Ion Băieșu a fost, pentru românii anilor 1970-1980 ai secolului al XX-lea, unul dintre cei mai iubiți și apreciați umoriști.
Ion Băieșu, pseudonimul literar al lui Ion Mihalache, s-a născut la 2 ianuarie 1933 în satul Băiești din comuna Aldeni, în județul Buzău, într-o familiede țărani, părinți săi fiind Aurelia și Ion Mihalache.
Copilăria i-a fost afectată de sărăcie și foame. Între 1940 și 1944 a urmat școala primară în satul natal și într-un sat învecinat. În anul 1944 s-a înscris la îndemnul preotului Ciomag la Liceul Comercial din Buzău, unde a fost premiant. Intenționa să plece să se angajeze la construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră, însă în gara din Buzău a hotărât să meargă în schimb la București, unde s-a înscris la Școala de Literatură „Mihai Eminescu.
În 1951 a fost admis atât la Facultatea de Filosofie, cât și la Facultatea de Filologie din București, instituții pe care avea să le absolve în 1961. În 1952 s-a angajat ca redactor la revista Albina; ajungând în același an redactor la revista Scânteia tineretului, unde a înaintat mai târziu până la funcția de redactor-șef adjunct. A debutat în 1956 cu volumul Necazuri și bucurii.
Cu volumul de povestiri “Sufereau împreună”, apărut în anul 1965, a intrat pentru prima dată în atenția criticii literare, lăsând în urmă umorul facil ce îi caracterizase creația de până atunci, pentru a explora personaje mai „complicate și stranii”, după cum scria criticul Gabriel Dimisianu.
În 1966 a înființat revista Amfiteatru, la care au scris Fănuș Neagu, Gabriel Dimisianu, Adrian Păunescu, Gheorghe Iova sau Constanța Buzea.În 1967 a publicat volumul Iubirea e un lucru foarte mare.
La cererea Televiziunii române a scris și un scenariu, după care s-a turnat serialul Tanța și Costel, consacrat de cuplul de actori Octavian Cotescu-Coca Andronescu. „O contribuție covârșitoare au avut-o și cei doi actori, Coca Andronescu și Octavian Cotescu; interpretarea lor a fost atât de convingătoare încât cei doi n-au mai putut scăpa de identitatea lor niciodată.
Cotescu a făcut eforturi disperate, a încercat să joace rolul titular din tragedia shakespeariană Macbeth, dar în momentul în care a intrat pe scenă, în armură, scăldat în sânge și cu spada în mână, spectatorii au izbucnit în hohote de râs: Ha! Ha! Ha! Uite-l pe Costel! ”, mărturisea Radu Băieșu, fiul scriitorului. Între timp, serialul cu așa de mare priză la public, a fost considerat subversiv și oprit. „Nu avea voie să fie mai iubit decât primul fiu al patriei, tovarășul Nicolae Ceaușescu”…
În anul 1969 a fost înlăturat de la conducerea revistei Amfiteatru, moment de la care a refuzat orice funcții oficiale, alegând să se susțină financiar din scris.
În anul 1985 a publicat romanul Balanța, într-o variantă cenzurată. Versiunea integrală a cărții a apărut abia în 1990, cu o prefață de Eugen Simion. După jumătatea anului 1990, a început să lucreze împreună cu regizorul Lucian Pintilie la scenariul filmului Balanța, pe care nu a mai apucat să îl vadă.
Scriitor român, dramaturg și autor de scenarii pentru televiziune și film, rămâne în memoria românilor pentru clipele de umor spumos în anii comunismului și prin lansarea celebrului cuplu comic Tanța și Costel, dar și prin multe volume de schițe cu subiecte comice, ce au explorat genul dramatic, prin publicarea singurului său roman, Balanța, ecranizat de Lucian Pintilie, iar postum a Jurnalului său.
O altă piesă de teatru a sa ,Preșul, a fost jucată în mai mult de 1000 de spectacole, dar de succes s-au bucurat și Desu și Kant, Tristețea vânzătorului de sticle goale, Iertarea, Reclamație, Dresoarea de fantome- interzisă în România și jucată la Londra, în 1971, În căutarea sensului pierdut, Fantomiada, Maestrul.
A scris scenarii pentru filme de cinema si televiziune și i s-a decernat premiul Asociaţiei Cineaştilor pentru scenariile filmelor Mere roşii şi Omul care ne trebuie.
“De fapt, îi plăcea să studieze oamenii… Avea carneţele în care îşi nota nume, întâmplări, situaţii absurde sau comice, pe care ulterior le prelucra. Pentru el, scrisul devenise, la un moment dat, o tortură, pentru că multă vreme a fost obligat să scrie câte o proză scurtă pe zi, aşa că multe povestiri şi schiţe prelucrează acelaşi idei. De unde îi veneau ele? De la talent. Băieșu era foarte popular şi lumea știa cine este. Datorită serialului „Tanţa şi Costel” şi a piesei „Preşul” era cunoscut în toată ţara. Era divinizat de o adevărată armată de vânzătoare, frizerițe, chelneri, fotbalişti (a scris multă vreme cronică sportivă şi a călătorit în străinătate datorită fotbalului). Primea tone de scrisori pe care le aducea acasă, cu geanta. În casa lui era un permanent du-te-vino de actori, cântăreţi, regizori, scriitori, cu toții celebri și adorați de public. Luni venea Octavian Cotescu, marți apăreau Cornel Dinu și poetul Mircea Micu. Joi, graficianul Florin Pucă și Benone Sinulescu. Dar cei mai buni prieteni ai lui Ion Băieșu au fost Fănuş Neagu și Eugen Simion. Cu acesta din urmă, stătea câte o oră de vorbă la telefon, în fiecare dimineaţa. Ținea foarte mult la părerile lui. Eu l-am iubit foarte mult pe tata!, mărturisea Daniela Băieșu. Enorm! Toți l-am iubit! Era un om extraordinar. Și prietenii lui l-au iubit. Știu de la tata că amicii lui buni din tinerețe erau poeții Nicolae Labiş și Nichita Stănescu”, mărturisește Daniela Băieșu, fiica regretatului om de cultură.
A plecat în Veșnicie pe 21 septembrie 1992, la nouă luni după ce venise în Statele Unite ale Americii, la fiica sa și la peste un an de la moartea soției sale. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București pe Aleea Scriitorilor.
Anca Bica Bălălău
Sursa-cinemagia
