Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin informează persoanele interesate că, începând de astăzi, ora 11,00, vor fi acordate indemnizaţiile prevăzute de lege preşedinţilor, locţiitorilor, operatorilor şi membrilor secţiilor de votare din municipiul Caransebeş şi oraşele Moldova Nouă şi Oţelu Roşu, care au participat la desfăşurarea procesului electoral pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor din data de 11 decembrie. Pentru a evita deplasarea acestora la Reşiţa, sumele vor fi preluate de la sediul Instituţiei Prefectului de către o persoană împuternicită din partea administraţiei publice locale, urmând ca cei îndreptăţiţi să le poată ridica ulterior de la primăria localităţii de domiciliu.