Istoria Halloween-ului
Halloween este una dintre cele mai vechi sãrbãtori încã pãstrate, în formã camuflatã, profanã, şi în ziua de azi. Milioane de oameni celebreazã Halloween-ul cu costume, trick-or-treat sau petreceri tematice, fãrã sã ştie mare lucru despre originile şi istoria fascinantã a acestui rit asociat cu fantome, suflete rătăcite şi superstiţii de tot soiul.
Articol editat de Valentina Adam, 31 octombrie 2021, 07:43
Rãdãcinile Halloween-ului se regãsesc într-o festivitate celticã pe nume Samhain, care semnifica sfârşitul verii şi trecerea în anotimpul rece.
Ritual al recoltei însoţite de focuri sacre, Samhain marca un prag temporal fundamental, când se crede că sufletele morţilor se plimbau noaptea pe strãzi şi trebuiau îmbunate prin daruri lãsate la uşã pentru a asigura abundenţa recoltelor viitoare. În secolul al VIII-lea, din dispoziţia papei Grigire al III-lea, „superstiţia pãgânã” a devenit o sărbătoare a sfinţilor şi martirilor, All Saints’ Day încorporând o parte din tradiţiile celtice. Cu timpul aceasta a evoluat într-o festivitate seculara, marcatã de evenimente precum faimosul trick-or-treating al copiilor sau întrunirile costumate.
Ce spune tradiţia celtică, mai precis?
Spune că Anul nou începe pe 1 noiembrie, dar cu o noapte înainte hotarul dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi se dechide. În timpul Samhain (pronunţat sow-in) se credea că spiritele se întorceau pe Pãmânt şi că provocau daune recoltelor. Însă, în acelaşi timp acestea înlesneau posibilitatea druizilor de a citi în viitor, iar pentru un popor dependent de lumea naturalã, predicţiile erau de o valoare inestimabilã, mail ales la intrarea în anotimpul rece. Pentru a actualiza evenimentul, druizii aprindeau focuri sacre unde oamenii se adunau ca sã ardã simbolic o parte din recoltã şi să sacrifice animale zeilor. La finele ceremoniei celţii îşi aprindeau focul domestic din flacãra sacrã pentru a contribui la protecţia caminului în faţa frigului şi intemperiilor. Pânã în 43 BC Imperiul Roman deja cucerise majoritatea teritoriului celtic, aplicând sincretismul religios în cursul celor 400 de ani de stãpânire. Douã sãrbãtori romane sunt combinate cu Samhain-ul celtic. Prima este Feralia, o zi din octombrie în care romanii îi celebrau pe morţi, iar a doua era cea în onoarea Pomponei, zeiţã romanã a pomiculturii, având ca simbol un mãr.
Pe 13 mai 609 papa Bonifaciu al IV-lea transformã panteonul roman în loc de onoare al martirilor creştini, iar Ziua Tuturor Martirilor apare în calendarul creştin. Mai tãrziu Grigore al III-lea extinde sãrbãtoarea la Ziua Tuturor Sfinţilor şi Martirilor, stabilind data la 1 noiembrie. Pânã în secolul al 9-lea, religia creştinã se substituie vechilor ritualuri de pe teritoriul celtic, încercând de fapt sã adapteze sãrbãtorile ancestrale fondului religios creştin. 2 noiembrie devine Ziua Sufletelor, serbatã tot cu focuri uriaşe, parade şi mãşti de îngeri sau diavoli. All Saints’ Day se mai numea şi All-hallows sau all-hallowmans (în engleza medie alholowmesse) şi tradiţionala noapte de dinainte, şamhain-ul celtic, All-hallows Eve, în cele din urmã Halloween.
Celebrarea Halloween-ului era extrem de limitatã în Noua Anglie datoritã sistemului protestant rigid. Mult mai comun era în Maryland şi în coloniile din sud. Ca urmare a amestecului dintre credintele şi cutumele diverselor grupuri etnice şi ale autohtonilor indieni a rezultat o versiune americana distinctã a sãrbãtorii. Primele celebrãri includeau ”play parties”, evenimente publice pentru onorarea recoltelor în cadrul cãrora se ascultau poveşti despre morţi, se cânta şi se dansa. În zona colonialã comune mai erau şi nararea de poveşti cu fantome sau nãzbâtiile copiilor. Pânã la mijlocul secolului al XIX-lea festivitãţile tomnatice cresc în frecventã, dar Halloween-ul nu se sãrbãtoreşte peste tot în state. În a doua jumãtate a secolului America este invadatã de noi imigranţi, îndeosebi irlandezi care vor sã scape de foametea din 1846.
Aceştia contribuie la cizelarea şi popularizarea festivalului, începând sã practice treick-or-treat. Tinerele fete credeau cã pot afla numele peţitorului prin trucuri cu aţã, coji de mere sau oglinzi. Spre sfarsitul secolului ia amploare o miscare care sublinia ideea unei sãrbãtori care sã promoveze ideea de comunitate mai degrabã decât poveştile cu fantome. Dar petrecerile cu jocuri, festinuri şi costume fãceau regula, prefãcând treptat celebrarea într-un spectru de superstiţii cu componentã economicã şi socialã pronunţatã.
Deja în anii 20-30 Halloween îşi desãvârşeşte secularizarea prin petreceri şi parade, dar accentul pe serbarea în comunitate se pãstreazã. Vandalismul asociat acestei forme de entertainment nu poate fi evitat. Doar autoritãţile reuşesc sã-l limiteze în anii 50, Halloween rãmânând mai degrabã în apanajul tinerilor. Baby-boom-ul mutã festivitãţile din cãminele culturale în şcoli şi acasã, având loc totodatã o revigorare a vechii practici de trick-or-treat. Se naşte astfel o nouã tradiţie americanã în continuã dezvoltare şi exportare. Apoape 6 miliarde de dolari se cheltuie anual pe Halloween.
Trick-or-treat nu este altceva decât o preluare a paradelor din timpul All Saints’ Day, când în timpul defilarilor se obişnuia sã se dea pomanã celor sãraci, în schimbul promisiunii unei rugãciuni pentru sufletele celor morţi. Şi acestã practicã are tot rãdãcini pãgâne:sacrificarea de mâncare şi bãuturã pentru potolirea spiritelor. Spiritele puteau sã-ţi iasã în cale în toiul nopţii şi frigului, iar pentru ca ele sã nu te recunoascã trebuia sã porţi o mascã. Evul Mediu a exacerbat mult apariţiile fantomatice, care dobândeau o dimensiune satanicã spre deosebire de cea naturalã din tradiţia celtã. Întãrirea superstiţiilor în aceastã noapte dateazã tot din Evul Mediu.
Multe din ritualurile desuete se concentrau însã şi pe viitor şi cei în viaţã. De pildã în Irlanda secolului al XVIII-lea un bucãtar obişnuia sã ascundã un inel în piureul de cartofi, sperând ca acesta sã aducã noroc în dragoste celui care-l va gãsi. Ghicitorii scoţieni recomandau tinerelor fete sã dea nume alunelor şi sã le arunce în foc, aluna care ardea fãrã sã trosneascã fiind cea cu numele alesului. O altã superstiţie spunea cã dacã fata mânca un amestec dulce din alune, castane şi nucşoarã înainte de culcare, îl va visa pe viitorul soţ. Alte ritualuri erau mai competitive:cine gãsea primul o gâlmã pe o castanã era primul care avea sã se cãsãtoreascã.
Obiceiurile legate de cãsãtorie au trecut aproape complet în umbrã ca sã facã loc infuziei de creaturi mitice care populeazã Halloween-ul:vârcolaci, vampiri, vrãjitoare, toate cu activitate maximã în aceastã noapte. Simbolul suprem al sãrbãtorii rãmâne însã dovleacul luminat (Jack-o-Lantern), care are o legendã interesantã. Legenda lui Stingy Jack provine din folclorul irlandez. Un beţiv pe nume Jack se întâlneşte pe drum cu diavolul când se întoarce acasã de la tavernã. Diavolul îi solicitã sã-l însoţeascã în iad, dar Jack îl convinge sã se urce într-un copac din apropiere ca sã culeagã un mãr. Îl pãcãleşte înfingând o cruce în trunchi, obligându-l sã rãmânã în copac. Jack consimte sã-l elibereze dacã îi promite cã nu-l va primi niciodatã în rai, lucru cu care este de acord. Când moare, pe Jack nu îl vrea nici raiul din cauza pãcatelor sale, nici iadul din cauza pactului.
Aşa cã Jack gãureşte un dovleac, pune înãuntru o candelã şi se foloseşte se instrument drept cãlãuzã între cele douã lumi. Jocul de lumini al dovleacului face aluzie şi la cele doua culor simbolice ale sãrbãtorii:oranjul semnificã toamne, focul, recolta, în vreme ce negrul este asociat morţii, întunericului şi rãului.
