Gimnaștii se întrec la Reșița în memoria regretatului antrenor Virgil Achim

131

O nouă ediție a Memorialului “Virgil Achim” la gimnastică artistică va avea loc sâmbătă, 15 decembrie, la Reşiţa, în sala de profil a Clubului Sportiv Şcolar. Vor participa gimnaștii din cadrul clubului și componenții lotului național de juniori, care se pregătește din această toamnă la Reșița.

După cum a precizat profesorul Robert Bălan competiția va începe la ora 9.00 și vor fi oferite diferite premii.


Regretatul Virgil Achim s-a născut la Satu Mare, în anul 1952, iar între 1976 și 1981 a activat la catedra de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar, unde a revenit în 2007. A mai activat la Dinamo București, apoi în Elveția, și din nou la Reșița, la finele anilor 90, când a și coordonat lotul național de juniori aflat în pregătire în municipiul de pe Bârzava. A încetat din viață în februarie 2009.
Cristina Corocan