In memoriam, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, omul de cultură și măicuța Benedicta

„Când dezbaterea este pierdută, calomnia devine unealta ratatului,”spunea Socrate, iar într-o perioadă când totul parca a intrat într-o centrifugă ce aruncă mizerie și goliciune morală, să ne amintim de o mare personalitate feminine care ne-a părăsit pe 5 mai 2006, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cercetător, eseist filosof şi pedagog, cea care în ultimii ani de viaţă a luat calea slujirii lui Dumnezeu, călugărindu-se sub numele de Maica Benedicta, la Mănăstirea Văratec.

Articol editat de Anca Bălălău, 5 mai 2025, 11:45 / actualizat: 6 mai 2025, 11:50

O voce inconfundabilă pentru multe generaţii de români, un model şi un mentor pentru cei care îi cunosc opera sau vor să afle povestea unui om care a trăit să lumineze şi să îşi împlinească datoria ce i-a devenit destin atât din punct de vedere ştiinţific, dar şi spiritual.

A venit pe lume pe 20 august 1920, în Bucureşti, părinţii săi fiind intelectuali, Nicolae Dumitrescu, de profesie jurist şi Maria Apostol, filolog. Parcurge cursurile Şcolii Centrale din Bucureşti şi, în paralel ia lecţii de muzică la Conservatorul „Pro-arte”.
A făcut studiile superioare juridice şi filologice de la Universitatea Bucureşti, obţinând diplome în anglo-germanistică şi istoria artelor, dar şi în ştiinţe juridice.

Despre suferinţele cumplite îndurate de ea şi familia sa, mărturisea: „În 1947 ne-am trezit că pierdem tot. Ni s-au luat casele, pământurile, tata a pierdut şi pensia, a trebuit să-l ascund, pentru că fusese subsecretar de stat în guvernul Maniu din 1929, alt frate era considerat criminal de război, o sora a mamei avusese soţul împuşcat în munţi de Securitate… Eu am rămas pur şi simplu pe drum. A fost o perioadă, până în 1964, în care am trăit un infern cultural”.

În anii 1947 – 1948 este numită preşedinte al Comitetului U.N.S.R. de la Institutul Pedagogic „Maxim Gorki”, în anul 1948 devine asistent universitar la Catedra de Literatură Universală şi Comparată a Universităţii Bucureşti, iar în perioada 1948 – 1949, devine redactor la Editura de Stat.

În anul 1970, îşi obţine doctoratul cu lucrarea „Renaşterea – Umanismul – Dialogul artelor”, în anul 1972 este Visiting Professor la Universitatea din Amsterdam, iar din anul 1973, devine director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” din Bucureşti.
Între anii 1964 – 1989, Zoe Dumitrescu-Buşulenga publică patru mari volume în care este analizată minuţios viaţa şi opera marelui poet Mihai Eminescu: „Eminescu”, Bucureşti, Ed. Tineretului, „Oameni de seamă” – în 1964, „Eminescu – cultură şi creaţie”, Bucureşti, Ed. Eminescu – în 1976, „Eminescu şi romantismul german”, Bucureşti, Ed. Eminescu – în 1986 şi „Eminescu. Viaţă – Creaţie – Cultură”, Bucureşti, Ed. Eminescu – în anul 1989.Pentru implicarea sa în cercetarea operei marelui nostru poet este considerată unul dintre cei mai mari eminescologi ai ţării.

După Revoluţie, la 22 ianuarie 1990 este numită membru titular al Academiei Române, iar în perioada 2 februarie 1990 – 18 februarie 1994 devine vicepreşedintele celui mai înalt for academic al ţării, fiind şi preşedinte al Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei.

Între anii 1991 şi 1997 a fost director al Şcolii Române din Roma, a fost membru al Academiei de Ştiinţe şi Studii Europene din Franţa şi, din anul 1993, membru al Academiei Europae din Londra.
Zoe Dumitrescu Bușulenga a publicat nenumărate articole în reviste de specialitate, cum sunt Manuscriptum, Revista de istorie şi teorie literară, România literară, Secolul 20, sau Synthesis – al cărei director a fost pentru o scurtă perioadă.
„Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudospiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi?„

A fost distinsă cu premiul special al Uniunii Scriitorilor, cu premiile „Herder”,”Adelaide Ristori”,”Pleiade”.
În anul 2003, preşedintele Ion Iliescu i-a acordat Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Ofiţer pentru întreaga activitate şi contribuţia la studierea, conservarea şi promovarea patrimoniului cultural românesc.

Într-o analiză a evoluţiei culturii, spiritualităţii şi vieţii, în general, din România, afirma:
„Azi, pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru că toată tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun că s-a şi prăbuşit. Suntem însă neliniştiţi, puţin nedumeriţi, suntem şi trişti; ceea ce se petrece pe planetă nu-ţi dă senzaţia unei liniştiri iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudospiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi, astăzi? Ai zice că mai degrabă vine Antichristul, nu Mântuitorul. Nădăjduiesc că omenirea să-şi revină din această clipă de orbire, care cam durează.”

Modelul său de viaţă, Tudor Vianu:
„Modelul meu absolut a fost Tudor Vianu. Eleganţa lui omenească… E adevărat olimpianismul lui era rece sau prea rece. Profesorul părea distant nu puteai să ţi-l reprezinţi decât la catedră. Cu o seriozitate maximă, el oficia… Pentru el, cultura era sacră. Tudor Vianu şi George Călinescu au fost în acele vremuri, stelele Universitâții.”

După anul 2000, Zoe Dumitrescu – Buşulenga se dedică vieţii monahale, se apropie de Dumnezeu, călugărindu-se la Mănăstirea Văratec, sub numele de Maica Benedicta.

Despre perioada vieţii monahale, spunea: „Am socotit că un creştin intelectual trebuie să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii aşa cum se făcea pe vremuri, şi mai cu seamă soţiile care rămâneau singure, se retrăgeau la mănăstiri. Era o frumoasă obişnuinţă, mai ales în lumea boierească.”
La Văratec, Zoe Dumitrescu – Buşulenga avea să treacă în eternitate, la 5 mai 2006, trupul său fiind înhumat în cimitirul Mănăstirii Putna.

” Pentru că intrăm în zona computerului, am pierdut plăcerea de a citi. Eu sunt un cetăţean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îţi lasă popasurile necesare pentru reflecţie, pentru meditaţie. Pierderea obişnuinţei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninţă planeta, pentru că slăbeşte intelectul, puterea de gândire, şi te face să uiţi limba”, atrăgea atenţia Zoe Dumitrescu Buşulenga

Post-mortem, în anul 2007, îi apare volumul „Caietul de la Văratec. Convorbiri şi cuvinte de folos”, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti.

Surse-:Wikipedia, „Caietul de la Văratec. Convorbiri şi cuvinte de folos”, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti