Ascultă Radio România Reșița Live

Copii care fac copii: mame la 14 ani, bunici la 30 de ani, mătuşi la 2 ani

Citeşte mai multe pe adevărul.ro.

Copii care fac copii: mame la 14 ani, bunici la 30 de ani, mătuşi la 2 ani

Articol editat de Mirabela Afronie, 16 mai 2016, 07:16

„Am vrut să facem copil!”
Lorena şi-a găsit casă în pichetul grăniceresc de la frontieră şi este una dintre copilele din Botoşani care au născut în 2015, una dintre mamele minore ale României. La 14 ani, adică acum şase luni, Lorena năştea o fetiţă sănătoasă şi a pus punct copilăriei. Din casa părintească a ajuns într-un fost pichet grăniceresc de la frontieră şi locuieşte într-o cameră de doar câţiva metri pătraţi, ceva mai mare decât o debara dintr-o casă încăpătoare. Şocant este că, pentru fetiţa de 15 ani din Hilişeu Horia, naşterea copilului nu este un accident nefericit şi nici o tragedie.
Lorena şi-a dorit să devină femeie la vârsta la care alte copile se gândesc cum să-şi trăiască adolescenţa sau viaţa de liceu. S-a îndrăgostit nebuneşte de un băiat din sat, de 19 ani, şi au decis să i-a viaţa în piept, aşa cum fac de generaţii toţi ai lor, aici în nordul extrem al României.
Eu m-am îndrăgostit de Codruţ şi am vrut să fiu a lui. Să trăiesc cu el şi să nu mai fac altceva. Am vrut să facem copil”, spune senin Lorena, o copilă care ţine în braţe un alt copil. Codruţ nu s-a gândit nicio clipă să o abandoneze. S-au mutat în fostul pichet grăniceresc, astăzi un fel de aşezământ social al Primăriei din Hilişeu. Părinţii celor doi tineri sunt nevoiaşi, astfel că cei doi şi-au luat, la vârsta adolescenţei, viaţa în propriile mâini. În acea cameră, cât o debara.
Întâi ne-am mutat împreună. Am plecat de acasă şi am făcut copilul. Este greu, dar suntem împreună şi ne avem unul pe altul. Sunt fericit că avem un copil”, spune Codruţ, singurul din familie care aduce un ban în casă. Tânărul munceşte cu ziua ca să întreţină, de fapt, doi copii: pe Lorena şi fiica lor de câteva luni. Toată averea se reduce la câteva haine, un televizor vechi, un pat şi o plită pe bază de lemne, pe care Lorena găteşte. Sunt bucuroşi când se revăd, iar Codruţ priveşte mulţumit cum puştoaica de 15 ani, cu stângăcie încă, încearcă să-şi schimbe de hăinuţe bebeluşul. Cu toate astea, celor doi părinţi mult prea tineri le place noul rol, ca într-un joc, real însă, de-a familia.
„Nu am eu timp de şcoală”
Pentru Lorena, cuvântul carieră nu mai există. Ca acum 200 de ani, soarta ei, pecetluită încă de la 15 ani, este să devină casnică, să aibă grijă de copii, care cu siguranţă vor mai veni, dar şi de o eventuală gospodărie. Are doar şase clase şi nici nu se mai gândeşte la şcoală. „Nu mai eu timp de şcoală. Tot ce vreau este să mă ocup de copil. Nu îmi pare rău şi chiar nu mă mai interesează şcoala”, spune Lorena. De altfel, Codruţ respectă aceleaşi cutume, prin care femeia trebuie să rămână să aibă grijă de copil şi este foarte radical când vine vorba de şcoală.
„Dar nu o mai ales eu. Se duce fata şi se duce şi mama la şcoală”, spune Codruţ. În condiţiile în care Lorena nu va avea niciun fel de calificare, va fi mereu depedentă de veniturile aduse de Codruţ, care, aşa cum se făcea odată, trebuie să ducă tot greul financiar al casei. Codruţ este încrezător, mai ales că mama Lorenei mai vine din când în când să o ajute. Când vorbeşte despre faptul că fiica sa a ajuns mamă la 14 ani, bunica lasă ochii în pământ. Dar nu pentru multă vreme. Parcă ştie că ceva nu este în regulă şi, în final, acceptă. Nici nu ar avea cum altfel, a fost aproape în aceeaşi situaţie ca propria sa fiică. Din generaţie în generaţie sunt respectate parcă involuntar aceeaşi regulă nescrisă, acelaşi obicei al pământului: copiii se fac devreme, iar copilăria se termină repede.
„M-am gândit că este prea mică să aibă copil. I-am spus. Dar, până la urmă, ce să fac? I-am acceptat. El a luat-o la el şi vor să trăiască împreună, am fost de acord. O ajut cum pot şi o să vedem cum facem, ne descurcăm. Eu nu am nimic împotriva lor”, spune mama Lorenei. Femeia adaugă că şi ea a născut primul copil la 16 ani, aproape de vârsta la care fiica sa a adus un prunc pe lume. În prezent, micuţa Lorena nu se poate căsători cu iubitul ei Codruţ, fiindcă nu are nici 16 ani. „O să ne căsătorim imediat ce se poate”, dă asigurări băiatul.
„Dacă ei se iubesc, ce putem face?”
Tot în nordul extrem al României, la Hilişeu Horia, la doar câteva uliţe distanţă, de pichetul unde-şi creşte Lorena, pruncul, trăieşte o altă copilă care a dat naştere unui bebeluş. Se numeşte Petronela, are 16 ani şi a dat naştere, acum un an, unei fetiţe perfect sănătoase. Petronela are, la rândul ei, înfăţişarea unui copil. Zâmbet candid, dar mâini muncite. Îşi ridică în braţe copilul şi-l sărută. La fel ca şi Lorena, este mândră de el şi l-a dorit cu bărbatul alături de care locuieşte, un sătean de 27 de ani.

Citeşte mai multe pe adevărul.ro.

Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Etichete:
La mulți ani, seniorilor noștri de Ziua Mondială a Vârstei a Treia!
Fapt divers miercuri, 1 octombrie 2025, 06:02

La mulți ani, seniorilor noștri de Ziua Mondială a Vârstei a Treia!

’’Ar trebui să ne nastem bătrâni,Să venim intelepți,Să fim în stare de-a hotâri soarta noastră în lume,Să știm din răscrucea...

La mulți ani, seniorilor noștri de Ziua Mondială a Vârstei a Treia!
1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
Fapt divers miercuri, 1 octombrie 2025, 00:52

1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Pe 1 octombrie este celebrată Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, o ocazie dedicată recunoașterii contribuției pe care seniorii o...

1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
Sărbătoarea hramului aşezământului monahal de la Brebu-Soceni va fi prăznuită la 1 Octombrie
Fapt divers marți, 30 septembrie 2025, 15:20

Sărbătoarea hramului aşezământului monahal de la Brebu-Soceni va fi prăznuită la 1 Octombrie

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” Brebu-Soceni, aflată sub binecuvântarea Episcopiei Caransebeșului, îi invită pe credincioși...

Sărbătoarea hramului aşezământului monahal de la Brebu-Soceni va fi prăznuită la 1 Octombrie
Noul consul al Republicii Federale Germania la Timișoara este Excelenţa Sa, Anja Zougouari
Fapt divers luni, 29 septembrie 2025, 16:00

Noul consul al Republicii Federale Germania la Timișoara este Excelenţa Sa, Anja Zougouari

La 1 august 2025, Anja Zougouari a preluat funcția de consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Aceasta o înlocuieşte pe Regina...

Noul consul al Republicii Federale Germania la Timișoara este Excelenţa Sa, Anja Zougouari
Fapt divers vineri, 26 septembrie 2025, 17:00

Peste 80 de persoane la evenimentul inaugural al primei deschideri pentru public a buncărului din fosta UCMR

În weekend-ul trecut, pe 21 septembrie 2025, reșitenii au avut ocazia în premieră să viziteze buncărul de protecție din fosta uzină UCMR....

Peste 80 de persoane la evenimentul inaugural al primei deschideri pentru public a buncărului din fosta UCMR
Fapt divers marți, 23 septembrie 2025, 19:00

Festivalul Vânătorilor și Pescarilor din Caraș-Severin, la Bozovici

Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Caraș-Severin (AJVPS) organizează vineri, 26 septembrie 2025, cea de-a VII-a ediție...

Festivalul Vânătorilor și Pescarilor din Caraș-Severin, la Bozovici
Fapt divers luni, 22 septembrie 2025, 15:57

Marea Pedalare: peste 1.000 de cicliști în Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara

Evenimentul Marea Pedalare a reunit peste 1.000 de cicliști în Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara care au sărbătorit mobilitatea sustenabilă...

Marea Pedalare: peste 1.000 de cicliști în Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara
Fapt divers luni, 22 septembrie 2025, 00:27

Oficial în toamnă de luni seara. Echinocţiul de toamnă 2025: Moment astronomic, simboluri şi tradiţii populare

La sfârșitul lunii septembrie, atenția este îndreptată spre un moment de mare importanță astronomică și simbolică: echinocțiul de toamnă....

Oficial în toamnă de luni seara. Echinocţiul de toamnă 2025: Moment astronomic, simboluri şi tradiţii populare