Postul Paștelui se încheie cu Săptămana Mare, a patimilor lui Hristos. În Săptămâna Mare se face curățenie generală în gospodării. Casele trebuie să strălucească de curățenie pentru că ele “te blestemă dacă Paștile le prind necurățate”.
Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi bărbații trebăluiesc pe lângă casă.
În Joia Mare, data limită slujbelor speciale dedicate mortilor, fiecare familie duce la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine și fructe pentru a fi sfințite și împărțite, apoi, de sufletul morților, parte preotului, parte sătenilor aflați la biserică, în cimitir sau pe la casele lor.
Până la Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul de frica Joimaritei care, in imaginarul popular era o femeie cu o înfățișare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat. Uneltele de tortură ale Joimaritei erau căldura, oala cu jăratec, vătraiul sau cârligul pentru foc. Această ființă mitologică folosea mijloace cumplite de tortură: ardea degetele și mâinile fetelor și femeilor leneșe, le pârlea părul și unghiile, și incendia fuioarele de cânepă găsite netoarse. De multe ori nici flăcăii leneși, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu îngrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertați de aceste pedepse. De fapt, Joimarița era, la origini, o zeitate a morții care supraveghea focurile din Joia Mare și care, treptat, a devenit un personaj justițiar ce pedepsea lenea și nemunca.
Conform tradiției, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineața acestei zile se deschid mormintele și sufletele morților se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curți, în fața casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort in parte sau pentru toți morții din familie și reprezentau o replică precreștină la înhumarea creștină din Vinerea Mare.
Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an – focurile de Mucenici, de Lăsatul Secului, de Sân – George sau de Sânziene. Ele se făceau din plante considerate a avea virtuți magice ( alun, boz, tei) ce erau adunate de către copii sau de către tinerele necăsătorite. Focurile se înconjurau cu tămâie și agheasmă, în jurul lor se așezau scaune “pentru morții ce urmau să sosească” și se dădea de pomană copiilor, vecinilor și rudelor. Obiceiul se mai păstrează în unele sate din zona montană a Bucovinei (Moldovița, Paltin, Argel, Vama, Brodina de Sus etc), purtând denumirea de “încălzitul moșului” dar, de cele mai multe ori, semnificațiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment.
Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: pasca,cozonacii cu mac și nucă, și babele coapte in forme speciale de ceramică. Pasca, cea mai importantă coptură rituală a Paștelui, se face din făină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sita deasă si are, cel mai adesea, formă rotundă. Aluatul dospit se pune in tăvi speciale pentru pască, după care, de jur împrejur, se așează aluatul împletit din două sau trei sucituri și se lasă totul la crescut.
În mijlocul tăvii se așează, apoi, brânza de vacă, pregătită cu zahăr, ouă, mirodenii și stafide. Peste brânză se face o cruce, din același aluat împletit, împodobitî cu ornamente în formî de floare. Se unge totul cu ou și se coace în cuptorul încălzit. Altă dată, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau și nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special și se aruncau în Sâmbâta Paștelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile și puii aveau să fie păziți de uliu peste vară. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de știre Blajinilor – popor mitic care trăia sub pământ – că se apropie cea mai mare sărbătoare a creștinilor.
Ultima vineri din Postul Mare este numită în Bucovina Vinerea Paștilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conform tradiției creștine, este, ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul pactului strămoșesc. Din această cauză Vinerea Mare este zi de post negru.
În Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Exista credința că dacă cineva se încumeta a coace în această zi face mare păcat, iar coptura nu este mâncată nici măcar de pești.
În Vinerea Mare, dimineața, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculți prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoși pe tot parcursul anului. Seara, însă, întreaga suflare a satului bucovinean mergea la biserică pentru a participa la slujba de scoatere a aerului și pentru a trece pe sub acesta, în scopuri terapeutice.
Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paștilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărilor, să deretice prin încăperi și să facă ultimele retușuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paști.
De obicei, în Sâmbăta Mare are loc și sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncări tradiționale: drobul, numit in Bucovina cighir, friptura și borșul de miel.
Spre deosebire de Crăciun, pentru Paști nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde și zicerea: “Crăciunul este sătul, iar Paștele este fudul”. Principala grijă a oamenilor, înaintea Paștilor, este aceea de a-și primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămașă nouă, cusută în mod special, iar bărbații măcar o pălărie nouă.
Sâmbătă seara fiecare gospodină își pregătește cu grijă coșul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfințire.
În el așterne un ștergar curat și așează o lumânare albă, apoi ouă roșii, pască, cozonac, ouă încondeiate, o bucată de slănină, mușchi de porc, șunca special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roșie fiartă, sare, câțiva căței de usturoi, o ramură de busuioc, un fir-două de breabăn (numit brebanoc sau barbanoc), cârnați, un miel din aluat copt într-o formă speciala etc.
Totul se acoperă cu cel mai frumos ștergar pe care îl are gospodina, semn de prețuire a sărbătorii pascale, dar și de mândrie personală.
Sursa crestinortodox.ro
