Fotbalul a mai pierdut un nume mare. A murit legendarul Franco Baresi
Legendarul fundaş italian Franco Baresi, emblematicul căpitan al echipei de fotbal AC Milan în anii 80-90, a încetat din viaţă la 66 de ani. Cu rossonerii, Baresi a câştigat trei Cupe ale Campionilor Europeni şi şase titluri în Serie A.
Articol editat de Vali Hora, 31 iulie 2026, 12:19
„AC Milan deplânge dispariţia lui Franco Baresi care va rămâne pentru totdeauna, ca şi tricoul său cu numărul şase, o parte inseparabilă şi fundamentală din ADN-ul şi istoria clubului”, a transmis gruparea AC Milan, la care fostul mare jucător era vicepreşedinte de onoare din 2020.
Campion mondial cu Italia la turneul final din 1982 şi finalist în 1994, Baresi este considerat drept unul dintre cei mai mari jucători din istorie pe postul de libero. AC Milan nu a precizat cauza decesului, dar Baresi suferise în august anul trecut o intervenţie chirurgicală pentru extirparea unui nodul pulmonar.
Baresi, care s-a clasat al doilea în ierarhia Balonului de Aur 1989, după coechipierul său olandez Marco Van Basten, s-a retras din activitate în 1997. El a îmbrăcat tricoul rossoner de 719 ori – record depăşit doar de Paolo Maldini. Franco Baresi a adunat şi 81 de selecţii pentru Squadra Azzurra.
sursa foto: facebook AC Milan