Vizită europarlamentară de interes pentru elevii români din Serbia

30

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele grupului PPE din Parlamentul European, membru al Delegaţiei UE-Serbia, va întreprinde o vizită în judeţul Mehedinţi, comuna Devesel şi în Serbia, în localităţile Kladovo şi Podvrska.

Deputatul european intenţionează ca în toate cele trei localităţi să aibă întâlniri cu conducerile unităţilor şcolare, cu cadre didactice, părinţi şi elevi în perspectiva începerii anului şcolar.
Vicepreşedintele PPE îşi manifestă interesul faţă de respectarea drepturilor elevilor români din Serbia: educaţie în limba maternă şi acces la manualele şcolare în limba română. Totodată, europarlamentarul român încurajează Serbia să facă paşi importanţi în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind un susţinător al acestui demers.

Deputatul european Marian Jean Marinescu le va distribui ghiozdane şi rechizite şcolare elevilor şi va face o scurtă prezentare a instituţiilor europene şi a modului în care funcţionează acestea.

Programul vizitei :
– ora 9.00 ( ora României) – întâlnire cu elevii, profesorii şi reprezentanţii administraţiei publice locale din comuna DEVESEL, judeţul Mehedinţi
– ora 11.00 (10.00 ora Serbiei) – vizită la noul sediu al Asociaţiei pentru Tradiţia şi Cultura Românilor Dunărea, Kladovo, întâlnire cu preşedinte Tihan Matasarevici şi cu ceilalţi membri ai Asociaţiei
– ora 11.15 (10.15 ora Serbiei), întâlnire cu elevi, profesori, părinţi, la Şcoala din localitatea Podvrska, district Bor, municipalitatea Kladovo.
– ora 12.30 ( 11.30 ora Serbiei), întâlnire cu elevi, profesori, părinţi, la Şcoala Gimnazială din Kladovo.
– ora 13.00 ( 12.00, ora Serbiei), declaraţii de presă.