[FOTO] Convenția națională a cluburilor și autorilor de science-fiction din România, RomCon în premieră la Reșița

168

Convenția națională a cluburilor și autorilor de science-fiction din România, RomCon Reșița 2018, se va desfășura în perioada 7 – 9 septembrie, pentru prima dată în municipiul de pe Bârzava.

Gazda evenimentului, Christian Chioncel – prorectorul Universităţii Eftimie Murgu din localitate, pentru Radio Reşiţa:

În cadrul acestui eveniment, jurnalistul şi scriitorul Daniel Botgros, recidivează cu o nouă carte, un roman pe numele său ”Adam”, apărut la Editura Pavcon din București, ce urmează a fi lansat sâmbătă, 8 septembrie 2018, de la ora 12, la Universitatea Eftimie Murgu, partener al celei de-a 39 Conferințe Naționale a Scriitorilor și Creatorilor de SF și Fantesy – RomCon. Volumul are 270 de pagini, poartă o ilustrație de Laurențiu Butuc, este structurat pe două părți, fiind apreciat deja de critica literară de profil.

O acțiune plasată foarte departe în viitor, o miză tulburătoare pentru umanitate, profund marcată de evoluția tehnologiei. Volumul va fi prezentat de editorul, scriitorul și jurnalistul Constantin Pavel, directorul general al Editurii Pavcon, o casă editorială profesionistă, modernă, aflată în plină ascensiune.

Despre noul său roman, Daniel Botgros a declarat în exclusivitate pentru Radio România Reşiţa:

„Cartea este o bucurie pentru mine, cumva paradoxal un debut târziu, un roman SF pentru că mă ocup de domeniu din anii ’80 și nu am avut timp să scriu un roman, am scris povestiri SF, am scris tot felul de lucruri în acești ani, e adevărat că și jurnalistica m-a ținut în loc în acești ani pentru că un posibil destin de scriitor ar fi fost mult mai împlinit dacă nu m-aș fi ocupat atâția ani de jurnalistică, ceea ce nu mă face să regret. Acest roman care se numește ”Adam” este de fapt unul mai complet, în sensul în care acum 2 ani a apărut un prim volum, cartea cerea neapărat o continuare pentru că așa o lăsasem eu să fie, pentru că personajele acțiunea, problematica dezbătută de mine în acest roman, reclama acest lucru.Și așa a apărut ”Adam II”, să zicem, un volum complet care cuprinde și primul volum, o carte completă de aproape 300 de pagini.Are o poveste care se petrece cu mulți ani în viitor atunci când civilizația umană așa cum o cunoaștem noi , când omul biologic nu mai există.Mai mult el a fost chiar uitat și un regim din viitor de peste mii de ani face tot posibilul ca nimeni să nu știe odată a existat un om , o ființă biologică care s-a aflat la evoluția acestei ființe extraordinare din viitor pe care eu le numesc în roman TERIENI, care nu sunt oameni , dar nici roboți, pentru că ei sunt mult evoluați.
Romanul ”Adam” apărut la editura Pavcon la București, o editură aflată în plină ascensiune, cu un editor Constantin Pavel extraordinar de versatil, jurnalist și scriitor la rândul lui, un om ancorat pe deplin în probleme de piață care știe cum să publice și cum promoveze cartea.Romanul va fi lansat în cadrul celei de-a 39-a ediție a RomCon, a Convenției Naționale de Science Fiction și Fantasy, un eveniment care are rezonanță deosebită pentru că se petrece pentru prima oară la Reșița.
Manifestarea debutează la Universitatea Eftimie-Murgu, iar pe o perioadă de 3 zile, 7, 8 și 9 septembrie, vor avea loc conferințe, prelegeri, lansări de carte, expoziții de artă plastică,de grafică, teatru SF, vizionare de film, discuții de tot felul și unde se va întîlni practic crema SF-ului românesc din acest moment. Invit pe toți reșițenii să participe la aceste manifestări pentru că nu se întâplă în fiecare zi. Suntem bucuroși fiindcă am fost ajutați de Primăria Reșița, ca parteneri principali de U.E.M. Reșița, I.S.J. Caraș-Severin, Biblioteca Județeană Paul Iorgovici, sigur nu în ultimul rînd Radio România Reșița care ne-a fost alături în promovare și ne va fi și pe mai departe sunteți și partenerii noștri media”.

În cadrul Convenției naționale a cluburilor și autorilor de science-fiction din România, RomCon Reșița 2018 desfăşurată la Reşiţa vor mai avea loc:

Vineri, 7 septembrie de la ora 17:15, în foaierul Universitatii ”Eftimie Murgu” va avea loc vernisajul expoziţiei de arte vizuale din cadrul RomCon 2018.
Criticul de artă Călin Chincea şi pictorul Marian Truţulescu, în calitate de curator, vor prezenta lucrările artiştilor plastici Adriana Lucaciu, Cătălin Nergea, Valeriu Sepi, Eniko Szucs şi Marian TRUTULESCU. Tema ediţiei din acest an este ”DRUMUL SPRE STELE – ÎNTRE REAL SI IMAGINAR”, un laitmotiv, prin care artiştii prezintă propria realitate artistică, viziunea şi personalitatea imagistică puse în slujba propriilor universuri interioare pe care le vor împărtăşi şi celorlalţi iubitori de artă.

Sâmbătă şi duminică, respectiv 8 şi 9 septembrie va avea loc o manifestare dedicată copiilor denumită LEGOCREATION, un atelier creativ, la care pot participa copii cu varsta intre 5 si 12 ani, gândit sub forma unui concurs de creaţii SF din piese de LEGO.

Copiii participanţi vor avea la dispoziţie 30 de minute pentru a construi din LEGO, orice cred ei că are legatura cu SF-ul: nave spatiale, masini ale timpului, monstri, staţii spaţiale, extratereştri, roboţi.

La finalul celor trei serii de concurenţi, juriul va premia cele mai interesante creaţii.
Toţi copiii vor primi diplome de participare!  Atelierul este GRATUIT!

În cadrul manifestării va avea loc şi concursul organizat de Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science-Fiction – ARCASF, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița, Inspectoratul Școlar al Județului Caraș-Severin și Biblioteca „Paul Iorgovici” Caraș-Severin: „Reșița peste 100 de ani”.
Au fost înscrise 16 lucrări pentru cele două secțiuni ale concursului:
IDEI (eseuri scrise), maximum 10.000 de semne tipografice; FICȚIUNE (POVESTIRI, NUVELE), maximum 60.000 de semne tipografice.

Participanții la concurs sunt din Reșița, dar și din alte localități ale județului Caraș-Severin: Bocșa, Caransebeș, Slatina Timiș și Coronini, semn că un interes deosebit pentru viitorul municipiului manifestă mai mulți cărășeni.

Premiile au o valoare de 2.500 de lei. Premierea lucrărilor se va face în cadrul Convenției naționale a cluburilor și autorilor de science-fiction din România, RomCon Reșița 2018, eveniment ce se va desfășura în perioada 7 -9 septembrie, la Reșița. Juriul va urmări originalitatea și raționalitatea.

Radio România Reşiţa este partenerul media al manifestării !

Anca Bica Bălălău