Motto:”„Pentru orice realizare, primul pas este curajul”. Johann W. von Goethe

Un artist adevărat – şi flecare dintre noi este un artist adevărat, în măsura în care se cinsteşte pe el însuşi – este înaintea timpurilor lui. Artist este omul talentat, permanent nemulţumit, care se pasionează ca să mulţumească pe alţii”… astăzi, despre Silviu Purcărete la aniversare, un moment ce îmi oferă şansa de a realza cu cine sunt contemporan pe teritoriul invincibil al CULTURII!

Silviu Purcărete asigură PERMANENȚA GENIULUI ROMÂNESC , dăruindu-ne POFTA DE VIS!

A coborât printre noi pe 5 aprilie 1950, București, acum 70 de ani, cu menirea de a găsi cheia frumosului ce salvează lumea prin  menirea de  regizor de operă și de teatru!

„În primul rând ar trebui să nu ne mai tot preocupe ce ar trebui să facem! Obsesia noastră este să ne consumăm energia gândindu-ne ce să facem ca să avem o imagine bună. Eu cred că efortul ar trebui folosit către îmbunătăţirea României şi nu a imaginii României! Pentru că noi consumăm foarte multă energie şi foarte multă pasiune pentru lucruri de suprafaţă”,  mărturiseşte Maestrul Silviu Purcărete!

A absolvit secția de regie a IATC-ului în 1974. După colaborările cu Teatrul din Piatra Neamț (Romeo și Julieta de Shakespeare) și Teatrul din Constanța (Ecuba de Euripide, Miles Gloriosus de Plaut), începând din 1978 lucrează la Teatrul Mic din București (Giraudoux, Sartre, Shakespeare) și devine profesor la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică.

În 1986 pune în scenă un spectacol cu piesa Campiello(Piațeta) de Goldoni cu care câștigă Premiul Național pentru Teatru.

În anul 1992 e numit director artistic al Teatrului Bulandra din București.

Numele său e legat în principal de colaborarea cu Teatrul Național din Craiova cu care prezintă Piticul din grădina de vară de D.R.Popescu (1989), Ubu rex cu scene din Macbeth, după Alfred Jarry și W.Shakespeare (1990), Titus Andronicus de W. Shakespeare (1992), Phaedra, după Seneca și Euripide (1993), Orestia (1998, după Eschil, A douăsprezecea noapte, după W. Shakespeare (2004), Măsură pentru măsură de W. Shakespeare (2008), Furtuna, după W. Shakespeare (2012).

Multe dintre spectacolele sale montate la Craiova (Titus Andronicus, Ubu Rex, Phaedra, A douăsprezecea noapte] au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokio, Melbourne, Montreal, Glasgow, Bath, Varna, Gdansk, Sarajevo).

În anul 1996 devine director al Centrului Dramatic din Limoges pentru care produce, printre altele Orestia, Trei surori și Don Juan și unde, doi ani după creează o școală pentru tineri actori.

După evenimentele din 1989 a pus în scenă Decameronul, la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, iar în 1995, montează (având și sprijinul unor producători britanici) unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte teatrale ale acelor ani Danaidele într-o coproducție cu același Teatru național din Craiova, premieră care a avut o distribuție record de peste 100 de interpreți, printre care Radu Beligan[2], Coca Bloos și mulți alții. Spectacolul a fost apoi invitat la cele mai importante festivaluri internaționale, bucurându-se de un succes deosebit.

Din anul 2001 până în prezent a regizat nu mai puțin de șapte spectacole la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu și anume: Pilafuri și parfum de măgar, exercițiu după Cartea celor o mie și una de nopți, care a avut premiera în 2001, Cumnata lui Pantagruel, după scrieri de François Rabelais (2003), Așteptându-l pe Godot  de Samuel Beckett (2005), deja legendarul Faust , după J. W. Goethe (2007), Lulu  de Frank Wedekind (2008) și Metamorfoze  după Ovidiu (2009), D’ale carnavalului, de Ion Luca Caragiale (2011).

În străinătate pune în scenă și opere lirice printre care: La Bohème de Giacomo Puccini (Essen), Parsifal de Richard Wagner (Scottish Opera), Roberto Devereux de Gaetano Donizetti (Wiener Staatsoper), Castor et Polux de Jean-Philippe Rameau (Opera Bonn), Îngerul de foc de Serghei Prokofiev (Csokonai Theatre Debrecen).

Regizează în Regatul Unit piesele teatrale Decameronul, Phaedra și Danaidele (Glasgow), Orestia (Lyric Hammersmith), Ubu Rex (Edinburgh International Festival) și Furtuna (Nottingham Playhouse), iar in 2007 Macbett de Eugen Ionescu pentru Royal Shakespeare Company.

În 2002 înființează propria sa companie teatrală.

Troilus și Cresida a fost prima sa colaborare cu Teatrul Katona József din Budapesta. Spectacolul a fost prezentat în 2006 la București în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare.

În anul 2003, Silviu Purcărete a devenit membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa.

Editura Nemira a lansat în 2016 volumul „Convorbiri teatrale”, publicat în colecția Yorick, în colaborare cu FITS, un volum ce reunește dialogurile cunoscutului om de teatru George Banu cu mari regizori invitați la la Festivalul de Teatru de la Sibiu, printre care Eugenio Barba, Lev Dodin, Peter Stein, Pippo Delbono. Discuția de mai jos, cu Silviu Purcărete, a avut loc în spațiul conceput pentru celebrul spectacol „Faust”.

G.B.: După atâtea experiențe, aștepți ceva ce teatrul nu ți-a dat încă și pe care speri ca ți-l va putea da? Ai un anumit orizont către care te îndrepți sau concepi teatrul ca o experiență imediată?

S.P.: Nu filosofez atât de vast. Pentru mine, teatrul a fost meseria mea. Altceva mai bine nu am fost în stare să fac și am față de el o atitudine cât se poate de artizanală. Sunt în fața unei materii cu care încerc să construiesc ceva. Fiecare nou spectacol e o întâlnire cu o materie. Nu am idealuri abstracte, proiectate undeva, ci cultiv un soi de ritmicitate în raport cu o materie concretă.

G.B.: Poate spectacolele tale seduc prin această alianță între artizanat și artistic.

S.P: Nu văd nicio disociere între artizanal și artistic. Artisticul se poate crea prin artizanat. Benvenuto Cellini era un artizan. Când umblă cu foc, cu fiare, un pictor este un artizan. Toți artiștii sunt, în primul rând, artizani. Sigur că există alții care pleacă de la un concept. În pictura modernă, Duchamp nu este un artizan, dar este un mare gânditor…

G.B.: Picasso era un foarte mare artizan. El a fost cel care a început prin a picta modele academice, iar după aceea s-a eliberat, dar pe baza acestei tehnici pe care o poseda. În încheiere, o replică ce seamănă cu ce spuneai tu. „De ce scrieți?“ îl întreabă cineva pe Beckett într-un interviu. Iar el răspunde: „Pentru că nu sunt bun decât la asta“.

O altă personalitate a culturii române, Marina Constantinescu, mărturiseşte:

„Pentru  mine, Silviu Purcărete este gustul teatrului pur pe cerul gurii. Aromă  care te îmbată de tăria inteligenței lui sclipitoare și de puterea  viselor lui. Care, uneori, coboară din mintea lui, pe scenă. Spre  norocul nostru”.

Silviu Purcărete a dat Premiera-eveniment: „Faust” de Goethe, în programul Sibiu – capitală europeană 2007. Într-o hală transformată într-un centru pentru artele spectacolului, publicul joacă impreună cu interpreţii. Spectacolul a deschis Festivalul Naţional de Teatru şi a fost în turnee pe tot globul.

Faust face parte dintr-un program personal al regizorului Silviu Purcărete. A montat un fragment in Franţa, în cadrul unui festival de teatru de stradă. La Sibiu a optat tot pentru un spaţiu neconvenţional, o hală unde construieşte o montare de proporţii hiperbolice.

Din poemul dramatic al lui Goethe a ales pactul lui Faust cu diavolul, relaţia Faust – Margareta, noaptea Valpurgiei şi ridicarea lui Faust la Cer. Scenariul este un libret pentru cuvănt, muzică, pantomimă. Publicul intră în sală pe acordurile căntecului „Hristos a inviat”. Cortina se ridică dezvăluindu-ne „odaia de studiu” a lui Faust, o cameră rece, austeră, cu munţi de hărtii, ziare, cărţi, cu o chiuvetă sordidă, cu bănci in care stau homunculi cu laptopuri, studenţii lui Faust – fiinţe care amintesc de pacienţii unui azil de nebuni. Faust, măcinat de frica de moarte şi de teroarea bătrăneţii, cuprins de o vitalitate monstruoasă, de o poftă vampirică de a trăi, incheie pactul cu Mefisto, o creatură bizară, caricaturală, un amestec incert intre un transexual şi un manechin viu. Violent, emoţionant şi visceral, Faust este o reprezentaţie antologică, un spectacol care înnobilează şi care intră în suita marilor montări ale unui regizor-poet, un spectacol unic.

Silviu Purcărete asigură PERMANENȚA GENIULUI ROMÂNESC , dăruindu-ne POFTA DE VIS, pentru că:

 „O datorie a fiecărui artist este să-şi asume riscurile necunoscutului, ţinând în acelaşi timp mâna pe pulsul omenirii, adică încercând să vadă ce se întâmplă cu semenii lui, în societate. Doar acest lucru cred că poate să motiveze un artist care, de asemenea, trebuie să uite repede de orice dorinţă de afirmare”, după cum mărturiseşte un alt slujitor al Frumosului, Gabor Tompa.

La mulţi ani, Maestre Silviu Purcărete!

Epilog: „Un artist este un visător care consimte să viseze la lumea reală”.George Santayana

Anca Bica Bălălău

Surse: wikipedia, Marina Constantinescu – România literară   nr. 33/2019; „Convorbiri teatrale”, publicat în colecția Yorick;Silviu Purcărete

Premii

Premiul criticii și Premiul pentru excelență artistică al Fundației Hamada pentru „Ubu Rex cu scene din Macbeth”, Festivalul Internațional de la Edinburgh, 1991

Premiul pentru cel mai bun spectacol străin la Festivalul Americilor de la Montreal, 1993

Premiul pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cea mai bună scenografie şi pentru debut, pentru Titus Andronicus (Gala Premiilor UNITER 1992) precum şi: Marele Premiu şi Trofeul Oraşului Bucureşti, premiul pentru regie, pentru scenografie, pentru cea mai bună interpretare masculină, cea mai bună interpretare feminină şi Premiul special al juriului – FNT, 1992

Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai bună regie teatrală, 1995

Premiul criticii la Festivalul de teatru de la Dublin, 1996

Premiul special al juriului la Festivalul Internațional Shakespeare, Gdansk, 2006

Premiul „Herald Angel” la Festivalul Internaţional de la Edinburg pentru „Călătoriile lui Gulliver”, 2012

Ordinul Steaua României în grad de Comandor, 2000