SANYO DIGITAL CAMERADeputatul Dorel Căprar, preşedinte al PSD Arad, şi-a inaugurat biroul parlamentar mobil pe care l-a amenajat într-un microbuz. Proiectul este unul personal pe care deputatul a ţinut să îl transforme în realitate, cu scopul de a putea ajunge la cât mai mulţi arădeni, pentru a le putea asculta problemele. El a spus că, pentru a face cât mai eficientă activitatea biroului parlamentar mobil, a pus la punct o echipă, care se va deplasa în localităţile judeţului. Parlamentarul social-democrat a inaugurat şi noul său birou parlamentar din oraşul Sântana, pe care l-a prezentat ca fiind o „expresie a relaţiei apropiate cu oamenii din colegiul în care a fost ales deputat”.