Pentru al IV-lea an consecutiv, la Berzasca, va avea loc de luni, 26 august, Tabăra de creaţie plastică organizată de Filiala Reşiţa a...
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, cu purtarea de grijă a preaonoratului părinte Petru Berbentia,...
Aproape 1000 de salariaţi ai UCM Reşiţa din cei peste 1400, se află, până la sfârşitul lunii septembrie, în şomaj tehnic, cu o retribuţie...
De sub tipare, a apărut, de curând, numărul 37 al revistei de cultură „Împreună, miteinander, együttesen”, publicaţie editată şi...
În urma activităţilor de teren din această vară Asociaţia Speologică “Exploratorii” din Reşiţa alături de membrii Clubului “Devon”...
În prima jumătate a acestei luni, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România a organizat etapa naţională a concursului pentru sănătate...
În cursul zilei de ieri, un bărbat de 47 de ani şi-a ucis fiul de 29 de ani prin înjunghiere. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de...
În Biroul Federal al Federaţiei Române de box s-a decis înfiinţarea, la Reşiţa, începând cu data de 15 septembrie, a Centrului Naţional...
UPDATE 14 august Ora 16.00 Problema potabilităţii apei reci din din municipiul Reşiţa s-a rezolvat. Potrivit şefului de tură de la...
Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a hirotonit de curând şi instalat ca preot paroh în biserica parohială cu hramul...
Persoanele vârstnice din Reşiţa îşi pot ridica tichetele de călătorie începând din 2 septembrie, informează Direcţia de Asistenţă...
Un concert cameral susţinut de cvartetul "Furiant" din Austria, cu muzicieni din Italia, Slovenia şi România se va desfăşura astăzi de la ora...
Selecţionata României a debutat cu un egal, 27-27 (12-14) cu Slovacia, sâmbătă, la Budaors, în Grupa B a Campionatului Mondial de handbal...
Primăria Reşiţa derulează o serie de lucrări pe raza municipiului. În Parcul Tricolorului au fost montate 20 de bănci, iar în locul de...
Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din Reşiţa a eliberat, în luna iulie, 1.359 de cărţi de identitate, cu 583 mai multe...
Reşiţenii Ovidiu Berceanu şi Andrei Dragomir au devenit sâmbătă, 3 august, campioni naţionali la box. În gala finală a Campionatului...
O nouă campanie de colectare a deşeurilor electrice şi electronice de la domiciliu are loc astăzi la Reşiţa. Persoanele care doresc să scape...
Clubul Sportiv Municipal Reşiţa are doi pugilişti calificaţi în gala finală a Campionatului Naţional de Box pentru seniori. După Andrei...
Fântâna cinetică din centrul civic al municipiului Reşiţa nu va funcţiona astăzi şi mâine, potrivit unui comunicat de presă al...
Galele Campionatului Naţional de Box pentru seniori se desfăşoară în perioada 31 iulie- 3 august la Sala Polivalentă din Reşiţa. În...