Vatmanii şi şoferii Regiei de Transport Timişoara reclamă faptul că, din 1 noiembrie, sunt obligaţi să muncească 12 ore pe zi, dintre care 11 ore conduc. Ei au făcut reclamaţie şi la ITM, apreciind că din cauza oboselii este posibil să fie implicaţi oricând în accidente rutiere. Directorul ITM, Pavel Kassai, spune că a primit sesizări şi că inspectorii vor merge chiar astăzi în control la RATT. Conform avizului psihologic, vatmanii şi şoferii nu au voie să lucreze mai mult de opt ore zilnic.