[AUDIO] Reşita este oraşul cel mai liniştit şi cel mai plăcut de trăit în el din întreaga Europă

Un gând pentru ascultătorii Radio Reşiţa?

„Mi-a spus Bebe Cotimanis că este oraşul cel mai liniştit   şi cel mai plăcut de trăit în el din întreaga Europă. Îi invit pe ascultătorii Radio Reşiţa să vină la teatru şi să se bucure de locul şi splendoarea în care locuiesc.”

Epilog:

Ascultătorii Radio Reşiţa trebuie să ştie povestea clădirii:

Tânărul Liviu Ciulei, viitorul regizor, era atras de teatru. Tatăl său, inginerul Ciulei, voia să-l facă inginer constructor. În urma negocierilor, povesteşte regizorul, a acceptat să se înscrie la Arhitectură. Cu toate acestea, împreună cu sora sa Ana (Nini), fără ştirea părinţilor, se înscrie şi la cursurile Academiei Regale de Muzică şi Artă Dramatică. În iunie 1945, se prezintă la examenul de absolvire cu un monolog din Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, în faţa unei comisii alcătuite din monştri sacri ai teatrului românesc: Marioara Voiculescu, Alice Voinescu, Maria Filotti, Gheorghe Storin, Victor Ion Popa şi rectorul Mihail Jora. Examenul avea loc într-o sală de curs, fără public. Când să înceapă, uşa laterală se deschide şi pe ea intră, cu pardesiul în mână, inginerul Liviu Ciulei, care cere permisiunea să asiste la examen. Evident, era un aranjament cu Marioara Voiculescu, pe care inginerul o cunoştea. Viitorul regizor îşi aminteşte că, în acel moment, a fost pur şi simplu blocat, mai ales că din fire era timid. Cu toate acestea, după o pauză destul de lungă, şi-a luat inima în dinţi şi a spus textul… Emoţia sa a fost însă constructivă. Regizorul Liviu Ciulei apreciază că poate a fost cea mai bună prestaţie a sa.

Comisia a decis şi tânărul Ciulei a luat examenul cu nota 10 pe linie. Acasă, îşi aminteşte el, era la masă cu inginerul Liviu Ciulei, mama şi sora sa. După o tăcere îndelungată, inginerul Liviu Ciulei, spune: Se pare că chestiunea teatrului este o treabă serioasă! Şi pauză… După o pauză de câteva minute în care nu pot descrie prin ce am trecut, spune regizorul, tata spune: Am să-ţi construiesc un teatru. Şi astfel a apărut după un an, în 1946, teatrul în care astăzi funcţionează Teatrul C.I. Nottara cu cele două săli de spectacol. El a fost proiectat cu spaţii pentru două teatre, spaţii pentru garsoniere şi apartamente, spaţii pentru prăvălii şi pentru diversele instalaţii necesare.

Aici îşi va face debutul regizorul Liviu Ciulei cu piesa Poveste stranie / Strange. Cea de-a doua stagiune, din anul 1947, continuă seria succeselor. Din păcate, la puţin timp după recunoaşterea Guvernului Dr. Petru Groza de către Occident, consecinţele preluării definitive a puterii de către comunişti au devenit din ce în ce mai vizibile. În vara anului 1948, după naţionalizare, Teatrul Odeon este desfiinţat, aici instalându-se Teatrul Armatei. Ulterior, teatrul va prelua numele actorului şi pedagogului C.I. Nottara, nume sub care este cunoscut şi astăzi.

(Extrase din volumul Liviu Ciulei – un reper de Nicolae Şt. Noica, Editura Vremea, Bucureşti, 2011)

(Anca Bica Bălălău)

Articol editat de Mirabela Afronie, 31 mai 2016, 15:04 / actualizat: 31 mai 2016, 19:03

 „Eu îi ador pe actori! Actorii sunt ca lumea! Ei sunt cei care traduc tot”.                                        Jean Gabin

Publicul reşiţean a fost gazda spectacolului de teatru „Pluralul englezesc’’, desfăşurat pe scena Casei de Cultură, ai căror protagonişti au fost mari actori ai scenei româneşti, printre care şi Victoria Cociaş.

Actriţa de teatru şi film, Victoria Cociaş s-a născut într-o zi de  6 iunie 1957 la Brăila. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L Caragiale” din Bucureşti şi a debutat în 1980, pe scena Teatrului ” Mihai Eminescu ” din Botoşani, obţinând încă din anul 1981 Premiul pentru interpretare cu rolul Mama din „Demiurgul”, regizat de Vasile Voiculescu.Timp de patru ani a jucat la Teatrul Dramatic din Braşov apoi, din anul 1987, la Teatrul Nottara din capitală.Este căsătorită de peste 15 ani cu regizorul Radu Gabrea.

„Mulţumesc pentru primirea la Reşiţa, mai ales că am fost cu multe spectacole ale teatrului Nottara. Cred că îşi aminteşte publicul reşiţean de spectacolul Scandal la Operă, de Ken Ludwig, regia Petre Bokor,  unde jucam alături de Mircea Diaconu, Alexandru Jitea, Ion Grosu, Adrian Văncică, Raluca Gheorghiu, Luminiţa Erga, Alexandru Mike Gheorghiu, Cerasela Iosifescu şi Cristina Stoica Ivanciuc. O comedie spumoasă, o farsă de proporţii, care se petrece în lumea artiştilor, după un text scris de dramaturgul american”.

Sediul Teatrului Nottara se află în clădirea construită de tatăl regizorului Liviu Ciulei , pentru fiul şi fiica sa. Este un simbol a cărui încărcătură emoţională vă însoteşte la fiecare spectacol?

„Când noi jucam la sediu venea şi teatrul reţiean să joace la Bucureşti. Din păcate acum suntem pe drumuri, teatrul Nottara nu mai are un loc sigur să joace, o dată pe lună jucăm la Cotroceni şi trebuie să mulţumesc colegilor din alte teatre bucureştene care ne găzduiesc din când în când.Vom avea Premiere în toamnă şi nu stiu unde vom juca. Aş vrea ca expertiza tehnică să dovedească că nu este un risc major în caz de cutremur,  fiindcă ,totuşi clădirea este construită după anul 1940.Conştientizăm că jucăm în clădirea construită pentru el şi sora lui. ”

După această poveste fabuloasă,  puteti să ne spuneţi dacă aţi jucat în regia lui Liviu Ciulei?

„Din păcate nu am avut privilegiul  şi am un mare regret... Conştientizăm că jucăm în clădirea construită pentru el şi sora lui.”

Marin Preda spunea că Bucureştiul este oraşul prăbuşirilor şi al culturii.

V-aţi fi văzut făcând teatru şi în provincie?

„Eu am jucat un an la Teatrul Mihai Eminescu  din Botoşani şi pe urmă şase ani la Teatrul Dramatic din Braşov. Din anul 1987 sunt la Teatrul Nottara, dar joc şi în alte părţi. Pluralul englezesc este o producţie particulară, ne întâlnim mai mulţi colegi şi jucăm acest spectacol,  cu multă bucurie,  cu Cezara, Bebe, Armand, Dichi şi Silviana, fiindcă e o plăcere să ne întâlnim actori din mai multe teatre şi să facem un spectacol , să ne bucurăm unii de alţii şi să se bucure şi publicul de noi.”

Este o diferenţă între spectatorul de provincie şi cel din capitală?

„Nu este nici o diferenţă. Este o mare bucurie să jucăm în faţa publicului de oriunde. Important este  să fie sala plină, fiindcă energia spectacolului este alta. Noi jucăm şi pentru trei spectatori şi pentru o sală plină, nu facem diferenţe.”

Suntem Robinsoni cu o insulă în suflet. Cine locuieşte pe insula domniei voastre?

„Pasiunea mea pentru această profesie, fiecare personaj mă locuieşte şi bineînţeles familia”.

Un gând pentru ascultătorii Radio Reşiţa?

„Mi-a spus Bebe Cotimanis că este oraşul cel mai liniştit   şi cel mai plăcut de trăit în el din întreaga Europă. Îi invit pe ascultătorii Radio Reşiţa să vină la teatru şi să se bucure de locul şi splendoarea în care locuiesc.”

Epilog:

Ascultătorii Radio Reşiţa trebuie să ştie povestea clădirii:

Tânărul Liviu Ciulei, viitorul regizor, era atras de teatru. Tatăl său, inginerul Ciulei, voia să-l facă inginer constructor. În urma negocierilor, povesteşte regizorul, a acceptat să se înscrie la Arhitectură. Cu toate acestea, împreună cu sora sa Ana (Nini), fără ştirea părinţilor, se înscrie şi la cursurile Academiei Regale de Muzică şi Artă Dramatică. În iunie 1945, se prezintă la examenul de absolvire cu un monolog din Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, în faţa unei comisii alcătuite din monştri sacri ai teatrului românesc: Marioara Voiculescu, Alice Voinescu, Maria Filotti, Gheorghe Storin, Victor Ion Popa şi rectorul Mihail Jora. Examenul avea loc într-o sală de curs, fără public. Când să înceapă, uşa laterală se deschide şi pe ea intră, cu pardesiul în mână, inginerul Liviu Ciulei, care cere permisiunea să asiste la examen. Evident, era un aranjament cu Marioara Voiculescu, pe care inginerul o cunoştea. Viitorul regizor îşi aminteşte că, în acel moment, a fost pur şi simplu blocat, mai ales că din fire era timid. Cu toate acestea, după o pauză destul de lungă, şi-a luat inima în dinţi şi a spus textul… Emoţia sa a fost însă constructivă. Regizorul Liviu Ciulei apreciază că poate a fost cea mai bună prestaţie a sa.

Comisia a decis şi tânărul Ciulei a luat examenul cu nota 10 pe linie. Acasă, îşi aminteşte el, era la masă cu inginerul Liviu Ciulei, mama şi sora sa. După o tăcere îndelungată, inginerul Liviu Ciulei, spune: Se pare că chestiunea teatrului este o treabă serioasă! Şi pauză… După o pauză de câteva minute în care nu pot descrie prin ce am trecut, spune regizorul, tata spune: Am să-ţi construiesc un teatru. Şi astfel a apărut după un an, în 1946, teatrul în care astăzi funcţionează Teatrul C.I. Nottara cu cele două săli de spectacol. El a fost proiectat cu spaţii pentru două teatre, spaţii pentru garsoniere şi apartamente, spaţii pentru prăvălii şi pentru diversele instalaţii necesare.

Aici îşi va face debutul regizorul Liviu Ciulei cu piesa Poveste stranie / Strange. Cea de-a doua stagiune, din anul 1947, continuă seria succeselor. Din păcate, la puţin timp după recunoaşterea Guvernului Dr. Petru Groza de către Occident, consecinţele preluării definitive a puterii de către comunişti au devenit din ce în ce mai vizibile. În vara anului 1948, după naţionalizare, Teatrul Odeon este desfiinţat, aici instalându-se Teatrul Armatei. Ulterior, teatrul va prelua numele actorului şi pedagogului C.I. Nottara, nume sub care este cunoscut şi astăzi.

(Extrase din volumul Liviu Ciulei – un reper de Nicolae Şt. Noica, Editura Vremea, Bucureşti, 2011)

(Anca Bica Bălălău)