Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, la vremea bilanțului

225


Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin și-a prezentat vineri, 28 decembrie bilanțul pe anul 2018. A fost făcut public de directorul instituției Marius Bălean, care ocupă această funcție de jumătate de an. În 2018, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin a avut un calendar competițional cu peste 120 de evenimente sportive.


Detalii are directorul instituției, Marius Bălean:

”Au fost peste 120 de competiții organizate de noi și la care am fost parteneri, dintre care: trei campionate naționale, 35 de competiții de nivel județean și național și peste 70 de competiții la nivel local și județean. Pe lângă cele cuprinse în calendarul nostru am contribuit și am lucrat la programul național ”România în Mișcare”, lansat de Ministerul Tineretului și Sportului. Aici am accesat două subprograme: unul pentru structuri sportive afiliate Federațiilor naționale, și altul care se adresează tuturor tinerilor, și în mod special elevilor din clasele 5-8. Suntem singurul județ din țară care am accesat și acest subprogram ”, a precizat Marius Bălean.

Bugetul alocat, în 2018, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, pentru activităţi de tineret şi sport, a fost de aproximativ 400.000 de lei. Despre distribuirea acestor bani, Marius Bălean, a vorbit la întâlnirea de final de an:

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin intenționează să organizeze premierea celor mai buni sportivi și antrenori din județ pe anul 2018, în luna ianuarie a lui 2019.


Cristina Corocan