Organizația Mondială a Sănătății (OMS) susține că este nevoie de „vigilență extremă”, deoarece țările încep să iasă din blocajele impuse pentru a reduce răspândirea noului coronavirus.

Reuters transmite că avertizarea vine pe fondul preocupărilor la nivel mondial cu privire la al doilea val de infecții. Germania a raportat mai devreme o accelerare a noilor infecții cu coronavirus după ce a luat măsuri pentru a ușura restricțiile.

Coreea de Sud, o altă țară care a reușit să limiteze infecțiile, a înregistrat un nou focar în cluburile de noapte. „Acum vedem o speranță, deoarece multe țări ies din aceste așa-numite blocaje”, a declarat dr. Mike Ryan, șeful programului de urgență al OMS.

El a adăugat însă că „este necesară o vigilență extremă”. Guvernele din întreaga lume se luptă cu problema modului în care să îşi redeschidă economiile, în contextul continuării pandemiei de coronavirus. RRA