut că felul său de a se poziționa, respectiv, când are grijă de câini, are grijă și de cei care-i cresc. Am mărturisit că-mi doresc să fie stabilă, cu încredere să meargă în suișurile și coborâșurile vieții. În ambele situații noi adunăm emoție, cunoaștere și cele 28 de grame capătă o vibrație și culoare.

O vedeți făcând teatru?

– Dacă ea își dorește și simte că drumul ei e pe acolo, da.

V-a schimbat statutul de părinte, de tată?

– Enorm.

Goethe spunea ”caii destinului cunosc drumul, noi ținem doar hățurile”. Ați învățat să țineți hățurile, pentru că sunteți un actor de elită.

– Am fost ajutat de Maeștri. Am ascultat de cei care, la rândul lor au studiat, să țin hățurile în mână. Goethe mărturisea la 1790 că în spatele nostru sunt atâția morți că vin să-și trăiască în noi – și-acuma revin la Blaga – viața netrăită. Practic viața mă împinge înainte, trebuie să-mi antrenez mintea, corpul și inima să înțeleagă lucrul ăsta. Noi toți sprijinim evoluția speciei umane.

”Eu vreau să joc cum niciodată n-am jucat, să nu se simtă Dumnezeu în mine un rob în temniță îngenunchiat” a spus Blaga. Nichita Stănescu vă place?

– Da, și Sorescu. Să nu uităm că aici, în Craiova, există viața Shakespeare, există practic al doilea festival ca valoare în România, după Festivalul ”George Enescu” iar acest teatru poartă numele ”Marin Sorescu” iar el are o piesă ”Vărul Shakespeare”.

Mi-aș dori foarte mult să fac un exercițiu de imaginație: cum vă vedeți jucînd la Ostermeier ?

– Am mărturisit cândva că vine ca un soi de vibrație la un moment dat partea mea de germană puțin în conflict cu partea mea creștin-ortodoxă. Asta creează o tensiune benefică în măsura în care înțeleg și știu să transfer pe scenă. M-am regăsit în spectacolele regizorului german, Ostermeier.Goliciunea în teatru e o mărturisire.

Vă mulțumesc frumos, domnule Claudiu Bleonț, și, cu permisiunea dumneavoastră vă transmit din partea echipei, un gând bun şi mult succes!

– Săru-mâna, mulțumesc frumos!

Despre Claudiu Bleonț se poate scrie mult, se poate aplauda îndelung și mai ales se poate face câte o reverență fiecărui rol interpretat de el…

Astăzi, o urare sinceră la scenă deschisă-La mulți ani, Claudiu Bleonț! Laudatio!

Epilog: „Avem o aşteptare şi o căutare în acelaşi timp. Dincolo de rol, e fascinant să fii în viaţă”. Claudiu Bleonț

Anca Bica Bălălău