Personalități bănățene-Ion Chichere, 20 de ani de aducere aminte
Era ca un semn de punctuație în frazele celor mai profunde sentimente. Respira vocale, consoane și se destăinuia în rugăciuni simple rostite de soldați pe câmpul de luptă…nu a înțeles niciodată de ce glonțul desnădejdi l-a ucis… Nu avea cum, el poetul luptase doar cu cuvântul căruia îi câștigase toate războaiele poetice, doar că într-o zi de 13 septembrie 2004 o veste tristă punea virgula între viața și moartea unui poet, Ion Chichere.
Articol editat de Anca Bălălău, 13 septembrie 2024, 11:00
„Am murit uitând în mână creionul cu care nimeni nu va mai putea scrie”, mărturisea Ion Chichere în propriul epitaf.
Fiul lui Aurel Chichere și al Elenei Chichere, fostă deportată în Bărăgan, poetul s -a născut la 11 decembrie 1954, în satul Fizeș, comuna Berzovia și s-a mutat definitiv în veșnicie într-o zi de 13-ca și Nichita Stănescu- septembrie a anului 2004.
Visătorul cu şapcă sau pălărie cu boruri largi, mereu elegant, oprind trecătorii pentru a le declama versuri într-o adevărată pledoarie prin care făcea apologia limbii române, aşa a rămas poetul Ion Chichere în memoria noastră, un aristocrat al cuvântului cu sufletul împrăştiat în versuri şi cu inima întinsă ca o aripă peste emoţia propriei mirări…
Ion Chichere, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a debutat publicistic în 1971 cu poezie în revista „Orizont” şi şi-a încheiat prematur, atât viaţa cât şi cariera editorială, la doar 50 de ani, cu volumul de versuri „Transatlanticul şi păpădia”, apărut la Editura Marineasa în 2004, iar debutul editorial cu volumul colectiv Argonauții, editura Facla, 1986.
Membru al cenaclului „Semenicul”, secretar literar și redactor al Societății Literar- Artistice „Semenicul” și al revistei cu același nume, a fost de asemenea redactor colaborator la editurile: Timpul, Marineasa și Augusta.
A dus slova Banatului de Munte în prestigioase publicații naționale și figurează în antologiile de poezie: Orașul cu poeți, Casa Faunului, Canticles from Banat.
A fost distins cu premiul pentru debut în poezie al filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor (1991) și Marele Premiu „Mihai Eminescu” al Teatrului Vechi din Oravita( 1998) și a fost elogiat de personalități culturale precum: Horia Garbea, Gheorghe Tomozei, Lucian Vasiliu, Cornel Ungureanu, Dan-Silviu Boerescu ,Alex Ștefănescu sau Ștefan Augustin Doinaș și deasemenea membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Administraţia Locală de presă „Timpul” din Reşiţa i-a publicat, la Editura „Semenicul”, placheta Poeme vesele şi triste scrise pentru cârciumi comuniste. Din volumele sale de poezii se pot menţiona: „Şansa hârtiei” (Ed. „Semenicul”, Reşiţa, 1993), „Aprilie negru” (Ed. „Hestia”, Timişoara, 1994), „Viziuni” (Ed. „Amarcord’, Timişoara, 1996), „Abisaliile” (Ed. „Marineasa”, Timişoara, 1997), „Orchestra neagră” (Ed. „Vinea”, Bucureşti, 2001), „Puterea iluziei” (Ed. „Mirton”, Timişoara, 2004). Ultimul volum de poezie este „Transatlanticul şi păpădia’ (Ed. „Marineasa”, Timişoara, 2004). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Poetul a decedat în septembrie 2004.
Rămâne să ne luăm identitatea unui Horațio pentru a-i spune povestea mai departe… fie și pentru o soartă, fie și pentru o moarte…
,,Şi totuşi Dumnezeu încape în om
doar mâinile îi rămân afară
ca doi tâlhari în stânga şi-n dreapta fiului
care învaţă să moară’’
Dumnezeu să-i ţină vie amintirea!
Ion Chichere a lăsat în CV-ul cultural al Banatului de Munte o semnătură semnificativă de destin literar, impregnată în aura singuratică a celor aleși să deslușească prin har labirintul veșniciei.
Au trecut 20 ani de când Ion Chichere ne-a “întors viaţa pe dos ca pe-o mănuşă cu şoimul înăuntru…” acum, își îmbracă îngerii cu versuri…uneori pe o stradă care-i poartă numele destinul ia forma pașilor săi pământeni și ne urmează tristețea prin suflet…
Dumnezeu să-i ţină vie amintirea!
