harta-banatuluiSala de consiliu a Primăriei Lugoj va găzdui, în zilele de 30 şi 31 octombrie, simpozionul internaţional cu tema ”Banatul şi Voivodina: istoria şi cultura unei euroregiuni”. Lucrările din cadrul manifestării vor fi susţinute de intelectuali de marcă de la universităţile din Timişoara, Arad, Bucureşti, Novi Sad – Serbia, Veszprem, Szeged – Ungaria. Vor mai fi prezenţi membri ai Academiei Române din Bucureşti, precum şi de la Academia de Ştiinţe Pedagogice din Vârşeţ. Vor fi abordate teme precum relaţiile româno-sârbe în timpul Imperiului Austro-Ungar, stalinismul românesc şi cazul sârbilor ”titoişti”, istorie şi memorie colectivă şi altele.