Ascultă Radio România Reșița Live

Coca Bloos, un artist sub semnul infinitului-80 de ani!

În teatru avem şansa să vedem concret că un grup poate gândi, lucra, discuta, poate simţi şi acţiona împreună. Şi pentru asta avem nevoie de exemple ce iau forma unor poveşti care să ne inspire.

Coca Bloos, un artist sub semnul infinitului-80 de ani!

Articol editat de Anca Bălălău, 1 octombrie 2026, 20:15

Astăzi despre o personalitate care a făcut Litere, a fost jurnalistă și apoi a făcut și face teatru și film. A fost distribuită de regretații Alexandru Tocilescu și de Cătălina Buzoianu, a refuzat pe Silviu Purcărete, pentru rolul Mefisto din Faust, în montarea după Johann Wolfgang von Goethe… este o parte din istoria teatrului și filmului românesc și de 80 de ani poartă numele de scenă, Coca Bloos.

Esenţa teatrului se află într-o formă de mister numit „clipa de faţă”, iar Coca Bloos este o parte din misterul viu al teatrului româneesc.
Soarta a ales-o pe ea la Satu Mare, în anul 1973, când Alexandru Tocilescu a montat „Războiul Vacii” de Roger Avermaete, o piesă prin care regizorul și-a susținut licența. Distribuită, Coca Bloos a devenit atunci actriță profesionistă după succesul acestui spectacol, cursurile teoretice pe care le urmase în facultate fiind comparate cu cele predate la, pe atunci, IATC „I.L. Caragiale”.

Rolul din „Războiul Vacii” a servit ca subiect al examenului practic pentru disciplina Actorie. Apoi a jucat câţiva ani la Teatrul de Stat din Braşov, înainte să revină la Piatra Neamţ.

’’Am venit în Bucureşti când aveam 40 de ani, după un traseu frumos – Satu Mare, Braşov şi Piatra Neamţ. M-a luat Cătălina Buzoianu în ‘Uriaşii Munţilor’, la Bulandra. Şi atunci nu mai aveam cum să fac naveta”, mărturisea în 2013, artista.

De la jurnalist la actriță de teatru și film, voce remarcată și la radio și televiziune, apreciată în țară și străinătate în rolul din Danaidele, regia Silviu Purcărete, Coca Bloos a jucat și filmele lui Lucian Pintilie: „După-amiaza unui torționar” și „Când din cap creierul iese afară”.

A jucat și în „Patul Conjugal” al lui Mircea Daneliuc, „Occident”-ul realizat de Cristian Mungiu sau „Toată Lumea Din Familia Noastră” sub bagheta lui Radu Jude.

Coca Bloos a fost distinsă cu numeroase premii de excelență, culminând cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, o recunoaștere binemeritată a impactului pe care l-a avut asupra culturii naționale.

Teatrul nu este o experienţă pe care o trăieşte creatorul singur (precum pictorul în faţa şevaletului) sau împreună cu câţiva apropiaţi, ci o artă pe care o experimentează toţi cei prezenţi.
«Spectacol» şi «public» sunt cuvinte care dau sens ideii de teatru ca experienţă trăită şi împărtăşită, iar Coca Bloos, născută pe 1 octombrie 1946, este un om spectacol care împărtășește publicului său trăirea și bucuria ei în spectacolul firav al trecerii noastre prin lume care se numește viață.

La mulți ani, Coca Bloos! Să ne trăți, să ne trăim.

 

Foto: Agerpres

 

Urmărește-ne și pe Google News

O nouă vârstă, același om-Marina Constantinescu!
Poveşti de viaţă marți, 22 septembrie 2026, 15:03

O nouă vârstă, același om-Marina Constantinescu!

Motto: ”Gândul ! Ce vorbă mare ! Din ce constă oare măreția omului, dacă nu din gând ?” Aleksandr Pușkin Astăzi despre o voce a...

O nouă vârstă, același om-Marina Constantinescu!
Vivat Crescat Floreat: La mulți Ani, Erwin Josef Țigla!
Poveşti de viaţă vineri, 18 septembrie 2026, 16:55

Vivat Crescat Floreat: La mulți Ani, Erwin Josef Țigla!

Urbea noastră își aniversează mentorii-Erwin Josef Țigla la 65 de ani! Editor, bibliotecar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Josef...

Vivat Crescat Floreat: La mulți Ani, Erwin Josef Țigla!
Absenţa lui Ducu Darie este o boală fără diagnostic
Poveşti de viaţă vineri, 18 septembrie 2026, 15:26

Absenţa lui Ducu Darie este o boală fără diagnostic

Nu ne reamintim, pentru că cei care l-au apreciat îl păstrează în suflet, cei care vor să-l pomenească o fac permanent, nu doar astăzi la 7...

Absenţa lui Ducu Darie este o boală fără diagnostic