Chiar dacă sezonul rece nu a pus încă stăpânire pe judeţ, Serviciul de Ambulanţă Caraş-Severin are situaţia sub control, a declarat pentru Radio Reşiţa directorul tehnic al unităţii, Cornel Pârvan. Acesta a spus că, în cele 10 substaţii funcţionale din judeţ sunt 39 de autosanitare din care 13 cu tracţiune integrală, iar una de rezervă pentru situaţii speciale. Toate sunt echipate de iarnă şi pot face faţă solicitărilor în cele mai dificile dintre cazuri, a mai subliniat acesta.

(Hardy Cvoica)