36 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl

Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei nucleare din Cernobîl explodează, cauzând ceea ce este cunoscut în istorie drept ”cel mai mare dezastru ecologic din istoria umanităţii”. Conform unui raport Greenpeace, numărul deceselor cauzate de expunerea la radiaţii se ridică la aproape 100.000 de persoane dar oficial s-au înregistrat doar 56 de decese directe.

În luna mai a anului 1970, la mai puţin de 16 km la sud de graniţa cu Belaruş au fost începute lucrările de construcţie a unei centrale nucleare, proiectul prevăzând realizarea a şase reactoare nucleare de tip RBMK, considerat la acea vreme produsul de vârf al cercetării nucleare sovietice, iar centrala era rodul viselor măreţe de preamărire ale defunctei uniuni.

Spre finalul anilor ’70 erau date în folosinţă primele două reactoare ale centralei de la Cernobîl, apoi în anii 1981 şi 1983 erau date în exploatare reactoarele 3 şi 4.

Cu toate acestea, la 21 februarie 1979, fostul şef al vestitului KGB, Iuri Andropov, semnala, într-un raport confidenţial, pericolul pentru siguranţa în exploatare, identificând atât nerespectarea proiectului dar şi abateri de la tehnologia de construcţie şi asamblare, mai ales pentru unitatea 2 a reactorului, precum şi, decurgând de aici, pericole majore pentru populaţie.

Desigur că observaţiile au fost ignorate, tot ceea ce conta fiind împlinirea proiectelor, eventual înainte de termen şi inaugurarea fastuoasă a acestora.

La şapte ani distanţă de la observaţiile lui Andropov, pe 26 aprilie 1986, la ora 1 23 de minute şi 44 de secunde din noapte, în momentul în care se realiza un test de securitate în cadrul reactorului nr. 4 al Centralei Electrice Nucleare V. I. Lenin de lângă Cernobîl, care presupunea să se verifice dacă turbinele puteau produce suficientă energie pentru a menţine în mişcare pompele de răcire, în eventualitatea unei pierderi de energie, până când se activa generatorul diesel pentru situaţii de urgenţă şi după ce sistemele de siguranţă au fost închise în mod deliberaţ se produce o explozie catastrofală, cauzată de o multiplicare a nivelului energiei şi a temperaturii.

Astfel, reactorul a fost de necontrolaţ scutul superior al clădirii în care se afla reactorul – în fapt un „sarcofag protector de peste 1.000 de tone -, a fost pulverizaţ temperaturile combustibilului, de peste 2.000°C, ducând la topirea acestuia, declanşând fisiunea radioactivă, care a dus la eliberarea produsului topirii miezului reactorului în atmosferă.

Se apreciază că 30 de oameni au murit pe loc, iar în următoarele zile reactorul a continuat să ardă, eliberând doze imense de gaze şi radiaţii în atmosferă.

În acea noapte, până dimineaţa, norul radioactiv a fost deplasat circa 1000 de km, ajungând deasupra Rusiei, Biolorusiei şi a Mării Baltice, iar la 28 aprilie depăşiri masive ale cotelor admisibile de radiaţii au fost înregistrate tocmai lângă una dintre centralele atomoelectrice din Forasmuch, din estul Suediei, în alte state ale Europei şi chiar în zone de pe coasta estică a Americii de Nord.

Norul radioactiv a afectat şi România, în noaptea de 1 mai staţiile care se ocupau cu măsurarea radioactivităţii înregistrând valori depăşite ale radioactivităţii în anumite zone din ţară, cel mai ridicat grad de poluare fiind atins în Iaşi, Suceava, Târgu-Mureş, Galaţi şi Tulcea.

Se estimează că, la momentul exploziei, în regiunea afectată de norul radioactiv, întinsă pe circa 140.000 de km pătraţi, locuiau 7 milioane de persoane, din care 3 milioane erau copii.

Se estimează că în zilele ce au urmat catastrofei au fost evacuaţi circa 336 de mii de locuitori de pe o rază de câteva zeci de kilometri din jurul centralei.

Una din principalele măsuri luate de sovietici a fost detaşarea în zonă a unei „armate de sacrifciu”, formată din circa 600 de mii civili, soldaţi şi pompieri, care să lichideze incendiul şi să încerce să limiteze efectele radioactive, oameni care au fost condamnaţi însă la expunerea la efecte radioactiove uriaşe, cu consecinţe catastrofale pentru sănătatea lor.

Piloţii de elicoptere au primit misiunea de a arunca asupra reactorului tone de plumb, nisip, argilă, precum şi alte materiale, având ca scop stingerea incendiului, în subteran, minerii au primit misiunea de a săpa un tunel de 150 de metri şi o cameră de 30 pe 30 de metri, pentru o instalaţie de răcire, exact sub reactorul incandescenţ iar pe acoperişul reactorului, soldaţi cu lopeţi aruncau bucăţile de grafit fumegând înapoi în nucleu.

La 6 mai incendiul avea să se afle sub control, moment în care a început construcţia unui sarcofag din beton şi oţel, pentru a crea o incintă etanşă care să împiedice răspândirea în atmosferă a produselor din reactorul distrus.

După circa 6 luni de muncă, construcţia sarcofagului a fost încheiată, iar costul final al operaţiunilor din această perioadă ajunsese la colosala sumă de 18 miliarde de ruble.

La 15 decembrie 2000, centrala nucleară de la Cernobîl devenea istorie, după oprirea ultimului reactor, partea ucraineană obţinând o compensaţie internaţională care se ridica la circa 2,3 miliarde dolari SUA.

Evaluările independente arată că numărul morţilor, pe loc, sau ulterior, pe parcursul anilor se situează undeva între 50 şi 60 de mii de persoane, în timp ce cifrele oficiale vorbesc de … 56 de decedaţi, iar conform Academiei Ruse de Ştiinţe Medicale, 212.000 de oameni au murit până acum ca o consecinţă directă a dezastrului de la Cernobîl.

De asemenea, în total se apreciază că între două şi cinci milioane de persoane au avut sau au încă de suferit de pe urma dezastrului din aprilie 1986 – în special având drept consecinţă diferite forme de cancer, malformaţii congenitale, efecte ale sistemelor nervos şi cardiovascular sau sterilitate -, din care 65 de mii au diferite grade de handicap, o mare parte dintre cei afectaţi înregistrându-se din rândul celor 600 de mii de „lichidatori” trimişi la Cernobîl în lunile de după accident pentru diminuarea efectelor acestuia.

16 lucruri pe care trebuie să le știi despre urmările exploziei

1. Aproximativ cinci milioane de persoane din Ucraine, Belarus și Rusia trăiesc și azi în zone recunoscute la nivel oficial drept contaminate. Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, efectele dezastrului nuclear de la Cernobîl pot duce la încă 9.000 de decese. Zece reactoare de același tip ca cel folosit în 1986 sunt operaționale și azi în Rusia, din Leningrad la Smolensk la Kursk. Oamenii care trăiesc în aceste zone sunt expuși constant la doze ridicate de radiații, conform unei cercetări realizate de Greenpeace în colaborare cu oameni de știință din Ucraina.

2.Cantitatea de radiații eliberată după accident a fost de cel puțin 100 de ori mai puternică decât cea eliberată de bombele atomice de la Nagasaki și Hiroshima.

3.Ploi radioactive au fost înregistrate până și în Irlanda. Ucraina, Belarus și Rusia au fost țările cele mai afectate, înregistrând 63% din cantitatea totală de radiații emisă la Cernobîl.

4.Animalele care trăiesc în zona de excludere din jurul Cernobîlului manifestă o rată a mortalității mai mare, un număr crescut de mutații genetice și o rată de înmulțire scăzută.

5. Trei dintre reactoare au fost repornite și folosite pentru o perioadă de încă 13 ani!

6.Pădurea din apropiere a fost numită „pădurea roșie” deoarece radiațiile i-au dat o nuanță puternic roșcată, lăsând doar moarte în urma lor.

7.Oamenii din Prîpeat, orașul cel mai apropiat, au fost evacuați la două zile după dezastru. Până atunci, mulți dintre ei fuseseră deja expuși unui nivel înalt de radiații.

8.Prîpeat va rămâne abandonat deoarece plutoniul are nevoie de mai mult de 24 000 de ani pentru a-și reduce doar jumătate din intensitate.

9.Prîpeat a fost populat de animale precum lupi, cai sălbatici, castori sau mistreți. Animalele care trăiesc în zona de excludere din jurul Cernobîlului manifestă o rată a mortalității mai mare, un număr crescut de mutații genetice și rată de înmulțire scăzută.

10.Agențiile turistice organizează tururi ale Prîpeatului, orașul abandonat.

11.Radiațiile au fost atât de puternice încât ochii pompierului Vladimir Pravik și-au schimbat culoarea din căprui în albastru.

12.Suedia a fost prima țară care a informat lumea întreagă despre dezastru în timp ce guvernul ucrainean a decis, la început, să țină secretă știrea despre explozie.

13.În urma accidentului, materialul radioactiv a fost acoperit de o carapace din ciment aflată azi în stare de degradare avansată.

14.Pentru a stinge incendiul de la centrala nucleară au acționat 600 de pompieri

15.Aproximativ 800 000 de oameni au fost implicaţi în operaţiunile de curăţare de la Cernobîl, până în anul 1989, sănătatea lor fiind sever afectată.

16.Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primeIe zile ale lunii mai, din cauza schimbării direcţiei vântului. În noaptea de 1 mai, staţiile care se ocupau cu măsurarea radioactivităţii au transmis că, în anumite zone ale ţării, s-au înregistrat valori depăşite ale radioactivităţii. Cel mai ridicat grad de poluare a fost atins în Iaşi, unde s-a ajuns la nivelul de alarmare. Totodată, radioactivitatea a crescut foarte mult şi în Suceava, Târgu-Mureş, Galaţi şi Tulcea.