Solstițiul de iarnă 2022 este în 21 decembrie la ora 23.49. Ziua de miercuri este astfel cea mai scurtă din acest an și marchează începutul iernii astronomice.
În 21 decembrie, ziua este doar de 8 ore și 50 de minute, iar noaptea va fi și mai lungă, de 15 ore și 10 minute. Începând cu această dată, durata zilelor va crește, în timp ce durata nopților va scădea.
Solstiţiul de iarnă este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. Concomitent, în emisfera sudică are loc solstiţiul de vară.
Solstiţiu înseamnă „soare nemişcat”. Astrul se află în acest moment în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27′ sud faţă de ecuator. Efectuează mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”.
Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.
La momentul amiezii Soarele „urcă” – ţinând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° faţă de orizont. O consecinţă a acestui eveniment astronomic este faptul că avem cea mai scurtă zi (iluminată de Soare, opt ore şi 50 de minute) şi cea mai lungă noapte a anului (de 15 ore şi 10 minute, pentru Bucureşti), potrivit www.astro-urseanu.ro.
Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.
Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.
În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anumit fel.
Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului ”Zile şi mituri – calendarul ţăranului român”, de Ion Ghinoiu.
Saturnaliile (17-23 decembrie) reprezintă sărbători romane închinate zeului Saturn şi soţiei sale Ops, care personifică rodnicia pământului.
În spaţiul mioritic, Saturn a fost identificat de antici cu Zamolxe. Calendele lui ianuarie reprezintă sărbătorile de început de an, deosebit de venerate la romani, când îşi ofereau daruri şi îşi transmiteau urări.
Atunci se împărţeau ramuri verzi de laur sau palmier pe care erau prinse smochine, turtă dulce sau alte daruri, tradiţie transmisă poporului nostru prin obiceiul Sorcovei. Tot de la romani s-au transmis în credinţa solară a strămoşilor noştri elemente din cultul lui Mithra, sărbătorit pe 25 decembrie ca Sol Invictus (Soare invincibil).
Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat. Este substituit cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun. Altă simbolistică este taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa, care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este ”omorât”. Iar porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, este sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).
Aceste evenimente erau marcate de străbuni prin obiceiul urcării pe munte, cu torţe aprinse, pentru a întâmpina răsăritul Soarelui şi a se închina acestuia, precum şi altor zeităţi.
După rugăciune, se ţineau petreceri cu foc, se cânta şi se dansa până la asfinţit, când oamenii coborau la casele lor. După cucerirea Daciei de către romani, substratul autohton al sărbătorilor de iarnă a fost îmbogăţit cu Saturnaliile şi Calendele lui ianuarie.
Credinţa populară că în nopţile în care se produce solstiţiu ar înflori feriga este atestată în mai multe zone etnografice din ţară. Potrivit tradiţiei, cel care veghează şi surprinde acel moment va avea noroc în casă şi în dragoste. În realitate, feriga este o plantă inferioară care nu înfloreşte şi se înmulţeşte prin spori.
Sursa: AGERPRES
