Atenţie la buzunare în luna decembrie!

www.magicart.ro

Nu au mai rămas decât câteva ore până când vom trece cu căţel, cu purcel cu pisică şi ce om mai avea la îndemână, în prima lună de iarnă. Asta înseamnă frig, facturi, Ignat, cadouri, moşi darnici şi generoşi, brad, globuri şi iar cadouri, alergătură, maşină, benzină, aglomeraţie, cumpărături, înghionteli, provizii, bucătărie, fripturi, cozonaci şi iar cadouri…
Doamne de ce are Decembrie 31 de zile? Nu puteai să o laşi de 28? Scăpam şi noi mai ieftin, aşa… Aşa lansăm încă de astăzi o atenţionare de cod roşu pentru toată luna decembrie: Atenţie la portofel şi la buzunare. Tot ceea ce înseamnă decembrie e de fapt o cheltuială obişnuită înmulţit cu 4, cu 5 sau cu mai mult, funcţie de posibilităţi; „după buget Coane Fănică”. Chiar şi în cele mai pesimiste calcule făcute conştiincios cu creionul pe hârtie, finalul va însemna o cheltuială dublă sau triplă.
Soaţa vrea o rochie nouă, cu detaliile aferente: pantofi, poşetă, blană… Cel mic doar o maşinuţă, dacă e mic, dar şi accea să fie cu telecomandă, să fie roşie, verde, albastră sau de poliţie, iar dacă e puţin mai mare, tot o maşină, tot cu telecomandă, dar obligatoriu euro 4 sau 5, scaune din piele, câteva sute de cai sub capotă, culoare nu contează, dacă răspunde la celelalte solicitări.
Ar mai fi mama soacră care nu vrea decât puţină varză acră, aşa cam la 200 de căpăţâni, care să se potrivească cu un grăsan de 150 – 160 de kile, tăiat în faţa blocului, „să fie făcut de mine maică nu elastic de la măcelărie”, aşa că tot pe voi pică greutatea cu…”făcut de mine maică”. Ar mai fi câteva mici atenţii: pentru şef, dacă eşti subaltern, pentru subalterni dacă eşti şef, pentru naşi, pentru fini, doi trei vecini, pentru verişoara din Constanţa şi nepotul de la Văscăuţi şi pentru cine s-o mai nimeri, că tot e decembrie şi e luna cadourilor.
În esenţă cam asta înseamnă Decembrie, Revelion, Moş Nicolae Moş Crăciun şi câţi or mai fi, că de Gerilă am scăpat în 89 şi am rămas numai cu gerul. Aşa că vă reamintesc atenţionarea de cod ROŞU, că tot se poartă mult roşu luna asta: atenţie la buzunare şi la …portofele; scuzele nu au ce căuta în ecuaţia Sărbătorilor de iarnă.

Dan Agache

Sursă foto: magicart.ro

Cele mai citite

Related Articles