[FOTO-AUDIO] Reșițeanul Daniel Crista, record național pe velodrom

407

Ciclistul reșițean Daniel Crista, legitimat în prezent la CSA Steaua București, a participat în ultima perioadă la o serie de concursuri pe pistă, unele pentru testare, iar la altele s-au încheiat cu recorduri.

La ultima competiție la care a participat s-a încheiat cu înregistrarea unui record național, după cum a afirmat chiar Daniel Crista:

„În ultima perioadă am participat numai la concursuri de pistă, doar pe velodrom. Am fost la Viena unde am concurat la clasa a II-a, adică nu la un concurs foarte tare, dar totuși participanții au fost cam cei mai buni din zona noastră, sportivi din Ucraina și Rusia. Am pedalat foarte tare. Nu pot să spun că m-am descurcat foarte bine, deoarece a fost primul concurs. Am fost acolo doar ca să-mi testez bicicleta, condițiile pe  velodrom sunt destul de dificile. Pe velodrom nu ai frâne și trebuie foarte bine să te sincronizezi cu ceilalți din pluton. În săptămână următoare am participat la Campionatul European din Olanda. Acolo am avut trei zile de cursă și, din păcate, în prima zi am avut o accidentare. Am căzut, după ce un concurent din Belarus a căzut în fața mea și am intrat direct în el. N-am putut să-l evit. Acum sunt bine, dar a  doua zi după accidentare mi-a fost greu, deoarece m-am lovit serios la piciorul drept. După acest concurs, am participat la Campionatul Național pe velodrom, unde am concurat foarte, foarte bine. La întrecerile de la Plovdiv am reușit să obțin un record la Individual Pursuit 4000m – de 4’26. În următoarele zile am avut cursele în pluton, nu individuale, pe care de asemenea am reușit să le câștig”, a declarat ciclistul Daniel Crista.

Nu este pentru prima dată când Daniel Crista ia parte la acest gen de concursuri, a mai fost și la Balcaniadă, dar și alte concursuri internaționale.

În România această disciplină nu este atât de cunoscută și nu avem un velodrom pe care să ne pregătim pentru înalta performanță. Eu mă simt  pe velodrom foarte bine și vreau să fac asta în continuare. Mi-ar plăcea ca Federația să investească în mine și să avem un velodrom în țara noastră. Sper ca pe viitor să se țină de cuvânt”, a concluzionat Daniel Crista.

Veldromul de la Plovdiv este cel mai aproape de sportivul nostru, unde se poate pregăti, dar și acesta este destul de departe ca și distanță și este nevoie de cel puțin o săptămână de pregătire pe el pentru un randament cât mai bun.

În acest an, Daniel Crista, s-a mai impus în prologul Turul Ținutului Secuiesc, iar la Turul României și-a ajutat echipa, CSA Steaua București.

sursa foto: Daniel Crista