Naționala de futsal a României începe evoluția la Campionatul European, în frunte cu reșițeanul Robert Lupu

27

Naționala de fotbal în sală a României, în frunte cu selecționerul reșițean Robert Lupu, a făcut deplasarea spre Slovenia, unde începe turneul final al Campionatului European.

Naționala de fotbal în sală a României a reușit o performanță excepțională calificându-se la turneul final al Campionatului European. Întrecerile au loc în perioada următoare în Slovenia. Tricolorii, pregătiți de reșițeanul Robert Lupu, au plecat duminică, 28 ianuarie spre Liubliana, unde în primul meci, miercuri 31 ianuarie joacă împotriva mult titratei naționale a Portugaliei.

Au început emoțiile, după cum a transmis pentru Radio Reșița, selecționerul României:

”Încep emoțiile, vrem nu vrem, dar ele vor fi constructive pentru jucători. Meciul cu Portugalia este unul greu, noi n-am reușit niciodată, decât un egal la Tg. Mureș, 1-1, cu Portugalia. Este o echipă care ocupă locul 3 în Europa, o echipă care are în lot cel mai bun jucător, dar și alții, care joacă tot timpul în Final Four – Champions League la futsal. Va fi foarte greu, e clar asta, dar noi sperăm să facem un rezultat bun împotriva lor.”

Reprezentativa României face parte dintr-o grupă alături de Portugalia și Ucraina. Primele două clasate vor merge mai departe în faza sferturilor de finală.

România va înfrunta Portugalia, la 31 ianuarie, ora 19,00, și Ucraina, la 2 februarie, ora 21,45. La startul calificărilor pentru acest Euro s-au aflat 47 de echipe naționale, în turneul final sunt doar 12.

Toate partidele se vor juca la „Arena Stožice” din Ljubljana.

Cristina Corocan


Reprezentativa de futsal a României a susținut luni prima ședință de pregătire pe suprafața de joc pe care vor debuta miercuri la Campionatul European.

Sosiți duminică la Ljubljana, jucătorii antrenați de Robert Lupu au exersat, timp de o oră, schemele de joc cu care vor să surprindă selecționata Portugaliei, în primul meci de la EURO 2018. Lusitanii ocupă locul 7 în ierarhia mondială, în timp ce România se află pe 23. Meciul cu Portugalia se joacă miercuri, de la ora locală 18:00 (19:00 în România, în direct la Pro X).

Până la jocurile din grupa tricolorilor, marți, de la ora 18:00, va avea loc meciul de deschidere al competiției, Slovenia – Serbia. Aceasta este a patra ediție a Campionatului European la care România este prezentă, după cele din 2007, 2012 și 2014.

Lotul României pentru turneul final este: Vlad Iancu (Informatica Timișoara), Petrișor Tonița (Autobergamo Deva) – portari; Robert Florin Matei, Cristian Matei, Adrian Pânzaru, Paulo Ferreira, Mimi Stoica, Alpar Csoma, Florin Ignat (toți Autobergamo Deva), Savio Valadares, Felipe Oliveira (Informatica Timișoara), Szőcs László (FK Odorheiu Secuiesc), Octavian Cireș (CS United Galați), Emil Răducu (Luxol – Malta),scrie FRF.