[VIDEO-FOTO] A fost spectacol pe circuitul din Valea Domanului la Memorialul Werner Hirschvogel

373

UPDATE:

41 de piloți au încheiat întrecerile Campionatului Național de viteză în coastă , etapa a 4-a. Peste 45 de bolizi au făcut spectacol timp de două zile pe traseul din Valea Domanului, la Memorialul Werner HIRSHVOGEL, cea de-a patra etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Motoarele au fost turate la maxim pe tronsonul Reşiţa-Anina, în memoria celui care a adus şi readus atomobilismul viteză în coastă în Banatul Montan- Werner HIRSHVOGEL. Printre cei care s-au evidențiat la această ediție, îi amintim: Andrei Dumitrescu, Bogdan Cuzma,Paul Andronic,Costi Stratnic,Lucian Răduț.

Rezultatele complete le puteți afla aici:

Viteză în Coastă / CNVCD / CNVC2

 Conny Schindler : jumătate din viața mea am petrecut-o cu tatăl meu la curse

 

La premierea câştigătorilor, ce a avut loc în centrul oraşului Reşiţa, a participat şi fiica regretatului Werner HIRSHVOGEL, Conny Schindler, care trăieşte în Germania, din anii 80. În exclusivitate pentru Radio Reșița, Conny Schindler a vorbit cu emoție de clipele în care își susținea tatăl pe circuitele din țară:

A fost foarte emoționant să vin din nou la Reșița, la un concurs desfășurat în memoria tatălui meu. Este un eveniment foarte deosebit. Înainte era ceva normal să fie în fiecare an acest concurs și să sperăm că așa va fi de acum încolo. Sunt foarte mândră că poartă numele tatălui meu. Am fost trei zile pe traseu, am fost în parcul de mașini, unde a fost foarte emoționant. Jumătate din viața mea am petrecut-o cu tatăl meu la curse. Mergeam peste tot în țară și desigur la Reșița. Le recomand tinerilor dornici de adrenalină de viteză să participe la acest gen de concursuri, pe circuit închis, unde pot să dea ”gaz” cât vor. Nu aici în oraș unde se aventurează alții”, a spus Conny Schindler.

Erwin Țigla, președinte al Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin a oferit disțincii câștigătorilor, organizatorilor, dar și  fiicei regretatului, din partea președintele Asociației Germane de cultură Educație a Adulților Reșița.

Reșițeanul Claudiu Ciucă a ocupat locul I la clasa H2, locul III la F2 și locul 8 în clasamentul general. După festivitatea de premiere ne-a declarat:

 

”Mă bucur că s-a revenit cu această etapă la Reșița și că s-a organizat special în numele lui Werner HIRSHVOGEL. A fost o etapă frumoasă, grea pentru mine din cauza presiunii spectatorilor. Spectatorii au fost în mare parte prieteni și cunoscuți. Tot timpul etapa de casă este mai grea, dar locul I la H2 și III la F2, indică faptul că totul este minunat pentru mine. Am stabilit și un record pentru motoarele de 2 l pe Valea Domanului, pe noul traseu delimitat de această data de performerul Reșiței, Lucien Hora. Mă bucur mult pentru această cursă și pentru că etapa națională s-a întors la Reșița”.

Paul Andronic a vorbit despre plăcerea de a participa pe ”coasta” din Valea Domanului:

Mă bucur că sunt din nou la Reșița. Cred că în 2014 a fost ultima organizată aici, în varianta scurtă. Varianta scurtă fiind cea tradițională, pe care toți avem etaloane. Acum încercăm să ne facem o tradiție și pe cea lungă. Este o ”coastă” superbă, ce îmbină tehnicitatea cu viteza, absolut tot. Din păcate asfaltul este un pic mai denivelat decât în anii precedenți și sperăm să se facă ceva pentru îmbunătățirea calității circuitului. Aici toată lumea e spectaculoasă, sunt foarte mulți spectatori pe traseu și iubesc acest sport și nu te poți simți decât bine. Îmi convine mai mult varianta scurtă pentru că din 1998 de când particip eu și până în 2010 numai pe cea scurtă am mers. Întotdeauna am avut etalon față de mine însumi pentru timpii pe care i-am realizat”, a spus Paul Andronic.

Costi Stratnic de la Câmpulung Muscel a vorbit și el despre prezența la Reșița:

”Câmpulung Muscel și Reșița au tradiție în motorsport. Tot timpul există mult public și este o bucurie să participi aici. Obiectivul meu ocuparea unui loc I la GT (ceea ce s-a și întâmplat), asta însemnând autovehicule cu tracțiune spate. Este o luptă destul de strânsă și îmi doresc un loc cât mai sus la general. A fost totul perfect. Am avut și un incident cu un coleg, care este acum ok. În rest, cursa este superbă, cu foarte mulți oameni, care asistă la întreceri, ceea ce ne dă mai multă putere să mergem mai departe”, a menționat Costi Stratnic.

Au fost câteva ieșiri în decor, în care au fost avariate ușor niște autovehicule, dar totul s-a încheiat cu bine.

Cristina Corocan

—————————————————

În Valea Domanului a început spectacolul pe patru roţi. Pe tradiţionalul traseu şi-au început de ieri spectacolul caii putere, maşini tunate şi pregătite să facă faţă cerinţelor circuitului. Peste 45 de concurenţi participă la cea de-a IV-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, etapele VII și VIII din liga secundă și prima ediție a memorialului Werner Hirschvogel.

Astăzi are loc concursul propriu-zis, iar circulaţia va fi întreruptă din nou pe tronsonul Reşiţa-Caraşova, de la ora 8 la 20.00.

Rezultatele din antrenamentele cronometrate le găsiţi aici:

http://stats.fras.ro/clasamente-cnvc

Atenţie şoferi se circulă pe rute ocolitoare.Organizatorul își cere scuze pentru neplăcerile create și recomandă folosirea rutelor ocolitoare Anina – Caraşova -Grădinari – Reşiţa sau Reşiţa – Voiteg- Moraviţa – Oraviţa – Anina.

UPDATE:

Peste 60 de concurenţi s-au înscris în competiţie. Sâmbătă au loc manşe de recunoaştere şi antrenamente cronometrate, iar duminică etapele de concurs.

Cu ocazia desfăşurării Memorialului Werner Hirschvogel, cea de-a patra etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop, vor exista restricţii în trafic.

Circulaţia va fi restricţionată pe Drumul Naţional 58 pe sectorul Reşiţa – Stadion Mircea Chivu – intersecţie Carașova sâmbătă, 1 şi duminică, 2 iulie, în intervalul orar 8-20.

Organizatorul își cere scuze pentru neplăcerile create și recomandă folosirea rutelor ocolitoare Anina – Caraşova -Grădinari – Reşiţa sau Reşiţa – Voiteg- Moraviţa – Oraviţa – Anina.

Memorialul Werner Werner Hirschvogel este organizat de VSS Racing Club împreună cu Primăria Reşiţa, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi Ministerul Tineretului şi Sportului.

————————————-

Memorialul Werner Hirschvogel readuce Caravana Campionatului Național de Viteză în Coastă la Reșița, după o pauză de 3 ani în care orașul a fost absent de pe scena motorsportului ca și etapa națională.

In perioada 1-2 iulie, orașul de pe Bârzava găzduiește cea de-a IV-a etapă din acest campionat.

În acest an, în cadrul evenimentului se vor desfășura și etapele VII și VIII din ” liga secundă ” a acestui campionat, mai exact Campionatul National de Viteză în Coasta 2 care a debutat în acest an. Acesta se dorește a fi o rampă de lansare a celor cu bugete reduse și să poată participa alături de piloții de top ai României.

Organizatorii doresc să aducă un omagiu celui care a fost reșițeanul Werner Hirschvogel

Născut la 13 decembrie 1931 a avut în palmaresul său 8 titluri de campion național la viteză în coastă si 3 la viteză pe circuit, tot acesta fiind și cel care a descoperit traseul din Valea Domanului pe care se concurează și în ziua de astăzi. Maestrul Sportului Werner Hirschvogel a decedat în anul 2014 la vârsta de 82 de ani.

Memorialul Werner Hirschvogel este organizat de VSS Racing Club, împreună cu Primăria Reșița, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și Ministerul Tineretului și Sportului. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Poliției Rutiere Reșița, al Brigăzii de Jandarmerie Mobilă Reșița și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgentă Reșița.

Circulația pe sectorul de drum DN58, Reșița-Carașova, va fi întreruptă în perioada 1-2 iulie, între orele 08:00 – 20:00, ne-a transmis ofițerul de presă al concursului, Florin Luminosu.

Cristina Corocan