A visat să ajungă avocat, dar un e-mail i-a schimbat viața. Astăzi, Dariana Popescu este proprietara singurului restaurant din Banat care te poartă în atmosfera Americii anilor ’60, Sandy’s Dinner. Nu regretă nici un moment alegerea făcută, pentru că, spune ea, fiecare etapă din viață pe care a parcurs-o a fost o experiență din care a reușit să învete ceva.
Născută în Caransebeș, Dariana Popescu s-a concentrat în timpul liceului pe visul de deveni avocat. A fost admisă la Facultatea de Drept din Timișoara, iar după cei patru ani de studiu și-a dat seama că magistratura îi oferă mai multe posibilități. A susținut examenul la București, dar recunoaște că nu a fost destul de bine pregătită și nu a reușit să obțină un punctaj foarte bun.
Îmi doream foarte mult și să lucrez în sistem, așa că m-am angajat în Timișoara ca și consilier juridic la o firmă, hotărâtă ca după un an să susțin din nou examenul de admitere în magistratură. Problema era salariul extrem de mic, așa că părinții mei au continuat să mă susțină financiar. Satisfacția nu era la fel de mare precum mi-am imaginat, pentru că salariul se ducea pe chirie și pentru restul cheltuielilor trebuia să mă bazez în continuare pe banii primiți de acasă.
Am primit o ofertă de a fi manager la o firmă pentru care eu mai lucrasem în facultate și cum salariul era dublu față de ce primeam eu ca și consilier juridic, am acceptat. Nu aveam experiență ca și manager, dar în facultate am avut diverse funcții în asociația ELSA – The European Law Students’ Association, unde am coordonat o echipă de 30 de persoane, așa că aveam experiența de a lucra cu oamenii. Am primit oferta de a fi manager și pentru că rezonam cu firma respectivă, și pentru că era o provocare, mai ales că aveam șansa să coordonez o echipă, exact ceea ce făcusem ca și voluntar în ELSA.
Un e-mail i-a schimbat viața Darianei Popescu, astfel a luat naștere Sandy’s Dinner
Funcția de manager a venit la pachet cu mari responsabilități, dar și cu neplăceri legate de colaborarea cu oamenii din echipă care nu doreau să iasă din zona de comfort. Dorința de a reuși a împins-o pe Dariana Popescu să se înscrie în acea perioadă și la Facultatea de Psihologie.
Întotdeauna am fost implicată în mai multe proiecte, încă de când eram mică trebuia să am mai multe activități. Așa că m-am abonat la toate e-mailurile leagte de cursurile care se organizau la Universitatea de Vest. Într-una din zile am primit un e-mail cu titlu Vrei să fii un antreprenor mai bun?
Fiind manager, am considerat că este o oportunitate de a mă dezvolta. Cu atât mai mult, cu cât am avut și câteva conflicte cu echipa pe care o conduceam și îmi doream să știu cum să manageriez situații de genul acesta. M-am înscris la curs. Problema a fost că nu am învățat cum să fiu un antreprenor mai bun, m-a învățat cum să-mi fac un plan de afaceri. Era de fapt un curs al Ministerului Educației care ne oferea și posibilitatea ca după finalizarea lui să ne înscriem la un concurs cu propriul plan de afaceri. Premiul era o sumă de bani din fonduri europene pentru deschiderea propriei afaceri.
Așa a apărut Sandy’s Dinner. Pentru mine nu a fost greu să ajung la acest concept. Eram oricum îndrăgostită de modelul acesta de restaurante americane, de stilul retro al anilor 60, filmul Grease este preferatul meu. Deci proiectul s-a pliat perfect pe ce voiam eu. Restaurantul era de fapt un vis de-al meu, nu neapărat ceva care să devină realitate. Încă eram hotărâtă să am o carieră în domeniul juridic.
M-am înscris la concursul de proiecte alături de alți 200 de tineri, am susținut și un interviu unde l-am prezentat. Dar, am fost puțin dezamăgită după interviu pentru că la mine partea financiară nu era atât de bine structurată, era mai mult cum mi-aș dori eu să fie. Am plecat puțin dezamăgită, mai ales că doar 35 de proiecte primeau finanțare. Dar, am considerat din nou că dacă nu câștig, a fost încă o experiență din care am învățat cum să-mi fac un plan de afaceri. Poate, data viitoare mă duc mai bine pregătită.
Surpriza cea mare a fost în seara când am primit mailul cu rezultatele concursului. Eram împreună cu niște prieteni și chiar am glumit spunându-le: Haideți să vă arăt cum nu am câștigat! Când am deschis e-mailul, am văzut în dreptul numelui meu că proiectul Sandys Dinner se număra printre cele câștigătoare și urma să fie finanțat. Am înnebunit! Atunci a fost punctul zero în care am zis este real, se întâmplă! Finanțarea era în valoare de 117.000 de lei, sumă pe care am primit-o în două tranșe. Prima tranșă am primit-o pentru implementarea proiectului, cea de-a doua tranșă după deschidere, la 30 de zile, pentru că trebuia să îndeplinesc una dintre condiții privind o anumită cifră de afaceri.
Euforia câștigării unei finanțări pentru restaurantul pe care-l visase s-a încheiat în momentul în care s-a lovit de realitățile unui sistem românesc. De una singură, Dariana Popescu a găsit locația viitorului restaurant și a început să o renoveze. Cum banii nu erau suficienți, a optat pentru un credit bancar, ajutată fiind și de părinți. Acte refăcute, controale pentru autorizarea spațiului făcute de angajați deloc amabili, amânări, muncitori care încercau să tragă de timp, cu toate s-a confruntat. Toate acestea în timp ce nu renunțase încă la slujba de manager.
13 decembrie 2019, ziua norocoasă în care a avut loc inaugurarea restaurantului Sandy’s Dinner. Cu doar câteva luni mai târziu, pandemia i-a dat toată viața peste cap, obligând-o să se reinventeze.
Nu am ales eu ziua de 13 decembrie, așa s-a nimerit. Dar eu nu sunt superstițioasă și numărul 13 pentru mine a fost cu noroc. Totul era pregătit pentru deschidere. Și a fost cea mai frumoasă zi din viața mea și a echipei cu care lucram. Am avut atât de mulți clienți încât a fost nevoie să refacem stocurile. Totul a mers foarte bine până în martie 2020 când a venit pandemia. A fost cea mai neagră perioadă din viața mea. Aveam două opțiuni: să închid sau să mă reinventez. Am ales să mă reinventez, nu voiam să renunț la afacerea mea înainte de a epuiza toate variantele.
Chiar înainte de pandemie voiam să măresc echipa, căutam ospătari și barmani. Dar, totul s-a oprit. Eram doar eu și bucătarul, căruia i-am oferit un salariu mare, iar eu mă ocupam de restul. Am avut o perioadă lungă de timp în care am fost și bucătar, și ospătar, și barman, am și livrat comenzile. A fost foarte greu! Am sperat că lumea va comanda mâncare și astfel mă voi descurca până trece perioada de carantină totală. Dar, au fost zile în care nu aveam nici o comandă sau foarte puține. Pe de o parte îi înțelegeam și pe clienți, pentru că nu știai ce se va întâmpla și nu-ți mai venea să dai banii pe mancare comandată. Îl înțelegeam și pe proprietarul spațiului că nu mă putea deroga de la plata chiriei pentru că eu funcționam în acea perioadă. Dar, am găsit înțelegere, până la urmă nimeni nu era vinovat de acea situație.
Am făcut o postare pe Facebook în care mi-am spus supărarea și a avut efect. Lumea a început să comande și așa am reușit să mă mențin pe linia de plutire. După ce s-au redeschis restaurantele, lucrurile au revenit cât de cât la normal. Restaurantul a suferit modificări față de anul în care am deschis, deși când credeam că merge mai bine mai apărea o restricție sau eram obligați să implementăm alte măsuri, acum pot să spun să merită. Nu pentru că am foarte multe încasări, încă nu sunt la nivelul la care să îmi permit să fac ce vreau cu banii, dar satisfacția este foarte mare. Am reușit să îmi achit datoriile, puțin câte puțin, dar am reușit.
Satisfacția mea cea mai mare este că acum părinții mei pot veni la mine în restaurant și pot mânca ce doresc fără să-mi plătească. Acum îmi permit acest lucru. La început veneau și plăteau ca oricare client, pentru mine orice bănuț era important. Și un suc dacă îmi plăteau era foarte bine. Pentru că eu dădeam acei bani mai departe, nu-i păstram pentru mine. Și acum e la fel. Toți banii îi reinvestesc. Îmi iubesc clienții care au rămas fideli în toată perioada. Am clienți care vin la mine încă de la deschidere, am clienți care ne-au descoperit mai târziu, am și clienți mai în vârstă care comandă mâncare sau vin la restaurant, mai ales după ce au aflat povestea din spatele afacerii. În Timișoara există loc pentru toată lumea.
Sandy’s Dinner – atmosfera retro a Americii anilor ’60
Mi-am dorit un loc al meu cu atmosferă retro, în care intri și ești servit cu cafea direct din cafetieră de către o ospătăriță îmbrăcată în uniformă, cu mâncare bună, băutură bună și mai ales cu atmosfera de familie. Cu băncuțele acelea față în față, cu muzica specifică, cu tot ce înseamnă fast food american, dar pregătit de noi.
Dă-i clientului ce cere, nu ce ai vrea tu – acesta a fost principiul pe care am mers după ce a început pandemia. Așa că am diversificat menul. Pentru că lumea nu mai venea atât de des la restaurant, am început să facem platouri cu diferite gustări pe care le livram la domiciliu. Apoi am început să facem deserturi, de la prăjituri la tot felul de torturi. Mama mea a venit din Caransebeș ca să mă ajute, ea este acum specialista în deserturi.
Nu mi-am dorit să deschid o afacere ca să mă îmbogățesc. Nu acesta a fost scopul meu. De fiecare dată când o să am ceva pe plus, o să investesc înapoi ca să dezvolt afacerea. Mereu am mers pe dezvoltare. Dacă se dezvoltă oamenii, se dezvoltă afacerea. Acesta a fost principiul cu care am deschis și acesta este principiul cu care funcționez și acum.
Dariana Popescu nu își închipuie acum viața fără Sandy’s Dinner, chiar dacă afacerea îi ocupă tot timpul, consideră că a avut o șansă unică în viață de care trebuie să profite, în ciuda tuturor piedicilor. Satisfacția personală este mai mare decât cea profesională, pe care poate ar fi avut-o dacă ar fi ales în continuare să muncească în domeniul pentru care s-a pregătit în facultate.
