112 ani de la scufundarea Titanicului, pachebotul considerat „imposibil de scufundat”
Pe 14 aprilie 2024 se împlinesc 112 ani de la scufundarea pachebotului Titanic, în timpul cursei inaugurale.
Articol editat de Valentina Adam, 14 aprilie 2024, 09:52
Titanicul măsura 269,1 metri lungime, avea o lăţime de 28 metri şi cântărea 46,328 tone, iar înălţimea de la punctul de plutire până la puntea principală era de 18 metri, notează site-ul euronaval.ro. Proiectat pentru a putea atinge o viteză mare, Titanicul a fost dotat cu 29 de cazane alimentate de 159 de furnale cu cărbune, care îi puteau oferi o viteză maximă de 23 de noduri (43 km/h) şi o putere maximă de 59.000 de cai-putere.
La 14 aprilie 1912, vasul de pasageri RMS Titanic lovește un iceberg în Atlanticul de Nord, la ora 11:40 pm (se va scufunda în dimineața zilei de 15 aprilie).
RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume în momentul plecării sale în călătoria inaugurală, din Southampton, Anglia, cu destinaţia New York, la 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, în data de 14 aprilie 1912, la ora 23:40, Titanic s-a ciocnit cu un aisberg şi la ora 02:30 a dimineţii zilei de 15 aprilie, nava s-a scufundat în Oceanul Atlantic. În urma naufragiului au murit 1.514 dintre cei 2.228 pasageri de la bord. Acesta a fost unul din cele mai mari dezastre maritime pe timp de pace din istoria lumii.
Dacă vasul de lux – considerat a fi “de nescufundat” – ar fi plutit mai mult timp, pierderile de vieţi omeneşti ar fi putut fi diminuate datorită navelor chemate în ajutor. “Aceasta e adevărata întrebare din spatele enigmei Titanic? Cum de o navă de 46.000 tone s-a scufundat aşa repede?”, se întreabă Richard Corfield într-un articol publicat în cel mai recent număr al Physics World.
Analizând deficienţele structurale ale navei şi evenimentele din 14 aprilie 1912, Corfield a ajuns la concluzia că “niciun fapt singular nu este de vină pentru trimiterea Titanicului pe fundul Atlanticului”. Din contră, avem “o clasică «cascadă de evenimente»”, a declarat acesta pentru Discovery News.
Conform unor anchete desfăşurate în 1912, în Statele Unite şi în Marea Britanie, dezastrul a fost cauzat de mai mulţi factori: nava avea o viteză prea mare, căpitanul Edward J. Smith nu a fost suficient de atent la avertismentele de iceberg şi, nu în ultimul rând, la bordul navei se aflau prea puţine bărci de salvare. Anchetele au scos la iveală şi alte detalii, precum absenţa binoclurilor pentru personalul însărcinat cu detectarea icebergurilor, sau faptul că operatorul radio nu a transmis mai departe un avertisment crucial – despre prezenţa gheţii pe traseu – primit din partea navei britanice SS Mesaba. Mesajul suna în următorul fel:“[am] văzut un număr mare de iceberguri, precum şi câmpuri de gheaţă. Vreme senină.. Acest mesaj nu a fost interpretat ca fiind unul urgent, astfel că nu a fost transmis căpitanului.
Titanicul era cea mai modernă navă la momentul respectiv, fiind dotată cu cele mai noi inovaţii tehnologice. Totuşi, unele materiale folosite în construcţia ei s-au dovedit a fi fost neadecvate, fapt ce a dus la deteriorarea unor componente la momentul inoportun.
“Apoi avem şi matematica şi fizica coliziunii:şase compartimente inundate când, dacă ar fi fost numai patru, nava nu s-ar fi scufundat!”, mai scrie Corfield. Şi de parca asta nu ar fi fost suficient, climatul de la mii de kilometri depărtare ar fi putut contribui la scufundarea navei. La un moment în care temperaturile erau mai mari decât de obicei în Caraibe, interacţiunea complexă dintre două curente – Curentul Golfului şi Curentul Labradorului, precum şi mareea extrem de înaltă din urmă cu trei luni au dus la o concentrare a icebergurilor în apele din Nordul Atlanticului.
Corfield a ajuns la concluzia că toate aceste piese, aceste coincidenţe nefericite adunate la un loc, pe care cei care se ocupă de studierea dezastrelor le numesc “cascadă de evenimente”, au stat la baza scufundării Titanicului.
În anul 1886, celebrul jurnalist William T. Stead a scris o poveste fictivă despre un vapor poştal care s-a scufundat în Oceanul Atlantic, în urma unei coliziuni, iar cei mai mulţi pasageri s-au înecat, din lipsa bărcilor de salvare. Stead a dorit ca povestea să atragă atenţia asupra legislaţiei nautice lacunare, care nu solicita navelor să aibă suficient de multe bărci de salvare, astfel încât să poată fi salvaţi toţi oamenii de la bord, în cazul unui accident. Stead a scris un material asemănător în 1892, referindu-se la un vapor al companiei White Star Line, Majestic. Într-un capitol de atmosferă, nava traversează Atlanticul, încărcată cu turişti: „S-a auzit un sunet, ca şi cum vaporul s-ar fi lovit de gheaţă şi s-ar fi cutremurat tot.
Pasagerii s-au adăpostit unde au putut pe punte. Era o vreme rece. La fiecare 30 de secunde, se auzea fluierul de ceaţă. Din cauza zgomotului infernal, oamenii nu mai puteau vorbi unii cu alţii. Apoi unul dintre ei a strigat: „Aisberg la tribord!”.
20 de ani mai târziu, Stead şi-a pierdut viaţa pe Titanic. Vaporul uriaş avea doar 20 de bărci de salvare, suficiente pentru jumătate dintre pasageri.
Foto discoverynews, wikipedia
