Directorul general al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune(EBU), Ingrid Delterne, i-a trimis o scrisoare, preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, iniţiatorul legii care elimină mai multe taxe nefiscale, printre care şi cea radio-tv.

În scrisoare se arată că atâta vreme cât social-democraţii sunt preocupaţi să asigure independenţa Serviciilor Publice de Radio şi Televiziune din România, EBU îi încurajează să păstreze taxele de tip abonament pentru cele două instituţii.

Amintim că, în urmă cu o săptămână, Liviu Dragnea a adresat, la rândul său, o scrisoare organizaţiilor profesionale din media, în care dădea asigurări că eliminarea taxei radio-tv nu înseamnă bani mai puţini pentru instituţiile publice de radio şi televiziune, scrie romania-actualitati.ro.