Vasile Popovici din Reşiţa, singurul artist cu handicap sever din România, imobilizat într-un scaun cu rotile încă de la o vârstă fragedă, rămas fără tată, doar cu mama alături, a trăit într-o căsuţă modestă, într-un cartier al oraşului. Şi cu toate aceste greutăţi, Vasile nu şi-a pierdut speranţa de viaţă.
Deşi la prima vedere părea un copil, mare şi blond, Vasile Popovici din Reşiţa avea totuşi 50 de ani. Cât este ziua de lungă, Vasile stă în faţa şevaletului sau a calculatorului şi lucrează cum nu o fac mulţi oameni deşi nu suferă de niciun handicap.
El s-a născut cu un handicap deosebit de sever care l-a condamnat şi ţintuit de la început într-un scaun cu rotile. El suferea de o întrerupere a măduvei spinării, o boală care l-a adus în stadiul de a nu putea face nimic de unul singur. Nu avea mai mult de un metru înălţime şi chiar şi pentru a se muta de pe o parte pe alta, avea nevoie de ajutorul mamei sale care i-a fost mereu alături. Nu putea să se alimenteze singur, nu se putea îmbrăca sau spăla fiindcă mâinile îi erau contorsionate şi nu avea mai multă putere ca un copil de un an şi jumătate. Membrele i-au rămas subdezvoltate, iar pentru a putea apăsa pe butonul căruciorului cu care se deplasa, se ajuta de un creion şi de greutatea capului. Chiar şi mâinile şi le muta dintr-o poziţie în alta cu ajutorul dinţilor. Cu toate acestea, el nu s-a dat bătut şi nu se credea învins de viaţă: Vasile picta şi lucra pe calculator. Sunt lucruri uşoare pentru care nu-i trebuia forţă, ci, doar suflet, talent de la Dumnezeu şi sensibilitate artistică. A participat la zeci şi zeci de expoziţii iar lucrările lui i-au uimit pe iubitorii de artă naivă şi pot fi văzute în colecţii particulare sau la muzee din Europa şi America.
El era optimist şi spunea că optimismul, speranţa şi credinţa l-au salvat şi i-au dat putere să meargă mai departe. Nu cerea şi nu voia nimic, doar să-i fie prietenii aproape, să aibă cu cine vorbi şi mai ales, să fie tot la fel de sănătos. Mama lui, s-a obişnuit şi ea cu ideea şi s-a resemnat. Mai mult, ea a învăţat să umple cartuşe de imprimantă, să prepare culorile, să întindă pânza pe rame şi să-i fie aproape în ori şi ce face.
Vasile avea cuvinte frumoase pentru cei aflaţi în dificultate şi spunea că ori şi ce om are o şansă, ştie să facă ceva frumos, are un talent, numai că, nu trebuie să se văicărească, ci, să pună mâna şi să încerce să facă ceva. De la viață, nu doreşte decât sănătate şi să poată picta în continuare.
Cu toate că şi-ar fi dorit să meargă la şcoală, din păcate, a rămas doar cu trei clase. Dar asta nu-l împiedica să facă pagini web sau să construiască site-uri pentru prieteni. Conversaţia cu prietenii pe messenger face parte din programul unei zile a lui Vasile.
Debutul expoziţional a fost în anul 1999 şi până în prezent cuprinde: 53 de expoziţii de grup; 8 – expoziţii personale; 10 – expoziţii internaţionale; 7- participări în tabere de creaţie; zeci de premii şi distincţii;
Vasile Popovici, s-a născut la 19 martie 1969, în localitatea Caransebeş, judeţul Caraş-Severin. A urmat studii libere de pictură. Este membru al Cenaclului Artiştilor Plastici Naivi “Vintilă-ARPLANA” din Reşiţa şi membru al Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Neuromotor Filiala Caraş-Severin.
Artistul plastic naiv Vasile Popovici a primit din partea clubului Rotary Resita diploma si medalia „Paul Harris”, cea mai înaltă distinctie Rotary acordată în România.
Redăm un scurt material, realizat de Radio Reşiţa cu artistul plastic Vasile Popovici în 12 iulie 2011, în urma unei expoziţii:
Odihnă veşnică Vasilică!
Surse selective: infocs.ro
