[Foto-Audio] Start la Reşiţa, la etapa naţională de viteză în coastă!

O coastă de mână, dar şi de masină, aşa cum spun piloţii, o coastă descoperită în urmă cu mulţi ani de legenda automobilismului reşiţean, Werner Hirschvogel, pe care il celebrăm astăzi si mâine.

După un debut întârziat în 2020, Valea Domanului este gazda evenimentului sportiv în 4-5 Iulie 2020 iar piloții și-au confirmat prezența în număr mare și de această dată la Cupa Reșița, răsplătind astfel toate eforturile organizatorilor.

Etapa de la Reşița, este cel mai spectaculos traseu din calendarul Campionatului National de Viteză în Coastă din mai multe motive, unul important de menționat este istoricul Reșiței când vine vorba de motorsport: 37 de ani! Totodată, există toate ingredientele pentru spectacol: doar un singur ac de păr, în rest, viraje de super viteză care împing la limită atât bolizii de curse cât și sportivii.

La această etapă, chiar dacă nu vor putea participa cei aproape 10.000 de spectatori din edițiile anterioare, normele COVID19 nepermițând accesul spectatorilor, s-au făcut eforturi mari pentru a transmite live toată acțiunea celor două zile de competiție. Așadar, atât sâmbătă cât și duminică, vor fi transmise toate cele 9 manșe, însumând aproximativ 16 ore de live streaming. Transmisia se va realiza atât din studioul amenajat în parcul auto cât şi de pe traseu sau în regrupare, de unde se va transmite ,,la cald” adrenalina piloților, emoțiile lor dar și detaliile tehnice legate de timpi și clasamente.

Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile, spun organizatorii, dacă nu ar fi existat pasiunea pentru acest sport, sprijinul mass media, al voluntarilor, al instituțiilor publice – Jandarmerie, Poliție, ISU, UPU, Direcția de Drumuri Județene, Primăria Carașova, Drumurile Naționale și cu siguranță acest eveniment nu ar fi existat fără implicarea şi suportul total al Primăriei și Consiliului Local Reșița. 

,,Ne bazăm în continuare pe spectatorii noștri, chiar dacă de această dată doar online, și îi așteptăm şi în acest an pe cei mai buni piloți să forțăm limitele maşinilor şi să punctăm încă un an reuşit în calendarul competițional,, se arată, în comunicatul transmis de organizatori.

Sunt piloții Reșiței, unii născuți și crescuți aici, alții adoptați, dar cel mai important este faptul că ei sunt cei care duc numele orașului peste tot în țară și în lume.

Pentru că nu puteam să lăsăm CNVC Resita 2020 să treacă fără să scoatem câteva cuvinte și de la piloții CB Rally Vest, vă expunem aici o parte din gândurile lor:

Cuzma Bogdan: Cursa de la Resita are dubla semnificatie pentru mine, ca pilot este etapa preferata pentru ca e o etapa de viteza cu multa adrenalina, iar ca organizator vad cum creste de la an la an ca impact la public si feedback pozitiv de la piloti, fapt care ma bucura nespus!
Imi doresc ca participantii sa aiba toate motivele sa se intoarca la Resita, iar pentru mine, ca de obicei, imi doresc sa imi bat recordul anterior!

Radu Benea: Cred ca traseul de la Reșița este cel mai tehnic si dificil traseu din CNVC, iar pentru mine acest lucru este un challenge pe care il astept cu nerăbdare. Nu doresc sa pun presiune pe mine, vreau sa ma bucur de competiție dar cu siguranța îmi doresc sa fiu cat mai rapid!

Gruba Cosmin: Etapa de la Resita are un loc special in sufletul meu fiind si etapa mea de acasa, locul care mi-a oferit exemple minunate de piloti precum Werner Hirschvogel, Lucien Hora sau Mircea Padurean, oameni alaturi de care am crescut, cu care am concurat si de la care am invatat ca pentru a face performanta este nevoie de multa pasiune, daruire ,dar si foarte multa munca. Valea Domanului are unul dintre cele mai frumoase trasee de coasta din tara. Obiectivul meu este sa ma bucur de atmosfera din competitie, sa concurez alaturi de cei mai buni piloti, sa incerc sa fac o figura frumoasa si poate sa imi depasesc propriile limite.

Lucien Hora: Din pacate nu voi lua startul in cadrul acestei etape, din motive tehnice bazate pe situatia la nivel mondial. Imi pare rau pentru numarul mare de spectatori care ar fi trebuit sa fie alaturi de noi, dar din motive bine stiute acest lucru nu a fost posibil. Speram ca pe alte cai, cu ajutorul transmisiilor live si a altor metode de informare, toti iubitorii sportului cu motor sa fie informati in timp real despre aceasta etapa. Le urez succes tuturor, sper sa se doboare recordul iar, sa fiu pus intr-o situatie in asa fel incat la anul sa vin si mai hotarat la start! Pentru colegii mei de echipa din CB RALLY VEST sper sa aiba clasari cat mai bune si daca se poate sa si castige!

Claudiu Ciuca: Am mai multe motive pentru care indragesc aceasta etapa, unul ar fi ca este etapa mea de casa si o consider una dintre cele mai tehnice etape, iar un altul, faptul ca este organizata de CB RALLY VEST, echipă ce m-a adoptat de 4 ani si organizeaza etapa de la Resita intr-un mod exemplar… Obiectivul este intotdeauna locul 1, dar daca pot urca pe podium sa imi salut resitenii voi fi tare bucuros!

Cele mai citite

Related Articles