”Ziaristul ignorant este o pacoste a societăţii mult mai dăunător societăţii decât un politician ignorant” spunea Pamfil Șeicaru de la a cărui moarte s-au împlinit 43 de ani de la plecare în veșnicie a celui mai bun, controversat, profesionist, politician, pamfletar, filantrop și jurnalist român interbelic, Pamfil Șeicaru, un omagiu unui om la care, dacă nu le-ar lipsi autosuficiența, puțini s-ar putea raporta…
Se spunea că atunci când Pamfil Seicaru scria, guvernele cădeau. Important de amintit este că Pamfil Seicaru avea o forță ieșită din comun și că nu este întâmplător considerat cel mai mare ziarist din presa românească. Nu este întâmplător că el este singurul ziarist din lume condamnat la moarte pentru articolele sale. Dar trebuia să instalăm comunismul în țara noastră pentru a putea să ne lăudăm cu această performanță unică.
Pamfil Șeicaru s-a născut la Buzău. A absolvit la Bârlad Liceul „Codreanu” și la București a făcut studii juridice obținând licența în drept. A luat parte ca ofițer la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată.
A fost deputat în parlamentul României în 1928, 1931 și în 1933. Ziarist de mare talent, a fost director al ziarului “Bucovina” (Cernăuți) și a participat la editarea revistei “Gândirea”.
În anul 1928 înființează ziarul Curentul cu orientare de dreapta și, uneori, de extremă dreaptă, pe care l-a condus până la plecarea sa din țară în 1944.
În 1939 a fost singurul ziarist român care a afirmat că așa-zisele garanții militare oferite de Marea Britanie și Franța pentru integritatea frontierelor României nu valorau nimic.
În fața pericolului nazist, „Anglia trebuie să se pregătească pentru propria apărare și abia după asta să garanteze și frontierele altor țări”.
Într-un articol publicat la 15 aprilie 1939 a intuit inevitabila sacrificare de către marile puteri a țărilor mici și mijlocii din Europa acelui timp.
În anii războiului, au rămas celebre polemicile lui cu comentatorul politic britanic, Wickham Steed de la postul de radio Londra.
“Gazetarului nu-i este permis să asiste spectator indiferent la zbuciumul de fiecare zi al vieţii sociale, să înregistreze pasiv variatele aspecte: el trebuie să trăiască cu intensitate, să participe impetuos la toate întâmplările din care se ţese pânza misterioasă a istoriei. Unicul lui judecător, fără drept de apel, este cititorul. Un scriitor se poate consola de insuccesul momentan, gândindu-se la sentinţa postumă a generaţiilor viitoare care revizuiesc toate judecăţile contemporanilor. Unui gazetar nu-i este îngăduită această iluzie”…afirma ziaristul interbelic.
În august 1944 a părăsit țara cu ideea de a publica un ziar ce ar fi trebuit să susțină cauza României după încetarea războiului.
A petrecut 30 de ani în Spania, unde, la Madrid, a publicat o ediție trimestrială a ziarului Curentul și, pentru câtva timp, publicația Liberty and Justice. Ultimii ani i-a petrecut în Germania, stabilindu-se la Dachau, Bavaria.
La moartea sa, în octombrie 1980, Primul Ministru al Bavariei, Franz Josef Strauß, l-a omagiat într-un mesaj, descriindu-l drept „Un patriot român și eminent ziarist… Moștenirea pe care a lăsat-o compatrioților săi este lupta pentru dreptate, omenie și pace”.
În 1945 a fost condamnat la moarte în contumacie de comuniști. În anul 1966 Nicolae Ceaușescu l-a grațiat în urma unei ample acțiuni a Securității, după care a fost ajutat financiar să publice articole și cărți favorabile politicii de independență față de Moscova a lui Ceaușescu.
Pamfil Șeicaru a făcut parte din categoria gazetarilor a căror credibilitate se baza pe forța harului și profesionalismului, astfel încât putea convinge…simplu și ironic că “Lordul John a murit, unui om care nici nu ştia că lordul John a trăit”…
