Motto:” Marea artă este puterea credinţei, un fel de a descoperi şi a te bucura ca un copil”.Dan Grigore

„România a dat lumii pe Clara Haskil, Dinu Lipatti, Radu Lupu şi Dan Grigore, adică patru personalităţi ale pianului secolului XX şi în ce-i priveşte pe ultimii doi şi ale începutului de secol XXI, patru individualităţi imposibil de încadrat într-o şcoală anume: sunt înainte de toate, artişti singulari“, au scris criticii de specialitate.

Maestrul Dan Grigore s-a născut pe 6 august 1943 în Bucureşti în timpul celui de al doilea Război Mondial. Tatăl său, Nicolae Grigore, era un ofițer aviator de elită, instruit la Academia Militară din Bucuresti, șef de promoție și apoi bursier timp de doi ani la Paris. Talentul muzical l-a moștenit însă de la mama sa, remarcabil înzestrată în acest sens. Sub influența ei, începe să cânte la pian de la vârsta de 3 ani și se va dedica unei cariere muzicale.

Începe să studieze pianul și teoria muzicală la vârsta de 6 ani, cu Eugenia Ionescu. Continuă studiul cu Florica Musicescu-arta pianistică și academicianul Mihail Jora-armonie și compoziție, profesor al lui Dinu Lipatti și prieten apropiat al lui George Enescu.

„Debutul meu a fost pe o scenă de concert, într-un concert oficial, a fost, la vârsta de 16 ani, la Sala Dalles pe 16 decembrie 1957. A fost un concert totalmente cu muzică de Enescu, cu mari solişti ai epocii. Erau oameni pe lângă care eu mă simţeam un pitic. Ţin minte că am avut mare succes, dar am avut emoţii, ca întotdeauna. Îmi aduc aminte de scena în care, atunci, după debut, a venit în cabină un domn foarte elegant, îmbrăcat cu ştaif, cu un sacou alb crem, care mi s-a prezentat şi mi-a spus: „Tinere, ai să ai un mare viitor, dacă eşti serios. Am impresia că eşti serios din câte văd la dumneata. Să ştii că mi-ai plăcut foarte mult. Numele meu este Păstorel Teodoreanu, “îşi aminteşte artistul.

În perioada 1962-1964 studiază la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg, la clasa profesoarei Tatiana Kravcenko. Între anii 1965-1967 își continuă studiile la Universitatea Natională de Muzică din București, unde din 1966 studiază sub îndrumarea Cellei Delavrancea, cu care va colabora și cu care va stabili o prietenie artistică de lungă durată.

Dan Grigore mărturiseşte despre Cella Delavrancea:

„Cella Delavrancea a confirmat foarte multe din lucrurile pe care le gândeam eu, mi-a dat putere și încredere și sigur că am învățat și de la ea destule.
Era în primul rând specială pentru că avea un suflet nedisimulat, neapărat de convenții, era un suflet ca un miez cald. Era perfect autentică. Chiar și în diplomația ei, pentru că era un om foarte delicat și cu mult tact, se vedea cum gândește și cum trăiește.Ea singură spunea că a fost ferită de invidie și de alte toxine”.

Cella Delavrancea, printr-o serie de articole entuziaste, îl face cunoscut într-o perioadă în care era ignorat de criticii oficiali. Reputația sa este în continuă creștere și primește numeroase invitații, atât în Europa de Vest, cât și în Est.

Între anii 1961-1965, printr-o bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino-Enescu, capătă dreptul de a folosi pianul lui George Enescu.

Este laureat al Concursului Internațional George Enescu, la edițiile din 1961 și 1967. În 1968 este laureat al Concursului internațional de pian de la Montreal. Între 1969-1970, la recomandarea lui Mihail Jora, primește Bursa Herder și studiază la Academia de Muzica din Viena clasa profesorului Richard Hauser. Datorită refuzului său de a îl sprijini public pe Nicolae Ceaușescu, este marginalizat și statul român îi interzice să mai călătorească în străinătate, respingându-i bursele de studii obținute ulterior: bursa acordată de Nadia Boulanger la Conservatorul American de la Fontainebleau , bursa de doi ani la Universitatea Madison – Wisconsin – SUA și bursa de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache.

În anul 1979 devine Solist al Filarmonicii George Enescu din București, ca urmare a unor emisiuni ale postului de radio Europa Liberă, în care era blamată marginalizarea sa de către regim.

Dealtfel este singurul artist român ce a cântat trei concerte, în anul 1996, cu Sergiu Celibidache, cel care îl descrie astfel: „Excepțional! Tu nu ești un al doilea Michelangeli. Tu ești primul Dan Grigore! Ești printre cei mai mari din lume!”

„Când vin aplauzele, nimeni nu stă să te întrebe cât ai studiat pentru a face asta, la câte ai renunţat. Rămâne doar bucuria de a fi împărtăşit cu ei acest zbor divin şi de a primi de la ei energia cheltuită, la schimb”.

După Revoluția din 1989 și prăbușirea regimului comunist, își reia activitatea didactică la cererea studenților, în calitate de profesor de pian la Universitatea de Muzică din București. Între 1996 – 1999 este profesor la Universitatea de Muzică din Cluj. În anul 2000 devine șef al catedrei de pian de la Universitatea de Muzică din București. Este și Prorector de Onoare al Universității de Muzică București, din anul 2000. Ca profesor, susține masterclass-uri și conferențiază la Birmingham, Tokyo și Sorrento.

Imediat după Revoluția din 1989, în perioada ianuarie-mai 1990, este numit director al Filarmonicii George Enescu. În această calitate acționează pentru revenirea pe scena Ateneului a marilor artiști români din exil: Ileana Cotrubaș, Marina Krilovici, Silvia Marcovici, Radu Lupu, Radu Aldulescu. Îi propune maestrului Sergiu Celibidache să accepte direcția de onoare a Filarmonicii George Enescu, adresându-i prima invitație oficială de a reveni în țară – împreuna cu Filarmonica din München. De asemenea începe procesul de restaurare a Ateneului Român și redeschide ciclul de concerte de binefacere Dați un leu pentru Ateneu, în colaborare cu Televiziunea Română, pentru colectarea de fonduri necesare renovării Ateneului. După alegerile din mai 1990, demisionează de la direcția Filarmonicii.

Dan Grigore este o personalitate contemporană a Culturii române, un român ce a înobilat ADN-ul muzical românesc prin cei 76 de ani de viaţă şi cei 61 de carieră.

La mulţi ani, Dan Grigore!

Epilog:” Credinţa a fost cel mai greu de păstrat, dar e şi cel mai important lucru. Credinţa este esenţială. Când descoperi că ea e de fapt miezul a tot, atunci poate ai descoperit o cale de a te mântui”.Dan Grigore

Anca Bica Bălălău

Sursa:wikipedia