O dată cu Sărbătoarea Naşterii Domnului de la 25 decembrie se deschide un răstimp în care bucuria este mai pregnantă decât în oricare altă perioadă a anului.
Bucuria generală vine de la atmosfera în care este învăluită sărbătoarea şi de la faptul că în mod tradiţional Crăciunul reuneşte familii. Tradiţiile străvechi care însoţesc aşteptarea sărbătorii creează acea atmosferă specială. Colindele, tăiatul porcului, Moş Crăciun care face daruri sunt elemente care amplifică bucuria momentului. Dar totul are sens şi punct de plecare de la esenţa creştină, spirituală, a sărbătorii.
Creştineşte vorbind, Crăciunul celebrează momentul venirii între oameni a Fiului lui Dumnezeu. Totul se întemeiază pe relatarea biblică făcută de evangheliştii Luca şi Matei, conform cărora Fecioara Maria l-a născut pe Mesia într-o iesle din Betleem.
Istoria evanghelică se aude în biserici la Liturghia de Crăciun, dar şi în cântecele colindelor. Mersul cu colindatul de Crăciun simbolizează Vestirea pe care au făcut-o îngerii şi păstorii despre Naşterea Mântuitorului.
Sărbătoarea este celebrată în biserici de creştinii ortodocşi în dimineaţa de 25 decembrie, în timp ce catolicii participă la o liturghie la miezul nopţii.
În Creştinismul răsăritean este şi obiceiul ca preotul să umble, în Ajun, cu icoana din casă în casă pentru a vesti Naşterea Domnului. O parte dintre creştinii răsăriteni, cei care respectă calendarul vechi, sărbătoresc Crăciunul mai târziu cu 13 zile, la 7 ianuarie, atunci când după calendarul nou este ziua de sărbătoare a Sfântului Ioan Botezătorul. RRA
