Ascultă Radio România Reșița Live

Primul lac cu apă în stare lichidă pe Marte: Ar putea adăposti forme de viaţă!

Aflat sub stratul de gheaţă marţian, lacul are aproximativ 20 de kilometri lăţime, informează AFP. Cercetătorii italieni susţin că este cea mai vastă întindere de apă descoperită pe Planeta Roşie.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 26 iulie 2018, 10:07

Este rezultatul excepţional al faptului că apa de pe Marte există şi furnizează condiţiile pentru dezvoltarea vieţii”, a declarat Alan Duffy, profesor din cadrul Universităţii Swinburne din Australia. În prezent, Marte este o planetă aridă, însă, în trecut, acum aproximativ 3,6 miliarde de ani, era un loc umed şi călduros. 

Cercetătorii sunt dornici să descopere surse de apă contemporane deoarece ar putea deţine urme ale existenţei vieţii în trecut sau chiar şi în prezent. De asemenea, prin intermediul posibilităţii accesării apei, oamenii ar putea supravieţui în viitor pe Planeta Roşie.

Apa din lacul descoperit recent nu este însă bună pentru consum, de asemenea se află la o adâncime de 1,5 kilometri. Temperaturile de pe Marte sunt sub punctul de îngheţ al apei, însă aici apa îşi păstrează starea lichidă datorită prezenţei magneziului, calciului şi sodiului. 

„Este o descoperire extrem de importantă ce creşte speranţele prezenţei vieţii pe Marte”, a declarat Fred Watson din cadrul Observatorului Astronomic din Australia.

Descoperirea a fost realizată prin intermediul instrumentelor de la bordul sondei Mars Express, lansată în 2003 şi operată de Agenţia Spaţială Europeană. Instrumentul poartă denumirea de Mars Advanced Radar for Subsurface and Ionosphere Sounding (MARSIS) şi a fost proiectat pentru a descoperi apă sub suprafaţa marţiană prin intermediul transmiterii pulsaţiilor radar.

Undele radio ce se propagă înapoi către sondă sunt analizate pentru obţinerea informaţiilor privind structurile ce s-ar putea afla în subteran.

Sursa: descopera.ro

Ziua Inspecției Muncii, celebrată pe 11 iulie. Instituția își reafirmă angajamentul pentru protejarea drepturilor salariaților
Fapt divers sâmbătă, 11 iulie 2026, 13:04

Ziua Inspecției Muncii, celebrată pe 11 iulie. Instituția își reafirmă angajamentul pentru protejarea drepturilor salariaților

În fiecare an, la 11 iulie, este celebrată Ziua Inspecției Muncii. Este un moment dedicat recunoașterii activității desfășurate de...

Ziua Inspecției Muncii, celebrată pe 11 iulie. Instituția își reafirmă angajamentul pentru protejarea drepturilor salariaților
Bonnie Tyler a murit la 75 de ani. Vocea piesei „Total Eclipse of the Heart” s-a stins în Portugalia
Fapt divers joi, 9 iulie 2026, 12:36

Bonnie Tyler a murit la 75 de ani. Vocea piesei „Total Eclipse of the Heart” s-a stins în Portugalia

Cântăreața galeză Bonnie Tyler, una dintre cele mai recognoscibile voci ale muzicii pop-rock internaționale, a murit la vârsta de 75 de ani....

Bonnie Tyler a murit la 75 de ani. Vocea piesei „Total Eclipse of the Heart” s-a stins în Portugalia