Flavius Stoican este noul antrenor al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti

Flavius Stoican este noul antrenor al lui DinamoClubul FC Dinamo şi antrenorul Gheorghe Mulţescu au decis, pe cale amiabilă, încheierea raporturilor contractuale. Noul antrenor principal al echipei din ‘Ştefan cel Mare’ este Flavius Stoican.
La Rin Grand Hotel, a avut loc duminică, 22 septembrie, o şedinţă la care au participat conducerea clubului FC Dinamo Bucureşti, antrenorul Gheorghe Mulţescu şi finanţatorul Ionuţ Negoiţă. În urma discuţiilor purtate, FC Dinamo Bucureşti şi antrenorul Gheorghe Mulţescu (61 de ani) au convenit rezilierea pe cale amiabilă a contractului de muncă al tehnicianului. Argumentul principal al despărţirii dintre cele două părţi a fost reprezentat de necesitatea unui şoc la echipa, în condiţiile în care FC Dinamo Bucureşti a înregistrat un început de campionat modest sub îndrumarea echipei tehnice conduse de Gheorghe Mulţescu.
Noul antrenor este Flavius Stoican (37 de ani), care pregăteşte acum Dinamo II, cu care este pe primul loc în liga a treia. Stoican a evoluat la Dinamo în doua perioade, 2002-2003 şi 2007-2008. De asemenea, în perioada 2003-2007 a jucat la Şahtior Doneţk sub conducerea lui Mircea Lucescu. În cariera sa ca fotbalist, Flavius Stoican a mai jucat la Drobeta – Turnu Severin, Universitatea Craiova şi Metalist Harkov.
Ca tehnician a debutat în 2010 la CSM Reşiţa. A mai antrenat la Dinamo II Bucureşti, Chindia Târgovişte, CS Mioveni şi, din iulie 2013, din nou la Dinamo II Bucureşti. Sursa: Agerpres

Cele mai citite

Related Articles