În Ardeal, acum 20-30 de ani, începând de joi şi până în ultima zi de Paşte, bisericile din mediul rural erau pline de oameni care mişunau cu coşuri pline de bunătăţi îmbrăcaţi în straie tradiţionale.
Tot acum câteva decenii, în prima zi de Paşte uliţele satelor din Transilvania erau pline de prichindei, care mergeau cu o traistă după ouă vopsite la cunoscuţi. A doua zi de Paşte era acaparată de flăcăi, care mergeau „la udat”.
Stropitul sau udatul a ajuns în Transilvania cu ajutorul saşilor, maghiarii şi mai apoi românii ajutând la popularizarea şi păstrarea acestui obicei. Iniţial fetele erau udate cu apă din fântână, fiind asemănate cu nişte flori ce trebuie stropite, ca să crească mari. În timp, apa din fântână a fost înlocuită cu parfum.
„UDATUL” A DISPĂRUT, IAR PASCA SE FACE LA BRUTĂRIE
Tradiţia spune că dimineaţa merg cei mici la udat, în timp ce după-masa e rândul tinerilor. „Udătorii” vizitează în special fetele tinere, nemăritate, şi sunt cinstiţi cu băutură, prăjituri şi alte bunătăţi, precum şi cu ouă vopsite.
„Nu se mai merge cu udatul în a doua zi de Paşte. Înainte veneau tinerii şi udau fetele şi îi invitai la o prăjitură şi la un pahar de ţuică. Acum foarte rar se mai merge la udat. Obiceiul s-a mutat la biserică. Băieţii îşi mai iau parfumul la ei şi le udă pe fete”, prezintă situaţia din comuna Rebrişoara, fosta învăţătoare Maria Acu, ieşită la pensie.
Potrivit acesteia şi la umblatul după ouă s-a cam renunţat. Mulţi dintre copiii care cresc în satele din Ardeal nici nu ştiu ce semnifică acest obicei şi nu l-au practicat niciodată.
„Acum nu mai umblă copiii după ouă, foarte puţin se mai umblă după ouă. Înainte era plină strada de copii, acum trebuie să mergi tu cu ouă în vecini să-i serveşti. Acum zeci de ani veneau după ouă în costum popular, îmi amintesc că aşa mergeam şi eu”, precizează Maria Acu.
Aceasta a încercat să recreeze cu cei mici toate obiceiurile de Paşte care sunt tot mai rar întâlnite în comuna Rebrişoara, tocmai din dorinţa ca acestea să nu fie date uitării. Singurele care se mai păstrează, cel puţin în rândul populaţiei mai în vârstă sunt obiceiurile religioase, postul, prezenţa la slujbe şi sfinţirea bucatelor de Paşte. Asta se face însă în haine de sărbătoare, care au înlocuit după Revoluţie costumul popular în majoritatea satelor.
„Duminica mergem la biserică, iar după ce se termină slujba se duce în coşuri mâncare, cozonac, slănină, ouă, vin, iar preotul le sfinţeşte. Se mai pune un coş mare în faţă la biserică, iar lumea pune ouă vopsite în coş”, mai spune fosta învăţătoare.
În comuna Rebrişoara, pasca şi prescura încă se mai face în cuptorul bisericii, de către preoteasă. Multe dintre bisericile din zonă apelează însă la brutării pentru a-şi asigura cele necesare.
Nici în comuna Feldru lucrurile nu stau mai bine, obiceiurile „udatului” şi „mersul după ouă” fiind tot mai rar întâlnire.
„Încep să se piardă aceste două obiceiuri. „Mersul după ouă” se mai practică de exemplu doar între gradele de rudenie, nu se mai merge în tot satul, ca acum câţiva ani. Unele obiceiuri au dispărut cu totul. De exemplu „jocul la dugeană”, care se practica pe Valea Ilvelor şi Valea Rebrelor a dispărut de tot. Era un joc al satului, care se practica a doua zi de Paşte, după slujba de la Biserică. Într-o dugeană, care era ca un fel de foişor, se întâlneau tinerii îmbrăcaţi în haine tradiţionale şi jucau. Era un taraf cu ceteraşi şi tot ce trebuie. Un joc similar era şi în Sîngeorz-Băi, numit „jocul la şopru”. Şi acesta a dispărut”, explică Iosif Ciunterei, un student la etnologie din Feldru.
