Ascultă Radio România Reșița Live

„Drumul lacurilor” prinde contur în Caraș-Severin

Întreținerea și refacerea traseelor turistice din județul Caraș-Severin capătă un nou impuls prin inițiativa Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oravița. Proiectul „Drumul lacurilor” își propune să valorifice unele dintre cele mai spectaculoase zone naturale din regiune, pe un traseu ce poate ajunge până la aproximativ 100 de kilometri, accesibil atât pietonilor, cât și bicicliștilor.

„Drumul lacurilor” prinde contur în Caraș-Severin

Articol editat de Cristina Corocan, 26 martie 2026, 11:49

Mobilizare amplă a comunității

Proiectul reunește elevi, studenți, profesori și specialiști, într-un efort comun de protejare și promovare a naturii. Printre parteneri se numără Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, dar și administrațiile Parcul Național Cheile Nerei–Beușnița și Parcul Național Semenic – Cheile Carașului.

„Ne unim forțele cu partenerii noștri pentru a desfășura activități educaționale și de voluntariat menite să inspire elevii să descopere, să aprecieze și să protejeze valorile naturale”, transmit inițiatorii.

„Totul a decurs conform planului. A fost o dimineață tare frumoasă, iar toate echipele au fost prezente peste așteptările noastre”, a declarat profesorul Cosmin Ciorman, de la Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oravița.

Prima etapă: reîmprospătarea traseului

Prima acțiune a vizat reabilitarea traseului prin refacerea marcajelor și curățarea zonelor afectate.

„A fost o primă etapă în care am refăcut marcajele, am îndepărtat vegetația căzută și am încercat să facem traseul cât mai accesibil și vizibil”, au precizat organizatorii.

Gheorghe Cipu, reponsabil cu paza în cadrul Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița a explicat: „Ideea a pornit în biroul domnului profesor Ciorman, să refacem trasee din parcurile noastre și să dezvoltăm și segmentul de biciclete de pe Valea Oraviței”.

Un traseu complex: de la Oravița la Ochiul Beiului

Un obiectiv central al inițiativei este dezvoltarea și revitalizarea traseului turistic – atât pedestru, cât și cicloturistic – „Drumul Lacurilor”.

Traseul pornește din Oravița și urmează un itinerar amplu: Oravița – Lacul Mic – Lacul Mare Oravița – DN57B – DN58 – Poiana Maial (Steierdorf) – Stadion Anina – Anina – Orașul Nou-Mărghitaș – Lacul Buhui – Poiana Iudina – Valea Minișului (Peștera Pleopa) – Lacul Crivina – Beiu Sec – Ochiul Beiului – Lacul Camping Bei – Pod Bei – Potoc – Ciclova Română – revenire în Oravița.

Traseul include și alte repere naturale, precum Lacul Mărghitaș, și traversează două arii protejate deosebite: Parcul Național Cheile Nerei–Beușnița și Parcul Național Semenic – Cheile Carașului.

„Am denumit traseul «Drumul lacurilor». Este un traseu accesibil tuturor, care poate fi parcurs pe segmente sau integral”, a explicat Cosmin Ciorman.

Experiență educativă pentru tineri

Implicarea a peste 100 de elevi și studenți a transformat proiectul într-o experiență practică valoroasă.

„Peste 100 de elevi împărțiți în echipe nu este ușor de coordonat, dar a fost o experiență unică”, a precizat Gheorghe Cipu.

La acțiune a participat și Darius Onețiu, fost absolvent al liceului din Oravița, actual profesor universitar:

„Excepțională, obositoare, dar ne-am încărcat cu energie. Mă bucur că m-am întors acasă, la Oravița, la Dragalina și că pot colabora în astfel de proiecte”, a declarat acesta.

Implicare și voluntariat

Studenții au venit din mai multe zone ale țării, iar pentru mulți experiența a fost una nouă.

„Am venit cu 22 de studenți și au rămas impresionați. Unii dintre ei își doresc deja să revină și să facă voluntariat”, a spus Darius Onețiu.

Planuri de viitor și parteneriate

Proiectul va continua cu noi etape de refacere a traseelor, marcaje și instalarea de panouri informative pentru creșterea siguranței turiștilor.

„Prin aceste demersuri ne dorim să cultivăm respectul față de natură în rândul elevilor, comunității locale și turiștilor, contribuind la formarea unei atitudini responsabile și durabile.”

Parteneri implicați

În proiect sunt implicați numeroși parteneri locali și regionali, printre care:

Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oravița

Liceul Tehnologic „Mihai Novac” Oravița

Asociația de Părinți a Liceului Teoretic „General Dragalina” Oravița

ZF LIFETECH

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara

Parcul Național Cheile Nerei–Beușnița

Parcul Național Semenic – Cheile Carașului

Ocolul Silvic Anina

Ocolul Silvic Sasca Montană

Ocolul Silvic Oravița

Recomandări pentru turiști

Reprezentanții proiectului vin și cu o serie de recomandări pentru cei care doresc să parcurgă traseul. Turiștii sunt sfătuiți să poarte echipament adecvat, în special bocanci sau încălțăminte de drumeție, și să își adapteze traseul în funcție de nivelul de pregătire fizică.

De asemenea, este important ca vizitatorii să fie pregătiți pentru porțiuni mai dificile, în funcție de segmentul ales, dar și să respecte natura și regulile din ariile protejate traversate.

Prin proiectul „Drumul lacurilor”, comunitatea din Caraș-Severin demonstrează că educația, voluntariatul și colaborarea pot transforma resursele naturale într-un adevărat motor de dezvoltare locală.

sursa foto: Romsilva – Administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița

Incendiile din Parcul Național Domogled – Valea Cernei: trei sectoare mai au focare active. DN 67D rămâne închis
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 13:13

Incendiile din Parcul Național Domogled – Valea Cernei: trei sectoare mai au focare active. DN 67D rămâne închis

Misiunile pentru localizarea și lichidarea incendiilor din Parcul Național Domogled – Valea Cernei continuă și astăzi. Aproximativ 160 de...

Incendiile din Parcul Național Domogled – Valea Cernei: trei sectoare mai au focare active. DN 67D rămâne închis
Samuel Miclău cere sprijin colegilor parlamentari din PSD Caraș-Severin
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 13:08

Samuel Miclău cere sprijin colegilor parlamentari din PSD Caraș-Severin

AUR rămâne consecvent și solicită declanșarea alegerilor anticipate. Afirmația a fost făcută astăzi, la Reșița de președintele...

Samuel Miclău cere sprijin colegilor parlamentari din PSD Caraș-Severin
La Reșița a început montarea celei mai complexe pasarele pietonale de pe Bârzava
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 12:55

La Reșița a început montarea celei mai complexe pasarele pietonale de pe Bârzava

Proiectul de modernizare urbană care va uni cele două nuclee majore ale Reșiței – cartierul Govândari și Centrul Civic – a intrat într-o...

La Reșița a început montarea celei mai complexe pasarele pietonale de pe Bârzava
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți 2026, în Timiș: oportunități de angajare și consiliere pentru viitorii antreprenori
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 12:39

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți 2026, în Timiș: oportunități de angajare și consiliere pentru viitorii antreprenori

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți 2026, organizată în județul Timiș, va avea loc vineri, 9 octombrie, la Complexul de Servicii Sociale...

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți 2026, în Timiș: oportunități de angajare și consiliere pentru viitorii antreprenori
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 09:59

Lucrările de modernizare din Moldova Nouă avansează. Zona 2 intră într-o nouă etapă de transformare

Lucrările de reabilitare și modernizare a spațiilor publice continuă în Moldova Nouă, în Zona 2 a orașului. Se intervine în această...

Lucrările de modernizare din Moldova Nouă avansează. Zona 2 intră într-o nouă etapă de transformare
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 08:15

Consiliul Local Lugoj se reuneşte în ședință extraordinară joi, 8 actombrie. Patru proiecte pe ordinea de zi

Consiliul Local Lugoj se reunește joi, 8 octombrie, într-o ședință extraordinară convocată de primarul municipiului, Călin Dobra. Reuniunea...

Consiliul Local Lugoj se reuneşte în ședință extraordinară joi, 8 actombrie. Patru proiecte pe ordinea de zi
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 21:38

Prima lecție în aer liber la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara

Peste 30 de elevi de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara au participat la prima lecție în aer liber. Aceasta a fost organizată...

Prima lecție în aer liber la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 20:00

Timişoara: Regenerarea urbană din Traian avansează. Rețeaua de termoficare din Piața Romanilor este înlocuită

Lucrările de regenerare urbană a zonei Traian din Timișoara continuă. În această perioadă se intervine asupra rețelei de termoficare din zona...

Timişoara: Regenerarea urbană din Traian avansează. Rețeaua de termoficare din Piața Romanilor este înlocuită