Ascultă Radio România Reșița Live

Sucurile pentru copii – adevărate grenade. 5 linguriţe de zahăr într-un pahar!

Studiul privind calitatea băuturilor răcoritoare destinate copiilor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe părinţi să înțeleagă eticheta produselor  astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză pentru copii lor. Totodată, Asociația Pro Consumatori (APC) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să atraga atentia parintilor cu privire la existenta pe piata a unor  bauturi racoritoare, care au un continut ridicat de zahar, respectiv sunt indulcite cu  indulcitori artificiali sau sunt conservate cu conservanti artificiali.

Sucurile pentru copii – adevărate grenade. 5 linguriţe de zahăr într-un pahar!

Articol editat de Mirabela Afronie, 30 septembrie 2016, 11:17

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat 35 de băuturi răcoritoare, care prin forma şi concepţia grafică a ambalajului urmăresc atragerea atenţiei copiilor şi influenţarea acestora în privinţa alegerii şi consumului.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți a APC România, coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui studiu s-a avut în vedere următorul obiectiv: Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.

Ingredientele regăsite în compoziția sucurilor  analizate sunt următoarele: apă, zahăr, sucuri de fructe în proporţii variabile şi insignifiante (mere, portocale, căpşuni, zmeură, lămâi verzi, fructul pasiunii, piersici, ananas), acid citric, gumă caruba, gumă arabica, gumă esterica, gumă de acacia, pectină, beta-caroteni, beta-apo-8-carotenal, antocianine, acid ascorbic, benzoat de sodiu, sorbat de potasiu, lactat de calciu, sucraloză, acesulfam K, acid fosforic, carboximetil celuloză, ciclamat de sodiu, zaharinat de sodiu, aspartam, caramel sulfit de amoniu, cosenilă, verde natural CI 5, carmoxină, carbonat de calciu şi arome artificiale.

Cu privire la ingredientele de mai sus experţii APC Romania au formulat următoarele concluzii:

Îndulcitorii sintetici regăsiţi în sucurile analizate (aspartamul, sucraloza, accesulfam K, ciclamatul de sodiu, zaharinatul de sodiu) au o putere de îndulcire care poate fi de până la 600 de ori mai mare decât zahărul. Aceștia pot declanșa o serie de afecțiuni medicale, cum ar fi: boala Alzheimer, boala Parkinson, boala Basedow-Graves, epilepsie, scleroză multiplă, diabet și depresie.

Toate produsele analizate conțin acid citric. Acesta este un compus organic, cristalin, fără culoare, care aparține clasei de acizi carboxidici și este folosit ca acidifiant. Poate provoca dureri abdominale și atacă smalțul dinților. Acidul citric nu este recomandat în alimentația copiilor.

46% dintre produsele analizate conțin conservanti artificiali (sorbat de potasiu şi benzoat de sodiu). Benzoatul de sodiu este un conservant sintetic care, în reacție cu acidul ascorbic, generează benzen, substanță toxică cancerigenă. În urma unui studiu realizat pe 200 de sortimente de sucuri de către FDA (Federal Trade Commission – USA) în anul 2005, la 10 dintre acestea s-a identificat un conținut de benzen cuprins între 7 și 89 ppm (părți per milion), limita maximă admisă în apa potabilă fiind de 5 ppm. În urma acestei constatări, marii procesatori de sucuri din SUA au decis să nu mai folosească acest conservant. Benzoatul de sodiu poate produce reacții alergice, hiperactivitate și lipsă de concentrare la copii (ADHD). 11% dintre produsele analizate conțin în același timp acid ascorbic și benzoat de sodiu.

Coloranții sintetici (caramel sulfit de amoniu, carmoxina şi verde natural CI 5) pot provoca reacții alergice, modificări cromozomiale, tulburări de respirație, dermatite și au potențial cancerigen. Produsele alimentare care conțin coloranți sintetici nu sunt recomandate copiilor!

6% dintre produsele analizate sunt colorate cu coșenilă – colorant natural roșu obținut dintr-o specie de gândac din America de Sud.

„Ieșim la un suc, la un film sau la o cafea și aceste momente sunt mai întâi de toate motive de socializare. Ne întâlnim cu prietenii și suntem deconectați de la rutina zilnică. Aproape că nu mai contează, ce fel de suc sau cafea, iar filmul poate să fie unul ușor, o comedie de exemplu. Dacă acest obicei este frecvent și uităm șirul sucurilor, sau cafelelor, avem șansa de a constata, că am băut orice altceva, numai suc sau cafea nu. Apa cu bazaconii reprezintă esența majorității băuturilor. Iar când vorbim de copiii noștri, lucrurile sunt și mai serioase. Sunt tată și nu cred că există părinte care să nu recunoască sucurile colorate de la locurile de joacă. Dar, ați citit eticheta cu scris mărunt și indescifrabil? V-ați interesat ce bea copilul vostru? O să-mi spuneți, dar ce, nu se întâmplă des. Haideți să ne gândim, câteva chimicale din suc la locul de joacă, altele încă din alimentele procesate, peste ele pesticidele din legume și în top conservanții pentru fructele din import. Că de, portocala e sănătoasă, nu? Soluția este „limitarea dezastrului”, adică selectarea și identificarea alimentelor cu risc minim și utilizarea lor. Mai pe românește, cheia stă în diversitate și în combinații alimentare corecte. Și încă ceva, sucul de fructe, fresh-ul adică, nu este cu nimic mai bun. Fructul stors pierde cantitatea de fibre și reprezintă o bombă de zahăr atât pentru adulți cât și pentru copii. Dacă vrem să stoarcem ceva, stoarcem legume, în special de culoare verde, mai ales acum când a venit toamna. Fresh-ul de portocale, asociat cu pizza, nu este soluția optimă pentru masa de duminică a copilului nostru. Învățați-l să bea apă și oferiți-i premii sănătoase. Copiii mănâncă și beau ceea ce văd, recunosc și sunt obișnuiți, acasă și în colectivitate.” Dr. Florin Ioan Bălănică, Specialist în medicina personalizată, nutriție și nutrigenomică, Fondator al „Școlii pentru Sănătate și Longevitate”, Membru al „Academiei Americane de Nutriție și Dietetică”, Reprezentant pentru România al „Organizației Europene pentru Medicina Stilului de Viață” (ELMO).

„Băuturile răcoritoare cu destinaţie specială pentru copii, cu şi fără zahăr, sunt realizate dintr-un amestec de apă, arome artificiale, cantități infime de suc din fructe și aditivi alimentari. Aceste produse sunt lipsite de nutrienți, generează impresii olfactive artificiale și nu au valoare biologică. În baza studiilor realizate în cadrul unor universități și instituții medicale de prestigiu, experții în nutriție și medicii pediatri nu recomandă folosirea sucurilor în alimentația copiilor. Din păcate, aceste produse, din cauza atractivităţii ambalajului şi a accesibilității date de preț  sunt achiziţionate de către unii părinţi şi oferite spre consum copiilor. Alimentele destinate copiilor ar trebui să constituie preocuparea principală a Ministerului Sănătăţii, care prin reglementari speciale ar putea să interzică comercializarea acestora în spaţii/zone frecventate de către copii, deoarece nu oferă nutrienţii corespunzători vârstei şi nevoilor copiilor. Totodată, nici părinţii nu au cunoştinţe elementare de nutriţie care să-i ajute să facă alegeri în cunostinţă de cauză pentru copiii lor.”

Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC România.

Sursa: apc-romania.ro

Etichete:
Director adjunct din ONJN, reținut de DNA pentru luare de mită. Alți patru inculpați, sub control judiciar
Naţional joi, 30 iulie 2026, 16:32

Director adjunct din ONJN, reținut de DNA pentru luare de mită. Alți patru inculpați, sub control judiciar

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus reținerea pentru 24 de ore a Anei-Maria Badea, director general adjunct al Direcției...

Director adjunct din ONJN, reținut de DNA pentru luare de mită. Alți patru inculpați, sub control judiciar
Val de scumpiri la carburanți: prețurile au crescut de două ori într-o singură zi
Naţional joi, 30 iulie 2026, 16:04

Val de scumpiri la carburanți: prețurile au crescut de două ori într-o singură zi

Șoferii din România se confruntă cu un nou val de scumpiri la carburanți. După majorările operate joi dimineață, 30 iulie 2026 de OMV și...

Val de scumpiri la carburanți: prețurile au crescut de două ori într-o singură zi
Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă rămâne în funcțiune
Naţional joi, 30 iulie 2026, 15:34

Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă rămâne în funcțiune

Nuclearelectrica precizează că monitorizează permanent situația și avertizează că, în funcție de evoluția condițiilor hidrologice, și...

Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă rămâne în funcțiune
Țintă aeriană detectată la frontiera cu Ucraina. MApN a emis alertă pentru populația din județul Tulcea
Naţional joi, 30 iulie 2026, 09:41

Țintă aeriană detectată la frontiera cu Ucraina. MApN a emis alertă pentru populația din județul Tulcea

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că, joi, 30 iulie 2026, în jurul orei 08:50, sistemul de supraveghere radar al instituției a...

Țintă aeriană detectată la frontiera cu Ucraina. MApN a emis alertă pentru populația din județul Tulcea
Naţional miercuri, 29 iulie 2026, 21:55

Nuclearelectrica oprește complet Centrala Nucleară Cernavodă

UPDATE. Ilie Bolojan cere populației și industriei să reducă consumul de energie Într-o intervenție la Digi24, miercuri seară, 29 iulie 2026...

Nuclearelectrica oprește complet Centrala Nucleară Cernavodă
Naţional miercuri, 29 iulie 2026, 14:55

Parlamentul a adoptat legea privind starea de criză pe piața carburanților

În forma adoptată, acciza la motorină este redusă cu 10%, urmând ca nivelul acesteia să fie ajustat periodic în funcție de evoluția...

Parlamentul a adoptat legea privind starea de criză pe piața carburanților
Naţional miercuri, 29 iulie 2026, 12:54

Administrația Națională a Penitenciarelor, ținta unui atac cibernetic de tip ransomware. Mai multe servicii au fost suspendate temporar

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat că, în cursul zilei de 29 iulie 2026, instituția a fost ținta unui atac cibernetic...

Administrația Națională a Penitenciarelor, ținta unui atac cibernetic de tip ransomware. Mai multe servicii au fost suspendate temporar
Naţional miercuri, 29 iulie 2026, 12:27

Alertă cu bombă în Portul Constanța

Structurile de intervenție din Constanța desfășoară verificări, după ce un mesaj audio care anunța existența unor bombe în zona...

Alertă cu bombă în Portul Constanța