De la un sezon la altul legumicultorii cărăşeni devin tot mai inventivi şi diversifică modul de prezentare al produsele pe care le pun pe piaţă pentru a atrage cumpărătorii.
Astfel, pentru a-şi putea desface mai bine produsele, Claudia Gross din comuna cărăşeană Berzovia a inventat anul acesta “Lădiţa cu bunătăţi” şi “Caserola colorată” pentru consumatorii de legume de la oraş.
Potrivit acesteia cantitatea de roşii din “Caserola colorată” este de aproximativ un kilogram şi conţine diverse soiuri de tomate, pe când în “Lădiţa cu bunătăţi” se pot găsi: roşii mixte colorate, roşii mici, ardei gras, dovlecei, vinete şi castraveţi.
Claudia Gross a mai subliniat pentru Radio Reşiţa că, doritorii o pot contacta pe pagina ei de socializare unde îşi pot posta comenzile, iar săptămânal, aceasta face livrarea la domiciliul clientului sau în locurile prestabilite cu acesta.
În curtea Căminului pentru persoane vârstnice din Reşiţa, pe o suprafaţă de aproximativ 85 de metri pătraţi, a fost amenajat un solar de legume de care beneficiarii instituţiei vor avea grijă în mod permanent.
Din această primăvară, aceştia au o nouă preocupare în a-şi petrece timpul liber pe care îl au din plin la dispoziţie, în afara activităţilor zilnice. Conducerea căminului s-a gândit că pentru bătrâni ar fi terapie dacă s-ar ocupa de grădinărit într-un spaţiu pe care să-l considere al lor, astfel că, având sprijinul angajaţilor şi al locatarilor unităţii, au pus bazele unui proiect agricol şi în curtea instituţiei a fost amenajat un solar pentru legume.
Bătrânii au pregătit terenul şi alături de angajaţii căminului au început să planteze răsaduri, precum: roşii, ardei, castraveţi, vinete şi salată, dar şi verdeţuri pentru supe şi ciorbe şi chiar flori de grădină.
“Ne ocupăm în prezent de un proiect nou pe care îl desfăşurăm în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din Reşiţa, amenajăm un solariu pentru angajaţii şi beneficiarii noştri care doresc să se implice şi semănăm seminţe de flori şi plantăm legume, ca să fie animaţi de tot ce se întâmplă aici. Să se bucure de flori, să şi le pună în vazele din camere, de gustul legumelor proaspete, bio, plantate cu mâna lor. Sper ca acest proiect să se deruleze în mod plăcut şi să îi avem în permanenţă alături de noi pe beneficiarii centrului pentru că proiectul include şi un segment terapeutic, lucru recomandat de programele noastre. Scopul este ca bătrânii să nu se simtă marginalizaţi, proiectul fiind gândit pentru ei. Legumele obţinute vor fi folosite integral pentru beneficiarii căminului, verdeţurile în supe şi ciorbe, iar roşiile, ardeii, castraveţii în salate, asta în varianta în care se vor face şi vom avea o recoltă pe măsura aşteptărilor. La început, vârstnicii noştri au fost puţin reticenţi la idee, dar uşor-uşor au prins curaj şi acum sunt foarte încântaţi şi îşi petrec mult timp în solar, cu îngrijirea răsadurilor. Le udă, le vor plivi când va fi cazul, e ceva nou pentru ei pentru că nu a existat un astfel de proiect în cadrul căminului până acum. Sperăm să fie un succes”, a precizat pentru Radio Reşiţa Mărioara Drăgoi, asistent coordonator în cadrul compartimentului medical din cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din Reşiţa.
Mărioara Drăgoi
Amintim că, de serviciile Căminului pentru vârstnici din Reşiţa beneficiază în prezent peste 100 de persoane.
Sursa foto: Căminul pentru persoane vârstnice Reşiţa
De la un sezon la altul legumicultorii cărăşeni devin tot mai inventivi şi diversifică modul de prezentare al produsele pe care le pun pe piaţă pentru a atrage cumpărătorii.
Astfel, Claudia Gross din Berzovia a inventat lădiţa colorată pentru consumatorii de tomate de la oraş. Potrivit acesteia cantitatea de roşii este de aproximativ 5 kilograme şi conţine diverse soiuri de tomate. Claudia Gross a mai subliniat pentru Radio Reşiţa că, doritorii o pot contacta pe pagina de socializare unde îşi pot posta comenzile, iar săptămânal, aceasta face livrarea.
Claudia Gross
În plus, cei interesaţi se pot deplasa la ferma legumicultoarei din Caraş-Severin şi îşi pot umple singuri lădiţa cu soiul de tomate dorit sau pot consuma roşiile direct de pe rod, a mai precizat aceasta.
Cercetătorii de la Empa și ETH Zurich au reușit să dezvolte un material care funcționează ca un concentrator solar luminescent și poate fi aplicat chiar și pe textile. Acest lucru deschide numeroase posibilități de producere a energiei direct acolo unde este nevoie, adică pentru utilizarea electronicelor de zi cu zi.
Pofta noastră de energie este greu de satisfăcut, ba chiar continuă să crească odată cu creșterea ofertei de noi gadget-uri. Mai mult, suntem aproape întotdeauna în mișcare și, prin urmare, depindem permanent de o sursă de alimentare pentru a ne reîncărca smartphone-urile, tabletele și laptopurile.
Încarci gadget-ul în buzunar
În viitor, prizele de alimentare ar putea deveni învechite, cel puțin pentru acest scop. Electricitatea ar putea sta fix în buzunarul nostru – sau în haine. Un nou polimer care se aplică pe fibre textile, jachete, tricouri și altele asemenea ar putea funcționa în curând drept colector solar și, astfel, ca o sursă mobilă de energie.
Materialele capabile să utilizeze lumină indirectă sau ambientală pentru generarea de energie sunt deja utilizate în industria solară. Aceste materiale conțin materiale luminescente speciale și sunt numite “concentratoare solare luminescente” sau pe scurt LSC.
Materialele luminescente din LSC captează lumina ambientală difuză și îi transmit energia către celula solară reală, care apoi transformă lumina în energie electrică.
Cum faci materialele luminescente să fie flexibile?
sursa: playtech.ro
Cu toate acestea, LSC-urile sunt disponibile în prezent doar sub forma unor componente rigide, care nu sunt adecvate pentru utilizare în textile, deoarece nu sunt nici flexibile, nici permeabile la aer și vapori de apă.
O echipă de cercetare interdisciplinară condusă de Luciano Boesel de la Laboratorul pentru Membrane și Materiale Biomimetice a reușit acum să încorporeze mai multe dintre aceste materiale luminescente într-un polimer care oferă exact această flexibilitate și permeabilitate la aer.
Acest nou material se bazează pe co-rețele polimerice amfifile, sau pe scurt APCN, un polimer cunoscut de mult timp în cercetare și care este deja disponibil pe piață sub formă de lentile de contact silicon-hidrogel.
Proprietățile speciale ale polimerului – permeabilitatea la aer și vapori de apă, precum și flexibilitate și stabilitate – sunt, de asemenea, benefice pentru ochiul uman și se bazează pe proprietăți chimice speciale.
Noile concentratoare solare pot fi aplicate fibrelor textile
În colaborare cu colegii din alte două laboratoare Empa, Thin Films and Photovoltaics și Advanced Fibers, echipa Boesel a adăugat două materiale luminescente diferite în țesutul gelului, transformându-l într-un concentrator solar flexibil.
La fel ca la colectoarele pe scară largă (rigide), materialele luminescente captează un spectru de lumină mult mai larg decât este posibil cu fotovoltaicele convenționale. Noile concentratoare solare pot fi aplicate fibrelor textile fără ca materialul textil să devină fragil și susceptibil la crăparea sau acumularea vaporilor de apă sub formă de transpirație.
Concentratoarele solare purtate pe corp oferă un beneficiu imens pentru cererea tot mai mare de energie, în special pentru dispozitivele portabile.
Reguli noi valabile de miercuri,14 septembrie pentru saloanele de bronzare artificială!
Saloanele de bronzare trebuie să obţină o autorizare sanitară de la direcţiile teritoriale de sănătate publică, iar angajaţii au nevoie de instruire de specialitate, potrivit unui act normativ al Ministerului Sănătăţii.
Normele de igienă pentru saloanele de bronzare se regăsesc în Ordinul MS nr. 291/2016, ce a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 203 din 18 martie şi a intrat în vigoare în 180 de zile de la publicare, adică astăzi. Prin intermediul actului, autorităţile reglementează, practic, activitatea saloanelor, având în vedere cât de răspândite au devenit acestea în ţara noastră.
Saloanele de bronzare au nevoie de o autorizare sanitară de la direcţia teritorială de sănătate publică, iar aceasta se obţin în baza unei declaraţii pe propria răspundere. Mai exact, obligaţia se aplică persoanelor fizice sau juridice ce nu trebuie să se înregistreze la Registrul comerţului. În celelalte situaţii, saloanele de bronzare înfiinţate începând cu data de 18 martie sunt inspectate sanitar ulterior de către direcţiile de sănătate publică, spune Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin.
În acelaşi timp, titularul fiecărui aparat de bronzat trebuie să completeze Registrul aparatului şi Registrul de exploatare. În altă ordine de idei, fiecare firmă care folosește aparate de bronzat trebuie să întocmească un registru cu fişele clienţilor. Iar pe lângă fişă firma trebuie să păstreze şi declaraţia pe propria răspundere a clientului, pentru o durată de cel puţin trei ani. Personalului salonului de bronzare trebuie să i se asigure, de către angajator, două cursuri de instruire în vederea specializării. Mai exact, este vorba de un curs de noţiuni fundamentale de igienă şi de instruirea de specialitate. Unii patroni nu au auzit de aceste ultime reglementări, nici ei, dar nici clientele:
”Merg la solar cam de două ori pe lună, mai ales iarna. Cunosc persoane care merg excesiv de des. Eu sunt clientă fidelă a unui singur salon. Nu am auzit de noile reguli, dar mă voi interesa. Consider că persoanele care sunt angajate la solar trebuie să fie instruite și să aibă anumite cursuri făcute”.
Curăţenia în saloane se face de către personal calificat, la începutul sau la sfârşitul programului de lucru, dar şi ori de câte ori este necesar, după scrie avocat.net. Suprafeţele aparatelor de bronzat cu care vin în contact clienţii trebuie dezinfectate după fiecare folosire.
Fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi de substanţe stupefiante sunt interzise în saloanele de bronzare, iar accesul animalelor este oprit.
Au ajuns de urgenţă la spital după mai multe şedinţe la solar. Aceasta este poveste unor tinere din municipiul Reşiţa care din cauza expunerii prelungite la o cantitate impresionantă şi brutală de ultraviolete au dezvoltat boli grave de piele. Îmbătrânirea prematură, arsurile, acneea vulgară sau cancerul cutanat sunt doar câteva dintre cele mai frecvente boli pentru care mai multe femei au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că au exagerat cu şedinţele la solar. Dar chiar şi aşa în special adolescentele continuă să meargă fară să conştientizeze pericolul la care se expun. Pielea are capacitatea de a neutraliza efectele expunerii necugetate la soare, dar nu la infinit. Radiatiile UV de la solar sunt chiar mai dăunătoare decât expunerea la soare în orele de vârf, a declarat medicul dermatolog Lavinia Dulău.
Solarele folosesc raze extrem de puternice: ultravioletele lor sunt de 15 ori mai intense comparativ cu cele ale soarelui de la orele prânzului. Bronzatul la solar timp de 20 de minute este echivalent cu o zi întreagă de plajă.