cl timisoaraScriitorul Mircea Opriţă şi germanul Horst Schwoon, implicat în numeroase acte caritabile, au fost propuşi pentru a primi Titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Timişoara. Decizia va fi luată de consilierii locali care se vor reuni în şedinţă ordinară, marţi, 10 decembrie. Tot atunci va fi supus aprobării un proiect de hotărâre privind organizarea auditului public în unităţile subordonate, aflate în coordonare sau sub autoritatea Consiliului Local. Şedinţa va avea loc de la ora 15.00, în Sala de Consiliu a Primăriei.