Restricții de parcare în Arad, din cauza lucrărilor la rețeaua de termoficare. Ce trebuie să știe șoferii
Mai multe locuri de parcare de pe strada Tudor Vladimirescu din Arad vor fi suspendate temporar. Măsura este necesară în contextul lucrărilor de reabilitare a rețelei magistrale de transport al agentului termic. Primăria anunță că șoferii care dețin abonamente valabile pentru zonele afectate vor putea parca, pe perioada intervențiilor, pe străzile adiacente și în apropiere.
Articol editat de Casandra Silitra, 9 noiembrie 2026, 15:15
Lucrările de modernizare a rețelei de termoficare din municipiul Arad vor aduce modificări temporare în organizarea parcării pe mai multe străzi. Intervențiile sunt realizate în cadrul proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad” și vizează străzile:
- Poetului,
- Tudor Vladimirescu,
- Corneliu Coposu,
- Miron Costin și Lacului,
- precum și zona Casei de Cultură a Sindicatelor.
Potrivit Primăriei Arad, pe strada Tudor Vladimirescu vor fi executate lucrări inclusiv în intersecțiile cu străzile Andrei Mureșanu și Corneliu Coposu.
Locurile de parcare de pe strada Tudor Vladimirescu, suspendate temporar
O restricție importantă îi vizează pe șoferii care parchează pe strada Tudor Vladimirescu. Locurile de parcare situate începând din dreptul blocului 44 și până la intersecția cu strada Corneliu Coposu vor fi suspendate pe durata lucrărilor.
Măsura este necesară pentru desfășurarea intervențiilor la rețeaua de termoficare.
Unde pot parca deținătorii de abonamente
Primăria Arad precizează că persoanele care au abonamente de parcare valabile pentru străzile afectate vor putea utiliza aceleași abonamente pe locurile de parcare publică de pe străzile adiacente și din imediata vecinătate a zonelor în care se desfășoară lucrările.
Facilitatea se aplică însă exclusiv posesorilor de abonamente valabile pentru străzile respective.
Șoferii care nu dețin un abonament valabil și nu achită taxa de parcare riscă să fie sancționați conform regulamentului parcărilor publice cu plată.
Administrația locală le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite în zonele de intervenție.
Urmărește-ne și pe Google News