La 20 februarie 1856 a fost adoptată Legiuirea pentru emanciparea rromilor din Principatul Ţării Româneşti, prin care era desfiinţată robia, iar ţiganii au devenit oameni liberi, cu drepturi şi îndatoriri egale cu ale celorlaţi cetăţeni din România. O populaţie de 250.000 de romi şi-a câştigat statutul de oameni liberi. Cu doar câteva luni înainte de această dată o lege similară a fost dată şi în Moldova.
Data de 20 februarie a fost declarată oficial „Ziua dezrobirii rromilor din România” prin legea nr. 28 din 11 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial din 15 martie 2011.
Despre însemnătatea actului istoric, Livia Magina – cercetător ştiinţific la Muzeul Banatului montan din Reşiţa, explică pentru Radio Reşiţa:
Cine sunt rromii?
Despre locul lor de origine există mai multe teorii: unii specialişti spun că rromii ar proveni din Egipt, în timp ce alţii avansează ipoteza venirii lor, în mai multe valuri, din provincia indiană Punjab în urmă cu cel puţin 1.000 de ani. Istoricii cred că majoritatea romilor au pornit spre Europa fugind de turci şi de ciumă.
Cercetătorii spun că romii au plecat din India din cauza discriminării castei lor, ei fiind obligaţi să presteze muncile cele mai detestate în societate. Ei au sperat că vor fi promovaţi în ierarhia socială dacă vor lua parte la războaiele din perioada 1001-1026 în Punjab. Răspândirea islamului în regiunea Indiei a declanşat un alt val de migraţie spre Europa şi nordul Africii.
Limba rromilor, cunoscută mai ales ca limba rromani, romani sau rromanes, face parte din familia de limbi indo-europene, fiind similară cu hindi.
Prima atestare documentară a comunităţilor de rromi datează din anul 1068, în Imperiului Bizantin, de unde au pătruns în sud-estul şi centrul Europei şi în nordul Africii. Migraţia masivă a romilor în Europa a început însă în secolul al XIV-lea, odată cu cucerirea de către turci a portului grecesc Gallipoli. În tot secolul al XV-lea au pătruns Europa de Vest, mai ales în peninsula iberică, iar din secolul al XIX-lea în cele două Americi.
Înainte de jumătatea secolului al XV-lea, romii au fost bineveniţi în Occident. Dar la 1500, numărul imigranţilor creştea continuu, iar localnicii nu mai voiau sau nu mai aveau cu ce să-i ajute pe pelerini. Biserica se împotrivea vrăjitoriei şi prezicătorilor. Astfel că Dieta Sfântului Imperiu Roman a dezbătut problema romilor în 1497. Şi atunci s-a spus ca sunt spioni în slujba turcilor. În ţările germane s-au organizat “vânători de ţigani” pentru uciderea tuturor celor prinşi.
Apoi legile germane au fost preluate de toată lumea, fiind vizaţi nomazii. Mulţi rromi au pornit înapoi spre est, pentru a scăpa de spânzurare, expulzare, însemnare cu fierul roşu sau raderea părului.
În Evul Mediu, în Imperiul Bizantin, în Imperiul Otoman şi în ţările slave de la sudul Dunării, romii au fost secole întregi robi. Tot aşa cum foarte mulţi au trecut prin procese de asimilare şi au adoptat viaţa sedentară, cultura scrisă, limbile şi religiile popoarelor lângă care au trăit.
Din cauza modului lor de viaţă, a culorii pielii, a limbii şi obiceiurilor, rromii au fost ţinta urii care a culminat în secolul al XX-lea cu deportarea şi uciderea în masă prin politica de genocid a celui de-al Treilea Reich. În jur de 500.000 de romi au murit în urma deportărilor forţate, a înfometării şi abuzurilor. Alături de evrei, romii au fost prădaţi, lipsiţi de bunuri şi de aur şi trimişi în lagărele de concentrare de la Birkenau şi Auschwitz. Expertii susţin cã între 220.000 şi 500.000 de romi au fost ucişi în timpul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial.
Cum au ajuns rromii pe teritoriul Principatelor Române ?
Nicolae Iorga, ca şi alţi istorici fac referire la faptul că ţiganii au venit în Principatele Române odată cu invazia mongolă din 1241-1242. În timpul războaielor cu tătarii, prizonierii erau transformaţi în sclavi, iar la venirea romilor pe pământurile româneşti aceştia au fost trataţi în acelaşi mod ca inamicii tătari. Romii au fost făcuţi sclavi şi, fiind buni meşteşugari, aveau o mare valoare economică.
Cea mai timpurie atestare documentară datează din 1385, într-un act emis de domnul Ţării Româneşti Dan I, care dăruieşte Mănăstirii Tismana mai multe posesiuni, printre care şi 40 de sălaşe de ţigani.
În Moldova, rromii sunt amintiţi prima dată în 1428, când Alexandru cel Bun dăruieşte Mănăstirii Bistriţa 31 de sălaşe de ţigani şi 12 bordeie de tătari. De asemenea, mai sunt amintiţi ţiganii Mănăstirilor Visnevati (1429) şi Moldoviţa (1434).
În Transilvania, prima informaţie despre prezenţa ţiganilor se referă la Ţara Făgăraşului. În timpul lui Mircea cel Bătrân, boierul Costea stăpânea satele Vistea de Jos, Vistea de Sus şi jumătate din Arpaşul de Jos, precum şi 17 ţigani de cort.
În Moldova şi Muntenia, ţiganii ocupau treapta cea mai de jos a societăţii, dar aveau un rol foarte important în economie, datorită meseriilor practicate. „Codul penal” din Muntenia din 1818 conţine articolul “Toţi ţiganii sunt născuţi robi” şi “ţiganii fără stăpân sunt proprietatea statului”.
După anul 1600, documentele oficiale folosesc termenul “rob”, dar în general cuvântul “ţigan” însemnă sclav. Sclavii se puteau căsători doar cu consimţământul stăpânului. Dacă cei doi soţi aveau stăpâni diferiţi, consimţământul ambilor stăpâni era necesar. Dacă robii se căsătoreau fără consimţământul stăpânilor, ei erau despărţiţi şi copiii lor împărţiţi între stăpâni. Abia în secolul al XVIII-lea căsătoria a fost declarată indisolubilă, iar stăpânii nnu au mai avut dreptul să despartă familiile. Un român care se căsătorea cu o ţigancă devenea şi el sclav. Un rob “iertat”, în unele cazuri excepţionale de stăpânul său, devenea “român” sau om liber. Odată eliberat, fostul sclav avea drepturi ca orice alt om liber. Singurul drept al unui sclav era cel la viaţă.
În Transilvania, cu excepţia părţilor ajunse temporar sub stăpânirea voievozilor munteni sau moldoveni, statutul romilor era prin comparaţie mai bun. Ei au devenit iobagi ai coroanei în anii 1400, acest statut fiind în general menţinut şi după ce Transilvania a devit principat autonom sub stăpânire otomană. Iobagii plăteau o sumă coroanei, mai mică însă decât populaţia sedentară, aveau dreptul de a umbla prin ţară şi de a poposi pe pământurile coroanei. Cetele de romi erau autonome, coroana era tolerantă faţă de neapartenenţa la religia creştină, iar romii nu aveau obligaţii militare. În sec. al XVI-lea s-a creat în Transilvania un voievodat al romilor, condus de un nobil voievod. Cu timpul, romii au renunţat la stilul nomad de viaţă pentru ca Imperiului Habsburgic a dus o politică de sedentarizare şi asimilare a romilor.
Rromii din Principate au fost catalogaţi, până spre mijlocul secolului al XIX-lea, ca “bunuri agricole însufleţite”. Puteau fi tranzacţionaţi sau lăsaţi moştenire, fără ca aceste lucruri să fie reglementate juridic.
600 de ani de robie
Regulamentele Organice impuse în Principate Române la începutul anilor 1830 menţineau statutul inferior al ţiganilor, dar începuse să se vorbească despre „universalizarea cetăţeniei”. Aşa s-au adoptat “Regulamente pentru statornicirea ţiganilor”.
În 1834, boierul Ion Cîmpineanu îi eliberează din robie pe romii aflaţi în proprietatea sa. La 28 august 1844, Departamentul Treburilor din lăuntrul Ţării Româneşti a dat dispoziţie tuturor proprietarilor de romi ca în termen de 18 luni să asigure statornicirea romilor nomazi în aşezări şi case. Următoarea decadă în viaţa politică a Principatelor vine cu o avalanşă de proiecte legislative, pentru rezolvarea “problemei ţigăneşti”. La începutul anului 1845, şi Adunarea Obştească a Moldovei a votat, la propunerea domnului Mihail Sturdza, Legea pentru regularizarea rromilor mitropoliei, ai episcopilor şi mănăstirilor, în baza căreia robii aparţinând bisericii şi aşezămintelor monastice deveneau liberi.
În ziua de 9 iunie 1848, la Izlaz a fost prezentată mulţimii aşa-numita „Proclamaţie de la Izlaz”, redactată de Ion Heliade Rădulescu, care cuprindea programul Revoluţiei din Ţara Românească. Printre măsuri se specifică emanciparea robilor romi prin despăgubire.
La 20 februarie 1856, a fost adoptată Legiuirea pentru emanciparea rromilor din Principatul Ţării Româneşti, prin care era desfiinţată robia. O populaţie de 250.000 de rromi şi-a câştigat statutul de oameni liberi. Proprietarilor de ţigani li se acorda o despăgubire de zece galbeni pentru fiecare ţigan. Pământuri nu le-au fost niciodată atribuite rromilor.
După votarea celor două legi, din 1855 în Moldova, respectiv 1856, în Ţara Românească, mulţi boieri şi-au eliberat robii fără să pretindă despăgubiri de la stat. Aceste două legi au constituit practic ultima etapă a dezrobirii ţiganilor, important proces de reformă socială desfăşurat pe parcursul a două decenii. După eliberare, un număr mare de rromi au părăsit ţara, plecând înspre ţările vecine, iar de acolo în vestul Europei şi în cele din urmă în America.
Sursa: tvr.ro
