Nina Cassian, 11 ani de la despărțire

„Am găsit încă un om de care mă pot despărţi. Căci un om plin, bogat, valabil, e unul căruia printr-un cuvânt îi poţi spune nespus de mult. Vă strângeţi mâna, vă uitaţi unul în ochii altuia şi s-a întâmplat ceva. E un pact între voi: “acum ne putem despărţi”. Căci orice v-ar despărţi de acum înainte, sânteţi doi oameni care S-AU ÎNTÂLNIT.

Articol editat de Anca Bălălău, 15 aprilie 2025, 20:01

Asta e esenţialul: să te întâlneşti cu celălalt. Finalul – care trebuie să însemne o reluare a tuturor temelor – devine acum posibil. Oamenii aceştia, lângă care stai ceasuri întregi şi care stau ceasuri întregi lângă tine, spre a nu obţine nimic nici unii nici alţii, sânt aşa de anoşti încât nici măcar nu te poţi despărţi de ei.
Număr ceasurile bune după numărul despărţirilor posibile.

De altfel e şi cea mai frumoasă declaraţie de dragoste: “Simt că te pot părăsi. Te iubesc atât de mult, încât s-a împlinit ceva în mine – şi acum te pot părăsi.”

E inutil să întorci capul. S-ar putea să vezi nedumerire. Când pleci, e bine să crezi că ai socotelile încheiate, „spunea Constantin Noica.

Am început cu această mărturisire în peambulul unui eseu dedicat unei poete de care literatura română nu se poate despărți, Nina Cassian.

Poeta, pe numele său real, Renée Annie Cassian, s-a născut pe 27 noiembrie 1924, la Galați într-o familie de origine evreiască, tatăl, I. Cassian-Mătăsaru, fiind un traducător cunoscut și a murit pe 15 aprilie 2014, New York-S.U.A.

Viața ei este a unui personaj de film, mari personalități ale culturii române au iubit-o și au răsfățat-o, dintr-o tânără pătimașă counistă a ajuns un oponent de temut al sistemului până la interarea a cee ace a numit limba spargă!

Nina Cassian avea 22 de ani când îl cunoaște pe Ion Barbu. Ea era evreică și comunistă, el era antisemit și scrisese panegirice despre Hitler și Corneliu Zelea-Codreanu. Dar bătrânul poet (un erotoman) se îndrăgostește și de femeie, și de poetă. Îi dedică două poezii, face declarații exaltate despre volumul ei de debut, îi suportă toate capriciile.

De pildă, Nina își face apariția la o serată literară la care o invitase Barbu – și unde erau de față personaje ca monseniorul Vladimir Ghika, care nu puteau fi suspectate de mari simpatii comuniste – îmbrăcată complet în roșu (culoarea Partidului) și recită niște versuri în metru folcloric despre un șantier de construcții.

Nina Cassian descria întâmplarea:
„Relația noastră literar-erotică-hipnotică a continuat câțiva ani (…), o relație cu «ups and downs», eu purtându-mă cu o inadmisibilă dezinvoltură, cu inconștiența și chiar cruzimea tinereții, în ciuda venerației pe care o aveam pentru el (nu-i puteam spune «Dane», cum îmi cerea) sau poate tocmai datorită acestei venerații care mă copleșea…”

Ulterior va manifesta câteva regrete voalate și într-o poezie dedicată lui Barbu:
„El, Marele El, m-a iubit – n-am știut, nu m-am priceput,îi priveam chelia (era chel Marele El) și sprâncenele răzvrătite și ochii în patru culori încrustați în orbit și nu știam, nu mă pricepeam.”
În perioada 1947-1948 a fost redactor la revista Rampa. Din 1949 a fost redactor la revista Urzica și profesoară la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

Din punct de vedere literar, în februarie 1944, Renée Annie a debutat, în ziarul „Ecoul”, sub pseudonimul Maria Veniamin, cu traduceri din Georges Rodenbach și din Christian Morgenstern.

Dar, debutul editorialavea să fie în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste “La scara 1/1” În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă.
În perioada 1947-1948 a fost redactor la revista Rampa. Din 1949 a fost redactor la revista Urzica și profesoară la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

În februarie 1944, Renée Annie a debutat, în ziarul „Ecoul”, sub pseudonimul Maria Veniamin, cu traduceri din Georges Rodenbach și din Christian Morgenstern.

Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste “La scara 1/1” În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă.

“După un ocol de aproximativ opt ani”, cum singură avea să mărturisească,plin de avânturi naive și compromisuri, începând din 1956 se întoarce la poezia autentică. Începe să scrie în paralel și literatură pentru copii, atrasă de posibilitățile estetice ale evadării în fantezie și candoare, precum și două volume de “proză subiectivă”, la persoana întâi.

Poemele scrise în limbi inventate erau una dintre pasiunile avangardiștilor. Virgil Teodorescu inventase limba leopardă, iar Nina Cassian a scris în anii 40 texte în limba spargă. Cum Ion Barbu îi interzisese să le publice, aveau să fie tipărite în volum abia prin anii 70.

Realizează traduceri remarcabile din Shakespeare, Bertolt Brecht, Christian Morgenstern, Iannis Ritsos și Paul Celan. Publică peste 50 de cărți de poezie, eseuri și proză, și inventează o nouă limbă poetică, limba spargă. I se decernează în 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Exilul
În 1985 Nina Cassian călătorește în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros, pentru a susține un curs la New York University.

După o lună află de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii apropiați, în al cărui jurnal confiscat de Securitate era menționată “cu părerile mele politice, evident anticeaușiste”, ia hotărârea de a nu reveni în țară. Imediat, apartamentul său din România este confiscat, iar cărțile îi sunt interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceaușescu.

În Anglia îi apare volumul de versuri Call Yourself Alive și, în Statele Unite, Life Sentence, traduceri ale volumelor din țară, precum și volumele inedite Take My Word for It!, Blue Apple și Lady of Miracles, care se bucură de succes. Susține recitaluri de poezie și publică în reviste americane.

În ultimii 30 de ani ai vieții, poeta Nina Cassian a trăit la New York, iar “proiectul major al vârstei și vieții” sale a fost scrierea memoriilor, oglindă a “anilor furați și dăruiți”, proiect ale cărui prime două volume, Memoria ca zestre, s-au bucurat de un ecou important în țară și de numeroase cronici.

În anul 1994 i se decernează “Leul literar” de către New York Library. În 2005 lansează la Institutul Cultural Român din New York al treilea volum memorialistic, Memoria ca zestre. Cartea a III-a.

Editura americană Norton îi propune editarea poemelor sale scrise în limba engleză în cadrul seriei Selected Works, o performanță pentru o poetă sosită din Estul Europei.

Poemele sale au apărut în revistele americane The New Yorker, Atlantic Monthly, New England Review și American Poetry Review.

„Memoria ca zestre » este jurnalul în trei volume al Ninei Cassian publicat între 2003 și 2005. Cea mai interesantă parte este cea privitoare la anii 40-50.

Nina Cassian a fost și compozitoare și pictoriță, de altfel. Studiase pianul și compoziția muzicală cu Mihail Jora, Constantin Silvestri ș.a.

Ultimul ei soț, Maurice Edward, a fost muzician.
A plecat în veşnicie acum 11 ani, pe 15 aprilie 2014.

La dorința Ninei Cassian, urna cu cenușa sa a fost depusă la crematoriul Cenușa din București, unde se află și rămășițele părinților săi și ale fostul său soț Al. I. Ștefănescu.