La mulți ani, Alexandru Repan!

Nicio tehnologie nu e in stare să înlocuiască ori măcar să imite arta. Nu mai puţin, nici o tehnologie nu poate înlocui arta de a fi admirator, o artă a cărei esenţă este participarea şi implicarea, iar nu pasivitatea. Dar ce s-ar alege de această lume a noastră dacă in ea nu ar exista artiști care să ne avertizeze, să demaşte toate absurdităţile pe care adesea suntem incapabili să le observăm noi înşine?

Articol editat de Anca Bălălău, 26 februarie 2023, 15:53

Astăzi, despre un mare și complex artist român de teatru și film, Alexandru Repan.

Născut pe 26 februarie1940 în Bucureşti, pe atunci la o margine dintre oraş şi sat, pe Bulevardul Pache Protopopescu, la colţ cu celebra stradă Popa Nan, Alexandru Repan a copilărit în vremuri cumplite de secetă şi foame. Mama sa, Marghit, din Arad, a reuşit cu chiu şi vai să aducă în Bucureşti o capră gestantă, care a alimentat întreaga familie cu lapte, iar capra, iedul şi o trotinetă erau singurele jucării ale copilului său. Părinţii săi, Marghit şi Alexandru, mici burghezi, tatăl fiind profesor de lucru manual, iar mama, casnică, au făcut tot posibilul ca unicul lor fiu să crească frumos şi educat în linişte, armonie şi pace. Iubeau teatrul şi l-au dus de multe ori la spectacole, inoculându-i dragostea de scenă.
Alexandru Repan a avut o relaţie specială mama sa, care i-a fost prieten, critic şi îndrumător.
„Viaţa mea a fost aproape sub semnul destinului! Pentru că într-o iarnă a anului 1939, undeva pe Bulevardul Pache Protopopescu, o femeie află că a rămas însărcinată şi imediat s-a dus la Biserica Mătăsari. Se aşează în genunchi în faţa altarului şi îl roagă pe Dumnezeu trei dorinţe: „Doamne, fă să fie băiat, să fie frumos şi să se facă actor! În februarie 1940, acea femeie m-a născut pe mine”, își amintește cu nostalgie artistul.

A urcat pentru prima dată pe scenă în clasa a V-a, într-o piesă de I.L. Caragiale. Anul următor, făcea prima regie şi aducea în scenă Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu, unde interpreta şi rolul lui Baiazid. La 14-15 ani, ştia, deja, pe dinafară, o mulţime de roluri din piese celebre.
Erudit și plin de farmec, după absolvirea liceului, Alexandru Repan a urmat cursurile Facultăţii de Istorie, răstimp în care a jucat şi a montat spectacole la Casa de Cultură a Studenţilor. O perioadă unică, în care teatrul era făcut cu pasiune şi la intensitate maximă.
În anul 1961, intră la Institutul de teatru, la clasa profesorilor Mony Ghelerter şi Zoe Anghel. Îi are colegi, printre alţii, pe Emil Hossu, Ruxandra Sireteanu, Ştefan Sileanu, Olga Bucătaru.
Și-a început cariera la Teatrul Barbu Ştefănescu Delavrancea. În 1969, este remarcat de Horia Lovinescu, care îl aduce în trupa Teatrului Nottara, unde a rămas până astăzi.

Repan povestește întâlnirea care i-a marcat viața:
„Un bărbat cu o chelie pronunțată, cu un fizic rasat, sportiv, și parcă dintr-o lume aristocratică s-a oprit în dreptul meu și, trăgând adânc din țigară, după ce a aruncat în sus, spre tavan, fumul parfumat, m-a întrebat: „N-ai spus dumneata, cumva, ieri după-masă, o poezie la televizor? Mi-a plăcut cum ai recitat. N-ai vrea să-mi faci onoarea să devii actor al Teatrului Nottara? Eu sunt director acolo. Numele meu este Horia Lovinescu… Era în 1968. Întâlnirea cu Lovinescu și, mai ales, cu literatura lui, a însemnat o cotitură în viața mea. Am început să fac ceea ce se cheamă „compoziție”, adică să joc altceva decât eternul june-prim pe care îl sugerau fizicul și vârsta mea. Am intrat în zona metafizică a literaturii. Punctul culminant al acestei „cotituri” l-a reprezentat piesa lui Lovinescu. Întâlnirea asta m-a așezat pe o cu totul alta orbită”.

Actorul regizorul și pentru scurt timp profesorul Alexandru Repan a rămas un bărbatul şarmant, cu privire pătrunzătoare şi zâmbet cuceritor care a întruchipat fratele mijlociu din “Fraţii Karamazov”, fermecătorul Claudius din “Hamlet” sau Lopahin din “Livada de vişini”. Actorul, care mărturiseşte că „hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa” are un destin parcă desprins din roman.

Dar la fel de bine un punct maxim al carierei sale este realizarea spectacolului one-man show cu microromanul lui Mateiu Caragiale, „Craii de Curtea Veche”, unde timp de două ore se diversifică în celebrele personaje Pantazi, Pașadia, Pirgu și Pena Corcodușa, oferind un recital, un adevărat miracol imagistic, evocând prin prezenţa sa elegantă, sobră, prin tonalităţile sale învăluitoare, prin privirea sa cu o luminozitate specială, cu surâsul său discret, ușor obosit, magia înaltă a creaţiei mateine, vraja ei inconfundabilă.

Cu o activitate ce a inclus peste 70 de roluri în teatru și mai bine de 50 de roluri în filme, printre care amintim „Dimitrie Cantemir” (1973), „Razboiul de Independenţă” (1977) şi „Amen” (2002), Alexandru Repan este stâlp de bază al Teatrului Nottara din București, instituție unde a fost angajat în 1968.

Mama celor doi fii ai săi, Simona Repan s-a îndrăgostit de artist de la vârsta de 7 ani și-și amintește:

“Juca în spectacolul “Craii de curtea veche”, probabil că știți, era un one-man-show pe care Alexandru Repan îl făcea cu mare succes. Prietena mea m-a trecut prin culise în sală. În culise l-am văzut, își lega lavaliera. Era o lavalieră mov, și-acum o țin minte. Și a început să țipe la Ileana, că “de ce a adus copilul ăsta, care n-o să înțeleagă nimic din spectacol și oricum o să facă gălăgie!”. Am fost foarte revoltată la momentul acela, cum adică credea el că eu nu o să înțeleg nimic din spectacol? Am intrat în sală, evident că nu am înțeles nimic din spectacol, dar am stat cuminte pentru că îmi era frică de vocea aia care tunase înainte”.

A avut colaborări şi cu teatrul reşiţean, unde a devenit şi un model pentru tânăra trupă de atunci a instituţiei, dar a fost, pentru o scurtă perioadă, și dascăl la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale din capitală.

Maestrul Alexandru Repan a împrumutat vocea-i inconfundabilă unor personaje celebre din spectacole radiofonice şi a făcut parte din distribuţiile unor filme de succes (Rochia albă de dantelă, Hanul dintre dealuri, Lumini şi umbre).

Actorul Alexandru Repan a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București.

Alexandru Repan s-a remarcat prin graţia şi aristocraţia sa atât pe ecrane, dar şi pe scenă sau în anturajul prietenilor. Este actorul care ştie să-şi poarte cu distincţie harul, lăsând întotdeauna în urma sa un suspans ca o provocare, căreia dacă i-ai înţeles mesajul ai şansa să te bucuri de onestitatea unui intelectual rafinat, întotdeauna pregătit să îţi susţină cu prietenie momentele bune sau grele de viaţă.

„Cuvintele cele mai frumoase sunt, adesea, acelea nespuse, acelea care se rătăcesc în linişti…”

La mulți ani, Maestre!