dna

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului TĂNASĂ MIHAI, ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar de poliţie, şef interimar al Poliţiei Oraşului Buhuşi, la data faptei, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, inculpatul Tănasă Mihai, în calitate de şef interimar al Poliţiei Oraşului Buhuşi, a solicitat şi a primit de la o persoană (martor denunţător în cauză) prestarea unor servicii constând în confecţionarea a şapte uşi din lemn în valoare de 7.000 de lei şi alte servicii adiacente activităților de tăiere și prelucrare a lemnului, în valoare de 2.300.
În schimbul acestor servicii, inculpatul a promis că va interveni pe lângă un executor judecătoresc învestit cu executarea silită a unui bun imobil ce aparţinea denunţătorului, pentru crearea unei situaţii favorabile în procedura executării (reeşalonarea datoriei de 27.800 euro garantată cu imobilul respectiv).

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.