Ion Stendl la ceas aniversar

„În decursul activității mele de până acum m-am ghidat după experiența reșițeană de a acorda meseriei un loc privilegiat, ce l-am urmat cu seriozitate și perseverență. Asemeni unui experiment alchimic, am presărat în meserie un dram de poezie, ca să schimbe totul în artă. Rămâne o întrebare, dacă am izbutit…

Articol editat de Gerhard Chwoika, 18 februarie 2022, 22:16

Ca un pescuitor de perle m-am scufundat mereu, dar am ieșit la suprafață de cele mai multe ori cu un pumn de nisip!

Am plecat de acasă la 18 ani, am studiat și mi-am găsit rostul la București, dar parcă în acest lung răstimp am stat mereu cu picioarele desculțe în Bârzava, înconjurat de Dealul Crucii, Dealul Golului și Driglovăţ…

Mai am un reazăm: casa din Colonia Oltului nr. 6, unde m-am născut, am copilărit și care apare mereu în visele mele.

După plecarea părinților mei în lunga lor călătorie fără întoarcere, mi-au rămas mai departe Bârzava și dealurile din jur, dar și un larg cerc de prieteni care mă iubesc și mă ocrotesc, și datorită dumnealor sunt azi aici prezent.

Sunt adânc emoționat, onorat peste măsură de acordarea acestei înalte distincții pe care o înserez ca o nestemată în palmaresul meu și pentru care vă mulțumesc din inimă!”

Cu aceste cuvinte simple și totuși pline de sens, artistul plastic de renume internațional Ion Stendl a mulțumit Consiliului Județean Caraș-Severin la data de 19 noiembrie 2008 pentru înalta onoare care i-a fost dată, de a fi numit Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin.

Pentru noi, reșițenii și locuitorii Banatului Montan deopotrivă, Ion (Hans) Stendl înseamnă foarte mult. Născut pe meleagurile Reșiței în data de 18 februarie 1939, a urmat între anii 1945 și 1956 Școala elementară și Liceul Mixt la Reșița, după care, între anii 1957 – 1963, a studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, Facultatea de Arte Decorative, secția Pictură Monumentală, cu profesorii Ion Popescu-Negreni, Ștefan Constantinescu și Gheorghe Popescu. În anul 1962 s-a căsătorit cu Teodora Moisescu, colegă de studii, de asemenea un nume de referință în arta plastică românească contemporană. Cu imense regrete, după 60 de ani de căsnicie, Teodora Moisescu-Stendl a părăsit această lume anul acesta, în data de 24 ianuarie. Uniunea Artiștilor Profesioniști din România a făcut referire  despre ea în anunțul decesului, ca fiind „una dintre doamnele artei contemporane românești”.

În anul 1963, după absolvirea studiilor, Ion Stendl a fost repartizat preparator la Catedra de Pictură Monumentală, în anul 1966 a devenit asistent, iar în 1973 lector. Avansarea ulterioară i-a fost oprită, nefiind membru P.C.R. Reparator, în anul 1990, a fost numit profesor la catedra de Artă Murală, activând ca profesor până ieșirea la pensie. În anul 2002 a susținut o teză de doctorat în Arte Vizuale la Universitatea Națională de Arte din București, cu tema „Desenul – estetica, suporturi, materiale”.

Expoziții personale în țară purtând numele de Ion Stendl au fost nenumărate, dar o evidențiem aici numai pe prima: 1966, București, Sala „Kalinderu”. A participat, de asemenea, la numeroase expoziții internaționale, precum : 1967 – Tokyo; 1967, 1975, 1977, 1979, 1981 –  Ljubljana; 1968, 1970 – Buenos Aires; 1968, 1972, 1978 – Geneva; 1969 – Paris; 1969, între 1970 și 1981 – Barcelona; 1970, 1977, 1979 – Viena; 1970, 1972 – Banska-Bistrica; 1970, 1972, 1974, 1978 – Cracovia; 1972 – Bruxelles; 1972 – Veneția; 1972, 1976, 1978 – Frechen; 1972 – Noto; 1973 – Milano; 1974, 1978 – Erfurt; 1974, 1976, 1978, 1980 – Rijeka; 1977 – New York; 1978 – Friedrikstad; 1978 – Wroclaw; 1979, 1980 – Kyoto; 1979 – Tuzla; 1980 – Berlin; 1981 – Baden-Baden; 1982 – Bilbao; 1982 – Mulhouse; 1982 – Sofia; 1982 – Grenchen; 1983 – Biella; 1984 – Chicago; 1985 – Lahti; 1985 – Varna; 1988 – Ankara; 1989 – Grenoble; 1990 – Mirabel; 1990 – Darmstadt, Mathildenhöhe; 1993 – Amersfoort; 1993 – Budapesta; 1998 – Leipzig; 2009 – Ulm; 2009 – Beratzhausen; 2014 – München.

Alte participări, la expoziții de grup, au fost: 1976 – Paris; 1983 – Sofia; 1984 – Viena, Athena și Mannheim; 1990 – Namur; 1991 – Wageningen; 1993, 1999 – Nürnberg; 1993, 1994, 1995 – Beratzhausen, Zehentstadel; 1994 – București – Bonn; 1995 – Timișoara, Budapesta și München; 1995 – Nijmegen; 1997 – București; 1997 – Nürnberg; 1998 – Amstelveel; 2004 – București și Cluj Napoca; 2010 și 2019 – București.

Din 1963 participă la aproape toate manifestările expoziționale naționale, precum și la numeroase expoziții de artă românească în străinătate.

Și iată o parte dintre premiile primite: 1969 – Paris, Premiul Bienalei de tineret; 1970 – Cracovia, Medalie la cea de a 3-a Bienală; 1970 – Banska-Bistrica, Mențiune de onoare; 1972 – Noto, Premiul II ex aequo al Bienalei de artă; 1974 – Barcelona, Mențiunea a 3-a la concursul Joan Miró; 1977 – Viena, Premiu al Bienalei; 1983 – București, Premiul revistei „Arta“; 1984 – București, Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române; 1984 – Chicago, Placheta de aur la Expoziția internațională de afiș de film; 1995 – București, Premiul special al Uniunii Artiștilor Plastici; 2000 – București, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer; 2013 – Medalia de merit a Ordinul de Merit al Republicii Federale a Germaniei, în urma un decret semnat de președintele Germaniei de la acea vreme, Joachim Gauck.

Germanii din Banatul Montan i-au conferit cea mai înaltă distincție pe care o acordă anual, Premiul „Alexander Tietz” pentru merite deosebite, în data de 17 noiembrie 2012.

Până în prezent au apărut următoarele cărți și albume semnate Ion Stendl: „Teodora și Ion Stendl”, album, Editura „Institutul Cultural Român” București, 2004; Ion Stendl: „Desenul – estetica, suporturi, materiale”, Editura „Semne” București, 2004; Ion Stendl: Desene = Zeichnungen. Editura „Banatul Montan” Reșița, 2006, carte-album editată de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Acest volum, apărut la Reșița, în orașul său natal, a fost o lucrare de excepție. Nu numai dorința de a edita un album de calitate superioară a stat la baza acestei apariții, ci și dorința de a cinsti pe cel căruia i-a fost acordată, în ziua de 27 noiembrie 1998, într-un cadru festiv, la reședința Ambasadei Republicii Austria din București, Diploma de Membru de Onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, pe cel căruia i-a fost decernat, tot într-un cadru festiv, la Casa Municipală din reședința județului Caraș-Severin, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Reșița, cu prilejul Zilelor Reșiței, în anul 2000, și nu în ultimul rând, pe cel care a rămas credincios „Heimat”-ului / ținutului său natal, prof. univ. dr. Ion (Hans) Stendl. În anul 2012 a apărut cartea de interviuri „Ion Stendl în dialog cu Titus Crișciu”, publicată la Editura „TIM” Reșița, care exemplifică și întărește această legătură cu Reșița.

Personal i-am cunoscut foarte bine pe ambii săi părinți, Hans și Emilia Stendl-Loidl. Dânșii au fost membri fideli ai Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, încă de la începuturi, din 1987. Prin intermediul lor, Ion Stendl a conceput pentru Asociație stema, prezentată în luna mai a anului 1990.

Îmi amintirea deportării în fosta Uniune Sovietică a tatălui său, Ion Stendl, a conceput în perioada 1993 – 1994, Monumentul dedicat victimelor deportării germanilor în fosta Uniunea Sovietică, monument dezvelit oficial la 14 octombrie 1995 la Reșița, în Parcul „Cărășana”.

Ion Stendl i-a rămas fidel „Heimat“-ului său și printr-o donație considerabilă de opere de artă din diferite etape ale creației pentru Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, cu prilejul inaugurării acesteia în octombrie 2004, iar la 27 aprilie 2007, în cadrul Muzeului Banatului Montan din Reșița, a deschis, împreună cu soția sa Teodora Stendl-Moisescu, o expoziție permanentă „Stendl”, cu cele mai reprezentative lucrări ale lor, donate acestei instituții județene.

Acum, la ceas aniversar, când Ion (Hans) Stendl își serbează cea de-a 83-a aniversare, îi dorim multă sănătate, împliniri artistice și tradiționalul „La mulți ani!”. (Erwin Josef Ţigla)