Cereale ucrainene: „Este responsabilitatea ONU” să garanteze respectarea acordului, afirmă Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat vineri că ONU este responsabilă de respectarea acordului privind exportul de cereale ucrainene încheiat la Istanbul, relatează AFP.      

„Toată lumea înţelege că Rusia s-ar putea angaja în provocări, încercări de a discredita eforturile ucrainene şi internaţionale. Dar avem încredere în ONU. Acum este responsabilitatea lor să garanteze  respectarea acordului”, a declarat el în videoconferinţa sa zilnică.

„Acordul corespunde în totalitate intereselor Ucrainei”, a declarat preşedintele ucrainean, adăugând că armata ucraineană controlează „100% accesul la porturi”.

Potrivit acestuia, acordul va permite exportarea a aproximativ 20 de milioane de tone din recolta de anul trecut, precum şi din cea din anul curent.      

„Este vorba de veniturile agricultorilor, de întregul sector agricol şi de bugetul de stat. Acestea sunt locuri de muncă. Acum avem cereale în valoare de aproximativ 10 miliarde de dolari”, a subliniat preşedintele ucrainean.

„Există şansa de a reduce gravitatea crizei alimentare cauzate de Rusia şi de a preveni o catastrofă globală – o foamete care ar putea duce la haos politic în multe ţări ale lumii, în special în cele care ne ajută”, a adăugat el.      

„Aceasta este o altă demonstraţie că Ucraina este capabilă să reziste acestui război”, a conchis el.

Ucraina şi Rusia au semnat vineri, la Istanbul, două acorduri separate cu Turcia şi ONU privind exportul de cereale ucrainene şi de produse agricole prin Marea Neagră, în cadrul unei ceremonii inedite pentru două ţări aflate în război, notează AFP.      

Kievul şi Moscova au semnat două texte identice dar separate, la solicitarea Ucrainei, care a refuzat să parafeze orice document împreună cu Rusia.

Acest acord, aprig negociat din aprilie la iniţiativa secretarului general al ONU Antonio Guterres, venit de urgenţă la Istanbul joi seară, va uşura situaţia ţărilor dependente de pieţele rusă şi ucraineană, care reprezintă împreună 30% din piaţa mondială de cereale.

Sursa – Agerpres

De același autor

Related Articles